Motor / Transmisie

4.5

Dacă ești interesat de un Tiguan, e bine să știi că ai o paletă largă de opțiuni de motorizare. De la clasicul TDI, la alternative pe benzină cu diverse niveluri de putere. Dar, din moment ce modelul PHEV a fost adăugat cel mai recent în configuratorul Volkswagen, am decis să mergem pe această versiune.

Practic, sub capotă avem un propulsor de 1.4 litri, turbo, pe benzină, capabil să dezvolte 150 CP. El este ajutat de un motor electric, încastrat în cutia de viteze cu 6 rapoarte și dublu ambreiaj. Agregatul electric mai poate adăuga 115 CP la mixul total.

Așa cum ne-am obișnuit deja pe anumite modele hibride, ansamblul de față nu poate livra puterea maximă a celor două propulsoare în același timp. Astfel, Tiguan eHybrid se poate baza pe maxim 245 CP și 400 Nm cuplu.

Fiind vorba de un model PHEV, trebuie să discutăm și de bateria necesară pentru deplasarea electrică. Aceasta are 10.4 kWh și este poziționată în portbagaj, ceea ce, bineînțeles, va avea un impact, atât asupra ținutei de drum, cât și asupra spațiului.

Livrarea resurselor către asfalt este una liniară, chiar și atunci când mașina decide să treacă de la modul de rulare electric, la cel clasic, termic. Practic, Tiguan eHybrid va pleca întotdeauna electric de pe loc, indiferent cât de încărcată este bateria. Asta, bineînțeles, pentru a reduce pe cât posibil consumul de combustibil. Știm deja că o mare parte din consumul urban este dictat fix de aceste plecări de pe loc.

Fiind vorba de un model PHEV, scopul acestuia este să fie exploatat pe cât posibil „pe electroni”, iar asta presupune încărcarea mașinii zilnic. Acestea fiind spuse, Tiguan PHEV este setat să plece în modul „Auto” de fiecare dată când îl pornești. Acest mod va încerca să folosească resursele stocate în baterie până la epuizare. În funcție de cât de încărcată este aceasta, mașina va parcurge o distanță mai mare sau mai mică fără a emite noxe.

În acest mod de condus răspunsul în pedala de accelerație va fi instantaneu, așa cum te-ai aștepta de la un motor electric. Sigur, te vei baza doar pe cei 110 CP și 330 Nm ai motorului electric, dar, prin oraș, aceștia se vor dovedi suficienți. O apăsare până la fund a pedalei de accelerație va activa și motorul termic. Tot la nevoie vei putea merge în modul electric cu o viteză maximă de 130 km/h. Aceasta probabil este o funcție utilă în țările unde rutina zilnică te poate purta ocazional și pe autostradă. La această viteză și autonomia electrică a mașinii va scădea dramatic.

Cutia de viteze te va ajuta și ea destul de mult. Ea se comportă bine în majoritatea timpului, însă are și unele mici probleme, mai ales la viteze reduse, unde, ocazional, vei observa anumite trepidații transmise prin podea direct în scaunele pasagerilor.

Partea cea mai plăcută cu privire la trenul de rulare este faptul că nu te vor deranja trecerile de la un mod de rulare la altul. Totul este controlat de un computer aflat la bordul mașinii și este setat perfect pentru a face modelul hibrid cât mai eficient.

  • Nico, luni, 30.01.2023 11:49

    Pe cand si un test cu Hyundai Tucson PHEV, ca-s mai multe la noi decat Tiguan? Ar fi trebuit mentionat ca si rival direct, totusi. Multumesc.

  • Banditos, luni, 30.01.2023 14:46

    @nico "autogheful" are un comparativ... cu greu, cu jumatate de gura si oarecum fortat declara ca invingator Tiguanul

  • Mircea Badea, luni, 30.01.2023 16:49

    au reusit sa inghesuie 2 motoare, incredibil! de ce are 2 antigeluri totusi? si de ce e asa putin antigel in borcane?

  • Andrei, luni, 30.01.2023 18:23

    Cat consuma cu bateria goala, la mers extraurban? E un scenariu foarte des la aceasta masina.

  • Gabriel.Nica, luni, 30.01.2023 19:45

    @Andrei consumul mentionat in articol, in afara orasului, este fara ajutor de la baterie. Oricum, la viteze mari, motorul electric nu ajuta, deci te bazezi doar pe cel termic, asa cum am mentionat.

  • idic, marţi, 31.01.2023 08:53

    Tableta e la fel ca la golf 6, model clasic (2010?), a trecut testul timpului. Același DSG pentru fanii VW, schimbă repede, dacă știe în ce direcție. :) "Deci, locul întâi, alături de Ford Kuga PHEV", Sportage PHEV având cutie automată cu convertizor, interior modern, preț mai mic și fiabilitate cât tiguan și kuga împreuna, plus vreo 3 ani garanție față de celelalte două împreună.

  • mog, luni, 13.02.2023 16:24

    kia sportage gt line hibrid complet echipat, 4x4 46k - acum fiecare alege ce i place dar nu mai merita Tiguan in ziua de azi

  • mog, luni, 13.02.2023 16:24

    kia sportage gt line hibrid complet echipat, 4x4 46k - acum fiecare alege ce i place dar nu mai merita Tiguan in ziua de azi