Volkswagen Passat facelift

Passat 2.0 TDI diesel 150 CP, DSG, Highline

Tinuta de drum

4.0

În testul versiunii benzină v-am povestit despre comportamentul destul de perfectibil al suspensiei atunci când vine vorba de antifonare. În cazul versiunii diesel, deși vorbim despre o valoare finală de 43.000 de euro pentru exemplarul meu, pe lista de opționale nu există amortizoare adaptive. Ar fi fost soluția eficientă pentru o rulare mult mai rafinată și cu mai multe fețe pentru sedanul nostru popular.

Altfel, lucrurile rămân la fel ca și în cazul benzinei. Filtrează bine orice groapă, reușind să te facă să plutești. O trăsătură foarte importantă pe drumurile din România. Cu toate acestea, există gropi foarte adânci sau limitatoare de viteză care mai smulg câteva semne de slăbiciune la nivelul antifonării. O să mai auzi unele zgomote neplăcute.

Pentru cei care se gândesc să meargă sportiv cu noul Passat facelift, am o recomandare: Arteon. Passat se înclină destul de mult pe viraje, iar direcția, deși oferă un minim de precizie, nu transmite informații despre suprafața de rulare. Cu toate abuzurile la care a fost supus, Passat a dovedit că poate păstra bine aderența.

  • c, vineri, 22.11.2019 11:18

    Pret pornire: 21.355 €; pret model testat: 42.947 €. E 2 in 1?? In rest, toate bune si frumoase... clientii se inghesuie. PS: Frumos descris, in stil propriu deja consacrat. Felicitari!

  • Anonim, vineri, 22.11.2019 12:13

    Diferenta de pret intre varianta chel line si top plus optionale este caracteristica WV . Poti sa iti configurezi masina cum vrei dar costa aspru optionalele . Ce gasesc aiurea este lipsa aerului conditionat automat chiar pe versiunea de top trebuie sa bagi 145 de euro sa ai climatizare pe 3 zone . In rest masina se va vinde bine in Romania . 1.5 TSI pare din punctul meu de vedere prima alegere ca motorizare . Avantajele diesel par putine plus propaganda cu dieselul cel nociv nu prea mai fac atractiva varianta diesel .

  • DLP, vineri, 22.11.2019 12:25

    @c ai 1 la pret de 2 (doua). In rest trist si monoton acest model cu facelift, la fel ca benzinaru' de altfel...

  • unu, vineri, 22.11.2019 12:52

    liniile acestei masini sunt simple si curate fara alte zorzoane, pentru cei care prefera acest stil, e chiar frumos, pentru ceilalti o uratenie probabil, dar una peste alta in clasa sa medie de volum e peste restu ceilalti.....

  • someone, vineri, 22.11.2019 14:42

    nu e repros ceea ce voi scrie, sau critica la adresa masinii, insa daca dsg-ul lui passat e cutie " dumnezeiasca", atunci zf-ul cu 8 trepte de pe bmw cum este?

  • @someone, vineri, 22.11.2019 14:53

    E draceasca, draconica, diabolica, anticrista, schimba in draci... mai vrei?

  • Edikkk, vineri, 22.11.2019 15:22

    Nouă, dar deja UZATĂ MORAL ! Tehnologic este un dinozaur. Nu aş da banii pe aşa ceva nici să....

  • Snow, vineri, 22.11.2019 15:34

    Frumoasa masina, echiparea Highline cu tapiterie de piele + alcantara face toti banii ! La fel farurile si stopurile. As fi vrut sa aflu daca gazele de ardere sunt sau nu tratate cu Adblue. La generatia anterioara, motorul de 150 CP diesel, desi Euro 6, n-avea Adblue. Cele de puteri mai mari 190 CP, 240 CP merg cu Adblue. Pe care din perspectiva proprietarului il percep ca pe o complicatie + cost suplimentar.

  • someone, vineri, 22.11.2019 15:59

    @@someone: la termenii astia chiar nu m-am gandit :)))) da, mai vreau

  • Andrei, vineri, 22.11.2019 16:06

    @AM:masina avea supensie normala sau suspensie sport? Suspensia normala este moale la VW/Skoda, iar ruliul este pe masura. Passat-ul asta vinde singur aproape cat tot restul concurentei la un loc. 508 se vinde in Romania? Eu nu am vazut niciunul :)))

  • q, vineri, 22.11.2019 16:25

    Comparativ prefer Mazda 6,fara sa clipesc motivele se cunosc ....de la design ,preturi si dotari ,pana la tehnologie Mazda ii da clasa acestui horn...

