Volkswagen Golf R

2.0 TSI 300CP 4x4 Aut

Interior

4.0

Dincolo de ușă, noul Volkswagen Golf R aduce un interior cu accente sportive, dar care nu se îndepărtează foarte mult de la modelul standard. Apar tot felul de inserții plăcute (inox, fibră de carbon), multe detalii de culoare albastră și un instrumentar de bord care adoptă aceeași nuanță, specifică gamei de performanță.

Scaunele nu sunt chiar cele mai extreme pe care le-am găsit până acum pe un hot hatch. Unii vor aprecia asta, dacă își doresc să folosească Golf R ca mașină de zi cu zi. Alții, care își doresc exclusivistate și extravaganță, vor fi puțin nemulțumiți.

Indiferent de tabăra în care vă aflați, scaunele au o susținere laterală bună și se dovedesc a fi destul de confortabile. Volanul reprezintă și el o încântare, fiind unul dintre cele mai atrăgătoare din segment.

Culmea, deși este o mașină sportivă, Golf R beneficiază de spațiul interior pe care îl găsești de obicei într-un familist de clasă medie. Are suficient loc pe bancheta din spate și este presărat cu numeroase spații de depozitare. În portierele față și spate există loc pentru o sticlă de 1.5 litri, ca să nu mai vorbim despre locul pentru telefon mobil de la baza planșei de bord, de cotieră și de torpedou, ambele generoase. Suportul pentru pahare este și el foarte bine gândit.

În portbagaj sunt doar 380 de litri, o valoare normală pentru acest segment. Doar Honda Civic Type R pare să fie mai generoasă la acest capitol.

  • gig, marţi, 10.05.2016 12:55

    Sa nu le zici ceva astora de la Porci Romania ca nu fac test drive cu Golf R cu cei care au deja (tot de la ei) o masina care costa 3/4 din pretul unui Golf R si isi doresc un Golf R? Scuza e jenibila: nu este pentru test drive.

  • derv, marţi, 10.05.2016 12:56

    O sa mentionez si aici, ca printr-o simpla resoftare Revo, Golf R ajunge de la 300cp la 371cp, cu benzina de >99

  • derv, marţi, 10.05.2016 12:59

    @AM Ce poze misto, arata mai bine decat in realitate ;)))

  • Moldovean, marţi, 10.05.2016 13:08

    @Automarket Există vreo șansă să vedem și teste comparative în viitor aici pe site?

  • Dantea, marţi, 10.05.2016 13:42

    Probabil : ''vedeta'' doar pt acei cativa spalati pe creier care inca mai cred in calitatea germana :))))

  • manta, marţi, 10.05.2016 14:06

    E adevarat ca civic Type R arata ca un ozn, dar din pacate fiind FWD pierde fata de Golf R https://www.youtube.com/watch?v=yHsWQfUyO0M

  • @manta, marţi, 10.05.2016 14:23

    Pierde pe dreaq. Civic Type-R atinge 270km/h viteza maxima limitata electronic, pe cand Golf R doar 250km/h viteza maxima limitata electronic.

  • @manta, marţi, 10.05.2016 14:31

    Subaru WRX STI 2.5 300CP 0-100 in 5,2sec si cu 100 kg mai greu decat Golf R :)))) . Daca aducem in discutie secunda aceea intarziere si 10km/h in minus de care spunea un inalt oficial VAG pe tema scandalului : motoarele noastre vor fi temperate de norma de poluare reala'' , atunci Golf R va face un timp de 5,9sec in loc de 4,9 .

  • u, marţi, 10.05.2016 14:33

    Marfa ! Mai ales cand iese aibagul Takata din bord :)))) . Acum VW este ucidere curanta : noxe + Takata la packet ......

  • 50000 euro pt un golf????, marţi, 10.05.2016 14:38

    Au luat-o grav pe ulei astia de la VW...si oricine le tine isonu'... Masina ok, nimic special, CUPRA l-a batut pe circuit de n-a stiut de el...lasa-ti-ne naibii cu rachete si avioane...Hatch mai incolor/insipid si inodor ca asta nu cred ca am vazut vreodata... de fapt puteti sa-i spuneti "Cold"hatch ca tot nu a a aprut segmentu asta inca.

  • auto_fan, marţi, 10.05.2016 15:51

    Portbagajul are 343l din cauza sistemului Haldex, nu 380l cat are Golful normal.

  • @Ivanoff, marţi, 10.05.2016 16:41

    Iar a explodat Ivanoff (madalescu )aici ca un airbag Takata si da minusuri in prostie.

  • mog, marţi, 10.05.2016 17:31

    bun consum, sunt invidios

  • slVW_83, marţi, 10.05.2016 19:25

    Mașina asta-i ideală. Compactă, ușor de parcat, puternică, agresivă, încăpătoare și cotidiană. Și încă ceva: e AWD!

  • Mircea, marţi, 10.05.2016 20:30

    Aproape 50.000 euro pentru un VW ??? Baieti ati baut gaz ?

  • Nostradamus, marţi, 10.05.2016 20:49

    Uremaza BenzinGate !

  • prudentul, marţi, 10.05.2016 21:26

    @Automarket Am mai scris si altadata si o sa mai scriu pana o sa corectati. Drive test e una, test drive e altceva.

