Toyota Yaris

1.5 Benzina (VVT-i) 111CP Aut1 Luna

Performante

3.0

Dacă transmisiile de tip CVT sunt perfecte pentru cei care vor să ruleze liniștiți și fără griji majore când vine vorba de consum, modul în care sunt construite aceste cutii pe mașinile de stradă fac ca nivelul performanțelor oferite să nu fie unul de nivel înalt. Am mai spus-o: e o chestiune asumată de constructori, deci nicio surpriză la acest capitol.

De exemplu, Yaris 1.5 benzină de 111 CP oferă o accelerație 0-100 km/h în 11.2 secunde, singurul model din segment cu un timp mai slab fiind Ford Fiesta 1.0 EcoBoost de 100 CP, care vine în 12.2 secunde. În rest, majoritatea concurenților (și sunt vreo 10 în total) se învârt în jurul bornei de 10 secunde și chiar dedesubt. Renault Clio este cel mai rapid dintre concurenții direcți cu transmisie automată (9.2 secunde, adică cu nu mai puțin de două secunde mai rapid!).

Nici la viteză maximă nu avem în față vreun campion al segmentului, Yaris fiind singurul care nu reușește să treacă de bariera de 180 km/h (175, mai exact, în cazul modelului japonez). Asta în condițiile în care există concurenți care urcă până la 195 km/h sau chiar 200 km/h dacă luăm în considerare Mazda 2, model care însă nu oferă o cutie automată.

Paranteză importantă: nu trec de această categorie de punctare fără să anunț marea noutate din gama Yaris după cel de-al doilea facelift: apariția versiunii sportive Yaris GRMN, care duce modelul japonez, în premieră, un hot hatch de buzunar. În variantă GRMN, Yaris oferă un motor 1.8 Turbo de 210 CP și se bate direct cu modele precum Clio RS sau Fiesta ST. Asta r fi vestea bună. Vestea proastă e că ultimele informații de pe piață spun că doar 400 de exemplare sunt rezervate Europei, deci probabil că trebuie să vă grăbiți pentru a pune mâna pe unul. Paranteză închisă.

  • someone, marţi, 08.08.2017 14:26

    apropo de yaris grmn: ati scris ca motorul e 1.8 turbo, altundeva am citit ca e supralimentat. care e varianta corecta? din pacate, si daca mi l-as permite, la 400 buc in europa, sansele sant minime

  • mircea, marţi, 08.08.2017 15:35

    @someone Nu e nimic oficial încă. Se vorbește și de o variantă, și de cealaltă. Vom vedea în scurt timp.

  • nume, marţi, 08.08.2017 21:03

    @someone Varianta corecta si oficiala este compresorul mecanic. Toate exemplarele destinate pietei din Europa, 400 sau cate vor fi, sunt deja rezervate.

  • Catalin, marţi, 08.08.2017 22:35

    Din text : ''De exemplu, Yaris 1.5 benzină de 111 CP oferă o accelerație 0-100 km/h în 11.2 secunde, singurul model din segment cu un timp mai slab fiind Ford Fiesta 1.0 EcoBoost de 100 CP, care vine în 12.2 secunde.'' Lasand la o parte exprimarea ''care vine in 12,2 secunde'', lucrurile nu stau deloc asa. Motorizarea 1.0 EcoBoost 100 CP de pe generatia anterioara Fiesta poate asigura acceleratia 0-100 km/h in 11,2 secunde, fix cat Yaris 1.5 benzina 111 CP. Iar in cazul generatiei recent lansate Fiesta cu 1.0 EcoBoost 100 CP, acceleratia 0-100 km/h este mai buna, de 10,5 secunde. Nicidecum de 12,2 secunde... Alt pasaj care necesita ajustari : ''Cu 286 de litri în portbagaj, Yaris se încadrează undeva la media segmentului condus, în plaja de motorizări pe benzină de 100-120 CP, de Skoda Fabia (330 de litri).'' Etc.

  • dudu, marţi, 08.08.2017 23:08

    doamne dar urata mai e.... spatele ala zici ca plange..

  • Catalin, marţi, 08.08.2017 23:10

    Scuze, paragraful anterior de la capitolul ''Performante'' lamureste faptul ca este vorba tot de Fiesta cu CVT, nu despre varianta cu transmisie manuala: ''Dacă transmisiile de tip CVT sunt perfecte pentru cei care vor să ruleze liniștiți și fără griji majore când vine vorba de consum, modul în care sunt construite aceste cutii pe mașinile de stradă fac ca nivelul performanțelor oferite să nu fie unul de nivel înalt. Am mai spus-o: e o chestiune asumată de constructori, deci nicio surpriză la acest capitol.'' Sunt anumite aspecte ce necesita ajustari, de exemplu cele legate de volumul portbagajului, cum am scris in comentariul anterior. Iar in unele locuri apar litere in plus: ''Volanul din pielesa sau oglinzile electrice și încăzite erau deja incluse din versiunea de bază Terra.'' Toti gresim, insa avem posibilitatea sa redresam :)

  • dan, miercuri, 09.08.2017 18:37

    masina este interesanta si destul de fiabila as zice insa ceea ce ma enerveaza este pretul care a crescut de la o generatie la alta;pe a mea din 2008 am dat 12645 euro iar acum acelas model este vreo 14500 de euro singurul avantaj concret fiin tichetul rabla, asta daca il ai ! :) In rest pot spune ca masina este destul de bine facuta, este spatioasa, ai garantie de 6 ani integrala iar fata de competitori cred ca nu sunt mari diferente de calitatae sa zicem fata de cele germane; poate fata de clio sau stiu eu fiesta

  • raducu, vineri, 11.08.2017 15:15

    Voi toti astia care va dati att cu parerea, sunteti inca la liceu, sau nu aveti de munca? Ba ce buni suntem la glas!

  • Daniel, sâmbătă, 12.08.2017 14:13

    Eu am luat de nou modelul din 2008 ....120 000 km si nici o problema , doar schimbare de ulei si filtre. Consum mic in uras ...singur - .....cuplu mic la motorul de 1l.