  • adi_10, vineri, 22.11.2019 18:36

    la exterior e plictiseala totala. la interior arata binisor. Pretul?? Astronomic

  • PMC, vineri, 22.11.2019 23:27

    Go go go go go go go Diesel! :D

  • Costel, sâmbătă, 23.11.2019 18:19

    D-le Bogdan Mirica , lumea nu-i scindata intre Diesel / Otto , acest pseudoconflict ii intretinut artificial numai de acea parte insignifianta a norodului care prin educatia potrivita is cu speranta sa dispara cat mai curand cu putinta si care implicit ca manifesta incertitudine inca in alegerea optima a unui propulsor, indoiala generata musai de o mixtura de superficialiate & ignoranta in dobandirea din surse credibile a informatiilor vitale care sa le zadarniceasca decizia ideala care evident ca impune motorul cu aprindere prin compresie in clasa medie si nu numai dar releva pe de alta parte fara putere de tagada doza covarsitoare de eficienta , tenacitate si fertilitate deopotriva a AM in educatia auto care-i suficient de precara in Romania chiar si in ziua de azi , propavaduirea prin sutele/miile de drive-teste a cifrei cetanice a combustibilului cu satisfactiile de netagaduit care sosesc neintarziat pentru viitorii posesori facandu-ma sa inchei cu multumirile cuvenite care apar odata cu convingerea personala a faptului ca parti pris-ul va ramane la stadiul de abstract si de acum incolo atat pentru dvs dar si pentru AM atunci cand atuurile diesel si care evident ca nu-s deloc putine se vor cere nereliefate la elevatia binemeritata tocmai de un trend vremelnic al ultimilor ani si pe care perioada imediat urmatoare is ferm convins ca nu-l va putea cataloga decat malitios si incontestabil perfid in ceea ce priveste binefacerile irefutabile ale inventiei lui Rudolf Diesel

  • Gogu Carbid, luni, 25.11.2019 10:52

    @AM: de ce stergeti comentariul? Al doilea test Passat FL in 2 saptamani. Plateste bine Volkswagen?

  • pipo, luni, 25.11.2019 12:30

    Mda..cel putin ciudat un al 2-lea test in 2 saptamani cu un model la final de generatie. Facelift e mult spus , eu as spune ca nu e nici macar o cosmetizare , iar la interior am o puternica impresie ca au redus calitatea. Tre sa ai o problema sa dai atatia bani (43.000 euro) pe acest model acum, este depasit clar . Benzinarul poate ar merge pe la 25.000 euro , dar acest diesel ( fara a ma referi direct la motor care este unul la fel de bun cum a fost intotdeauna) nu merita. @AM : fara suparare, dar de "astia" de la Toyota ati auzit ? E un producator maricel de prin Asia , vind si ei pe ici ,pe colo , cat pot. Cica au (re)adus de ceva vreme in Europa un model..Camry parca, tot in clasa medie concureza , bine...nu e la nivelul Passatului , dar totusi ..as fi vrut si eu sa vad p-aici un test , chiar daca au ramas inapoiati pe tehnologie , au doar hybrid in oferta !!! Aaa...si "astia" de la Toyota mai au si un model prin clasa compacta ..Corolla ..sau ceva de genu asta ! Va puteti interesa ? Poate gasiti sa faceti ceva teste !? Multumesc pt. intelegere !

  • Eugen BRS, luni, 25.11.2019 17:29

    Oricat de mult si-ar dori o parte dintre noi, vw ramane the best atunci cand vorbesti de Golf si de Passat. Uimitor castiga si teste in zona de Tiguan, si chiar invinge traditionalii producatori de masini de clasa mica cu Polo. In orice clasa ar fi ofera mai mult decat restul in segmentul lor ...doar cei din zona premium pot mai bine...asta e purul adevar, chiar si pentru iubitorii de Mazda/Toyota Am auzit toti de Toyota, arata bine Corrola, Camry mai putin pentru nivelul segmentului din care face parte...sunt tari pe hybride, adevarat!!! Acum toti producatorii au in oferta si alternative electrice/ disesel hybrid, benzina hybrid si in plus... mai ofera si sprtivitate ...feeling placere in conducere… Succes tutoror!