  • Mihai, marţi, 10.05.2016 23:35

    Misto masina. Pacat ca a aparut Focus RS care o bate la orice capitol!

  • Mihai, marţi, 10.05.2016 23:35

    Misto masina. Pacat ca a aparut Focus RS care o bate la orice capitol!

  • mircea1380, miercuri, 11.05.2016 08:55

    Cand vad pe Mobile ca proaspat-lansatul Mini Clubman All4 nou, "cu de toate" de 190cp costa peste 50K Euro, Golf-ul mi se pare chiar abordabil...

  • @Mihai, miercuri, 11.05.2016 09:48

    Focus RS are 50cp in plus si cuplu mai mare si totusi uite aici cum si-o ia de la golf R dupa cativa metri. Da la 0:53 min https://www.youtube.com/watch?v=qqdCOsJRewc Vizionare placuta:)))

  • gogu, miercuri, 11.05.2016 10:10

    ori cum automarket este fan vag, cand istia de wv, gastiga prin wrc cu polo imediat postare dar cand pierd in fata unor no neim-uri (hyundai) nimic si cum au pierdut pe ultima speciala la vreo 11 sec.

  • gogore, miercuri, 11.05.2016 11:19

    Pe circuit ia bataie de la Focus RS,fara indoiala.

  • @gogore, miercuri, 11.05.2016 11:50

    Hai cu dovezi, lasa presupunerile si preferintele personale. In plus Focus RS are 50cp in plus si cuplu mai mare; deci ar fi chiar RUSINOS sa nu fie mai rapid pe circuit

  • hazard, joi, 12.05.2016 09:16

    doua bucati, va rog :)

  • Azazel, joi, 12.05.2016 18:19

    Si totusi nimeni nu spune cum masina asta e un jeg pe langa Megane RS... sau viitorul RS. Asa cum si VW e un jeg pe langa Renault. Asta din legendele acestui site. :))

  • m-sport, sâmbătă, 14.05.2016 23:00

    https://www.youtube.com/watch?v=HhnyQHRoeao

  • OMG, miercuri, 18.05.2016 21:43

    50.000 DE EURO PENTRU CE? PENTRU UN GOLF????????/

  • alex, vineri, 20.05.2016 15:26

    S-avem pardon dar la 48 de mii suntem deja pe teritorul M-urilor si AMG-urilor. Nu-i cam mult?

  • bob, marţi, 24.05.2016 13:49

    "În cazul lui Golf R însă, germanii au încercat să mai dreagă puțin apariția. E drept că nu le-a ieșit un pachet porno așa cum...." Un pachet porno?:))

  • design, sâmbătă, 15.04.2017 19:42

    conteaza performantele si mai ales aspectul , cel putin pentru mine . Nu as putea niciodata sa ma simt fericit ca detin masina asta pentru ca daca as da 40-50 de mii de euro pe o masina pai scuzati-mi mentalitatea poate cocalareasca dar chiar vreau sa ies in evidenta si sa se vada asta. Un Astra J OPC Arden Blue, un Megane RS sau un Focus St Galben puncteaza de 15 ori mai mult la aspect decat Golf R si jantele negre pur si simplu o fac si mai stearsa decat era deja. Din sedanurilor de clasa medie accesibile (nu premium) m-au impresionat in diferite echipari doar 3 modele :o Mazda 6 pe rosu, un Ford Mondeo visiniu care arata absolut superb in lumina soarelui si o Insignia opc st rosie cu niste jante geniale de 20 , cred ca asa vine din fabrica . Pur si simplu nu ai cum sa nu te faci remarcat in trafic cu asa ceva si apoi cand ma uit la un Golf , fie el si R parca numai simti ca ai ales etalonul, poate o fi etalon ca performante dar....cam atat !

  • Razer, joi, 04.05.2017 10:36

    Am avut 3 ani un R32 MkV. Conduceam cate o zi sau mai mult in Bucuresti si nu vedeam alte masini cu performante dinamice superioare. Toata lumea statea si eu mergeam, cam asa parea.. Cred ca modelul de fata cu o secunda si 1/2 mai rapid este cu adevarat special. Atat timp cat vorbiti despre costul de achizitie si consum, imi dau seama cam cine comenteaza. Imi imaginez ca ne invartim in zona logan octavia BMW 2002. Cati dintre voi au condus mai mult de 2km o masina de 300bhp 4x4? E foarte greu sa apreciezi o masina cu adevarat si la adevarata capacitate. Mie mi-a luat cam 6 luni la R32.. dupa 3 4 ture de circuit sau si mai rau de la televizor, e greu sa apreciezi si sa compari cu alte masini tot dupa 2 km sau de la tv dupa culoare. Este o masina care se conduce perfect normal in oras, fara nicio dificultate. 95% din timp sau mai mult mergi normal cu masina, conteaza si cum e atunci. Imparte piese foarte foarte multe cu modelul normal, deci intretinerea e minima. Nu cred ca va dati seama cat costa intretinerea unui BMW de 300bhp sau unei type R. Acri acri strugurii dar totusi e bine sa va convingeti singuri, nu de la TV Numai bine.