Volkswagen Arteon Shooting Brake

Motor / Transmisie

4.0

Prezentarea lui Arteon Shooting Brake a avut loc la jumătatea acestui an, iar constructorul din Wolfsburg a venit cu câteva vești importante. În primul rând, modelul va fi disponibil cu o motorizare plug-in hybrid. Aceasta dezvoltă 218 cai putere, dar pentru moment nu este disponibilă și pe piața din România. Tot pe lista versiunilor indisponibile trecem și Arteon Shooting Brake R, varianta de performanță cu 320 CP.

Momentan, publicul local poate opta fie pentru o motorizare pe benzină cu 150 de cai putere, fie pentru un propulsor diesel de 2.0 litri în variante de 150 CP sau 200 CP.

Am petrecut câteva zile în compania unui Arteon Shooting Brake 2.0 TDI cu 200 CP, transmisie automată și sistem de tracțiune integrală 4Motion. Spre deosebire de vechea variantă, motorul are în plus 10 CP, dar și un sistem dublu pentru tratarea gazelor de eșapement cu o soluție pe bază de uree (proces denumit reducere catalitică selectivă). Practic, germanii oferă nu doar îmbunătățiri la nivelul performanțelor, ci și noutăți care fac din motorul diesel, cel puțin pe hârtie, un propulsor conform cu standardele Euro 6d.

Din afară, vei recunoaște rapid ronțăitul specific motorului diesel, însă odată ce urci la volanul lui Arteon, sunetul dispare. Cabina este bine antifonată, zgomotul motorului făcându-și apariția abia după ce turometrul digital indică peste 3.250 rpm. Cuplul motor de 400 Nm trezește rapid la viață break-ul german și îi oferă un comportament cu note plăcute de agilitate, însă nu într-un mod care să semene panică în mintea celui de la volan.

Deși avem un model de peste 4.8 metri și 1.7 tone, cei 200 de cai putere și 400 Nm sunt suficienți pentru ca Arteon Shooting Brake să se descurce bine, fie atunci când depășești, fie în momentele în care îți dorești să ajungi rapid la limita maximă a vitezei de pe autostrăzi. Resursele motorului diesel sunt livrate liniar, fără izbucniri agresive, ceea ce fac din Arteon Shooting Brake un model potrivit pentru plimbări liniștite pe trasee lungi.

Pentru gestionarea resurselor motorului, Volkswagen propune patru moduri de rulare: Eco, Comfort, Sport și Individual. Doar în modul Eco vei simți cum livrarea resurselor ește ușor anesteziată, în restul modurilor, propulsorul făcându-și treaba fără efort. Per total, Arteon Shooting Brake, în această configurație, nu dă semne că ar fi un model submotorizat.

Motorizarea de 2.0 litri cu 200 CP poate fi comandată doar cu transmisia DSG cu șapte trepte, sistemul de tracțiune integrală fiind opțional. Transmisia modelului german pare că a fost și ea ușor cizelată, schimbările treptelor având loc într-un mod rafinat. Doar la rularea în modul Eco apar mici ezitări pe retrogradare.

Dacă îți dorești un Arteon Shooting Brake pe care să-l poți considera un Grand Tourer, atunci n-ar strica să mai aștepți puțin până la apariția versiunii R.

  • cos, luni, 04.01.2021 11:13

    Ai ai ce de bling, ce de roz, ce "evacuari"...the horror :)

  • dan_grc, luni, 04.01.2021 11:27

    Ultimul test din 2020, VW Tdi, primul din 2021, la fel, semne bune anul are :). Arata bine masina, mai putin pretul.

  • ds, luni, 04.01.2021 11:45

    Cam scump... Personal aș opta pentru un Benz Clasa C T-Modell. Nu știu de ce aș da, să zicem despre varianta testată, aproape 60.000 de euro, știind faptul că această varianta de caroserie este destinată în principal familistilor cu 2-3 copii, chit că este vorba de R-line. Ca și dimensiuni în aceeași gama poți opta, pe bani mult mai puțini, pentru un Megane Estate care este cu doar 20 de cm mai scurt și are un consum mai omenesc. Deocamdată nu știu prețul pentru RS la Megane, asta dacă vrei neapărat și adrenalină dar, în niciun caz nu ajunge la sume ridicol de mari. Ma rog... gusturile nu se discuta.

  • Bixente, luni, 04.01.2021 12:34

    @ds, Sa compari in 2021 un Arteon Shooting Brake(segment D) cu Megane Grandtour (segment C) nu face altceva decat ca tu, la un moment dat, sa poti trece cu vederea un paralelism intre modelul DS21 si, de ce nu, deloc mai putin notoriul 2CV. P.S. Notre @ds, joyeux anniversaire!

  • olteanu, luni, 04.01.2021 12:42

    Scandalos de scump, nu face banii nici pe departe. Totusi este doar un Passat care se vrea premium.

  • Snow, luni, 04.01.2021 14:09

    'Spre deosebire de vechea varianta motorul are in plus 10 CP'. Gresit: are in minus 40 CP si 100 Nm !!! (fata de 240 CP si 500 Nm) Daca nu s-a strecurat o eroare in fisa tehnica, intervalul de revizie de 36 de luni / 60.000 km e absolut revolutionar. Parca vad ce-or sa mai carcoteasca 'meseriasii' din service-uri: hai domne, cum sa faci revizia la trei ani ? vrei sa distrugi motorul ? suntem in Romania ! combustibilul e prost; si uleiul ? ce daca e Castrol si LL (long life)? e facut pt Romania, cu specificatii slabe ... orice numai sa treci des pe-acolo, sa marci banu' si baietii sa strice cat pot din bijuteria nemteasca ...