  • PMC, marţi, 26.11.2019 17:18

    @Eugen: asa e, ai perfecta dreptate, VW ramane un producator de top si cele 2 modele pe care le pomenesti sunt fara niciun fel de exagerare niste masini formidabile prin prisma calitatii, fiabilitatii si mai ales a placerii in utlizare. Unde am eu o problema e cand e vb de preturi. Sa se agunga la peste 40.000 de eur pt un Passat dotat si in echipare de top e totusi... absurd de scump... Or fi catalizatoarele scumpe si normele de poluare tembele impuse de UE cresc pretul final, stim asta, dar totusi, chiar asa?!

  • Eugen BRS, miercuri, 27.11.2019 15:26

    …asa e PMC, sunt scumpe, dar full si cu dotari folosite de cateva ori pe an sau niciodata. Sunt producatori care ofera in standard sau la bani mai putini anumite dotari, dar in schimb nu ofera aceeasi tinuta, confort etc. Undeva apare diferenta….. In plus sa fim sinceri cam toti dealerii fac discounturi substantiale cand e vorba de flota/clienti traditionali etc. Acum daca 40.000 eur sunt singuri bani ai familiei si nu mai ai altii cel putin dublu sumei...se poate cumpara o masina noua de 15-18.000 eur sau SH la acelasi nivel daca dorinta e mare... Asa e 40.000 eur sunt bani, chiar si pentru cetatenii altor tari:)

  • Hidosenie, duminică, 26.01.2020 18:47

    Eu nu stiu cine s doreste o masia atat de fada cu lunii de dubita care sincer de la distanta din profil nu stii care e fata si care e spatele ?! La fel si golf sau cam tot ce au scos ei mi se pare o pacaleala de produs , chiar si Arteonul e vechiul cc cu alta fata si niste stopuri restilizate in rest cateva tehnologii care la Audi poate sunt de 5-6 pe masini si gata noul produs . Imi place noul Touareg , arata premium desi nu sunt de acord cu ecranele dar per total e ceva mai deosebit de restul gamei.Vad peste tot aceeasi reteta falsa cum au facut cu Seat Exeo = Se ia un A4 de acum 10 ani si se schimba maxim 10% din elemente la un pret piperat. Asa tepari nu exista in industrie . Culmea ca le merge din plin. Prefer oricand un Mondeo, Insignia Mazda 6 sau un Talisman care sunt si mai rare decat cutia asta pe roti fara nici un caracter....majoritatea sunt la prima masina si au in gand ca ïe nemteasca"dar totusi arata ca porcul :))

  • VW-ut, sâmbătă, 19.09.2020 20:27

    @Hidosenie - dragule, de mai bine de 10 ani, conduc doar VW, e drept, masina de companie. In tot acest timp, am mers si cu Insignia - plina de bube, Mazda CX - cineva mai sus amintea de tehnologie? Care? Acel Skyactive vechi si anost? Si A4. Inainte si cu Megane. Vorbesti de Talisman? Foarte aratos pe dinafara, mi-a intros privirea la primul contact in trafic ... Pretentii mari, ataca segmentul premium si cand deschizi portbagajul? Supriza: boxe si fire la vedere? Serios? Acum 4 ani am avut de ales intre Mondeo (chiar Vignale - nu are posibilitatea de a adauga macar pe bani, optional un asistent gen "autohold" si trebuie sa stai cu piciorul pe pedala de frana daca alegi o automata???), Insignia si Passat si dupa multe sapaturi si review-uri, analize si incercari, da, am ramas la Passat. Acest anost, ursuz, fara imaginatie, dar mereu pregatit sa isi faca treaba cu brio, fara fite, fara arogante si fara sa dezamageasca. Pret mare? Adevarat. Vrei premium, finsaje moi peste tot unde pui mana? Automata (DSG top 3, in review-uri bate Mercedes)? Asistenti de siguranta si de trafic? Faruri care te ajuta sa vezi noaptea, nu lumanari? Vrei sa alergi tras de multi cai? Vrei 4Motion? Se platesc dragule! Depinde cat de selectiv si atent esti in alegerea optionalelor cu adevarat utile .... Ai pomenit Insignia, Mondeo, Talisman, Mazda etc. Un sfat: urca-te intr-un Passat, uita de ce se vede din afara (gen design anost si plictisitor), incearca-le si pe cele de care vorbesti (din experienta sper, nu din auzite) si vezi ce feeling ai. Fa si un test drive si apoi impartaseste-ne din nou parerea ta .... Altfel ... si vulpea a zis ca strugurii sunt acri. Drive safe!