Tinuta de drum

4.0

Volkswagen Tiguan este atât de apreciat din motive destul de evidente. Pe lângă predictibilitatea oferită, spațiul interior și ergonomia decentă, suspensia joacă un rol foarte important.

Iar Tiguan este, după toate măsurătorile posibile, o mașină confortabilă. Cel puțin în marea majoritate a cazurilor. În situația de față, însă, lucrurile au fost alterate de câteva decizii referitoare la configurația mașinii. Jantele de 20 de inch, combinate cu circa 300 de kilograme adăugate la bordul SUV-ului din cauza sistemului hibrid, fac absolut necesară bifarea opțiunii care aduce amortizoare adaptive.

Practic, Tiguan eHybrid cu amortizoare adaptive este un model confortabil în mare parte din timp, dar nu întotdeauna. Denivelările ceva mai mari vor transmite șocuri în șasiul mașinii. Mai mult, sunetele care ajung în habitaclu ar putea fi mai bine izolate fonic.

Pe viraje, Tiguan eHybrid își va arăta limitele din nou. Greutatea suplimentară se face simțită, comparativ cu modelele non-PHEV. Poziționarea acesteia destul de sus ridică centrul de greutate, iar transmiterea resurselor exclusiv către puntea față duce la subvirare și un efect de pendul în mijlocul virajului, dacă insiști să pui presiune pe roțile viratoare.

Cuplul instant este, cu siguranță, un avantaj comparativ cu alte opțiuni, dar numai pe hârtie. În practică, în modul Sport, anvelopele față ale lui Tiguan eHybrid vor fi depășite de acest cuplu, și vor rupe aderența destul de ușor, ceea ce va determina o reacție în lanț. Sistemul de control al tracțiunii va interveni, iar tu vei resimți doar cum ți se taie puterea, de cele mai multe ori pe neașteptate.

Dar nu toată lumea își cumpără un Tiguan pentru a alerga disperat. De fapt, foarte puțini oameni vor face asta. Pentru majoritatea celor care vor un SUV economic (atât timp cât te asiguri că vei încărca bateria pe cât de des posibil), modelul german se va dovedi confortabil, silențios (mai ales în modul electric) și spațios.

  • Nico, luni, 30.01.2023 11:49

    Pe cand si un test cu Hyundai Tucson PHEV, ca-s mai multe la noi decat Tiguan? Ar fi trebuit mentionat ca si rival direct, totusi. Multumesc.

  • Banditos, luni, 30.01.2023 14:46

    @nico "autogheful" are un comparativ... cu greu, cu jumatate de gura si oarecum fortat declara ca invingator Tiguanul

  • Mircea Badea, luni, 30.01.2023 16:49

    au reusit sa inghesuie 2 motoare, incredibil! de ce are 2 antigeluri totusi? si de ce e asa putin antigel in borcane?

  • Andrei, luni, 30.01.2023 18:23

    Cat consuma cu bateria goala, la mers extraurban? E un scenariu foarte des la aceasta masina.

  • Gabriel.Nica, luni, 30.01.2023 19:45

    @Andrei consumul mentionat in articol, in afara orasului, este fara ajutor de la baterie. Oricum, la viteze mari, motorul electric nu ajuta, deci te bazezi doar pe cel termic, asa cum am mentionat.

  • idic, marţi, 31.01.2023 08:53

    Tableta e la fel ca la golf 6, model clasic (2010?), a trecut testul timpului. Același DSG pentru fanii VW, schimbă repede, dacă știe în ce direcție. :) "Deci, locul întâi, alături de Ford Kuga PHEV", Sportage PHEV având cutie automată cu convertizor, interior modern, preț mai mic și fiabilitate cât tiguan și kuga împreuna, plus vreo 3 ani garanție față de celelalte două împreună.

  • mog, luni, 13.02.2023 16:24

    kia sportage gt line hibrid complet echipat, 4x4 46k - acum fiecare alege ce i place dar nu mai merita Tiguan in ziua de azi

  • mog, luni, 13.02.2023 16:24

    kia sportage gt line hibrid complet echipat, 4x4 46k - acum fiecare alege ce i place dar nu mai merita Tiguan in ziua de azi