  • TDI, luni, 04.01.2021 15:55

    VW TDI??? Astia sunt cei ce zic ca vor intrece in curand Tesla? :)) Daca si in 2021 tot TDI testati si dati ca exemple, e destul de interesant.

  • Nutz, luni, 04.01.2021 18:52

    Care nu sunt interesați de acest test sa arunce un ochi pe restul articolelor cu electricele sunt destule momentan

  • inexorabil, luni, 04.01.2021 21:42

    TDI, mon amour! Nota bene: pentru mine, MAS-eur 100 %.

  • @bixenete, luni, 04.01.2021 22:04

    De ce sa nu compare,compara omul cu ce doreste,Arteon e un Golf umflat la tabla,acelasi sasiu,aceleasi motoare,acelasi fail la moose test doar ca costa triplu.

  • @dan_grc, marţi, 05.01.2021 05:40

    Are semne bune anul pentru MG. Parca de la ei ziceau VW (care se vrea unul din cele mai mari grupuri auto) sa cumpere credite de emisii. https://24auto.ro/2020/10/pentru-evita-amenzile-co2-volkswagen-cumpara-credite-de-la-alti-constructori/ Daca astea sunt semne bune, atunci sa plateasca.

  • ds, marţi, 05.01.2021 09:21

    @Bixente Nu știu de pe unde ai scos-o pe asta cu segmente diferite. Conform oricărei clasificări fie Americana, ce ia in calcul volumul interior, fie europeana' și Megane Estate și VW Areton sunt în clasa D. Adică, clasificarea Comisiei Europene zice ca segmentul C este cuprins între 4400 și 4600 cm dacă este cabrioletă, berlină sau Break. Cum Megane Estate are 4625 cm automat intră în clasa D ca și WV.

  • Bixente, marţi, 05.01.2021 11:20

    Daca o astfel de absurditate sustine clasificarea Comisiei Europene atunci chiar se impune sa o trecem cu vederea. Dimensiunile exterioare ale autoturismelor definesc segmentele (clasele) din care fac parte acestea. Tocmai de aceea, o comparatie la limita tolerabilului cu Arteon Shooting Brake TDI 200 4 Motion este amintirea modelului Talisman Estate dCi 200 (4,87m) din gama Renault, asta chiar daca lipsa tractiunii integrale coroborata cu designul destul de obedient raportat la tonusul estetic etalat de VW Arteon fac din acest model francez o alegere mult prea putin acceptabila atunci cand ne propunem sa nu eludam notiunea de exigenta, de obiectivitate daca doresti, intr-un comparativ.

  • M_Frank, marţi, 05.01.2021 18:06

    @ds.. Talisman Estate in ce segment se incadreaza? Megane, ca si Golf, Octavia, i30, Ceed, Civic, Focus, etc (toate cu varianta tourer) vor ramane in clasa compacta; medium cars (C). Nu poti reaseza masina in alt segment doar pentru ca in varianta tourer aceasta depaseste 4600cm. Pentru Europa nu exista nici o clasificare atestata, inca. Vezi doc:(https://ec.europa.eu/competition/mergers/cases/decisions/m1406_en.pdf)

  • AD, marţi, 05.01.2021 18:56

    Intrebare pentru "test driver": consumul este cel afisat in CB? Nu de alta, dar VW are obiceiul sa minta si acolo cu cel putin 1l la 100km ...vorbesc din experienta.

  • ds, miercuri, 06.01.2021 09:14

    Ca sunt clasa D si clasa D premium nu este important, sunt aceeasi clasa. Cum nu este important nici ca una are motor 1.6 iar alta 2.0. Clasele sunt aceleasi si sunt niste criterii bine stabilite. Fie ca ne convine, sau nu. @Bixente Poti propune Comisiei Europene o alta clasificare. Spre exemplu dupa presiunea din roti, dupa forma manerului de la usi sau dupa lungimea schimbatorului de viteze. @M_Frank Pana una alta asta este clasificarea oficiala pe segmente. Ca in ultimii ani a aparut oarecum o subclasificare este alta mancare de peste. In linii mari astea sunt criteriile si structura de clasificare, scheletul, ca sa zic asa.

  • Bixente, miercuri, 06.01.2021 14:49

    @ds, C'est pas bon signe...... Cu o ironie stravezie la adresa mea chiar n-ai cum sa-ti acoperi pentru prea multa vreme bagajul restrictiv de informatii auto pe care-l posezi in prezent. Ce-ai spune daca ti-as ridica la fileu, pentru a doua oara in decurs de numai 24 ore, tocmai modelul V60 D4(190 CP) AWD, un posibil rival pentru Arteon-ul aflat mai sus si care a fost trecut cu vederea de autorul acestui test-drive, asta numai pentru o comparatie care sa nu fie niciun moment straina de notiunea de comprehensibilitate cu numitul VW Arteon Shooting Brake TDI 200 4M ?!? Cum cataloghezi persistarea mea in *greseala* ?!? Au revoir, @ds!

  • Chiuloasa_bengoasa, sâmbătă, 09.01.2021 18:58

    Umm... Tocmai ati comparat WV cu BMW Audi si Skoda? Are you serious??? Mai exista cineva la voi in redactie care intelege domeniul auto? Mi-ar placea sa ne explice si noua autorul de ce comparatia asta.