Tinuta de drum

5.0

Orice ar spune comunicatele de presă, greutatea contează. Mai ales atunci când vorbim despre mașini și ținuta lor de drum. Iar pentru că Toyota a reușit să limiteze kilogramele lui bZ4X undeva în jurul a 1.9 tone, asta se simte atunci când ieși la plimbare și cauți limitele sale.

De altfel, acesta cred că este și cel mai mare atu al produsului nipon, comparativ cu multe dintre rivalele sale. Suspensia de tip McPherson, pe față, și independentă, cu basculă dublă, pe spate, reușește să te izoleze de imperfecțiunile din asfalt. Totul este aproape impecabil, chiar și cu jante de 20 de inch. Nu vei auzi niciun zgomot suspect, niciun fel de protest din zona pasajelor roților.

Această atmosferă liniștită poate fi întreruptă doar de un stil ceva mai alert. De altfel, bZ4X, în ciuda dimensiunilor sale, este una dintre cele mai distractive modele Toyota în acest moment. Asta datorită faptului că nu mai ai o transmisie de tip CVT la mijloc, iar răspunsul în pedala de accelerație este instantaneu.

Mai mult decât atât, în ciuda cuplului livrat instant, puntea față reușește să pună puterea jos extrem de eficient, cu foarte puține sincope. Și chiar dacă suspensia este pasivă, virajele nu vor pune bZ4X într-o situație dificilă, centrul de greutate coborât lucrând în avantajul tău tot timpul. Rareori am simțit subvirare de la volanul modelului japonez.

Chiar și așa, mi-aș fi dorit ceva mai mult feedback în volan, precum și un mod de condus cu o singură pedală, pentru sesiunile de condus în traficul aglomerat. Aici câștigă puncte Nissan Ariya cu al său e-pedal. Deși la bordul lui bZ4X vei găsi un buton care va activa frânarea regenerativă (surprinzător, este aproape inexistentă în mod normal), aceasta nu te aduce la 0 km/h. Tot tu va trebui să apeși pedala de frână pentru a te opri la semafor.

  • Seriff, joi, 05.01.2023 10:08

    Nu v-a placut consumul ridicat de energie, pai normal ca are consum ridicat fiindca e o masina foarte grea, autonomia aia scoasa pe dn cu viteza medie de 66 km/h e lux, in realitate ati vazut si voi ca faceti in jur de 230 de km, penibil, sa dai 60.000 euro sa mergi 200 si ceva de km, se mai mira cineva de ce prefera oamenii termicele?

  • Gabriel.Nica, joi, 05.01.2023 10:21

    Greutatea lui BZ4X e mica avand in vedere dimensiunile, comparativ cu modele electrice de la alte companii.

  • Banditos, joi, 05.01.2023 10:32

    Astia de la Toyota nu si-au facut prea bine temele. Mai precis au punctat bine la unele capitole si au dat-o'n bara la altele. Culmea, la cel mai important subiect aproape ca n-au "scris" nimic relevant: autonomia declarata vs cea reala. Si de aici un mic scandal ce pare sa se fi aprins. De restul, personal, sunt multumit, am testat-o si eu si e ...altceva. 60.000Eu nu e mult pentru cine ii are si care isi duce viata preponderent urban. Personal nu sunt in situatia asta asa ca astept RAV4 hibrid. Sper ca vizual sa schimbe linia si sa se asemene cu BZX-ul asta.

  • DanG, joi, 05.01.2023 10:44

    Poate gresesc eu dar nu vad de ce ti-au luat masina asta in loc de Prius. La Prius ai date similare, cred ca si spatiul interior este la fel, atata ca nu depinzi asa de mult de o priza. Cred ca modelul pe benzina este si mai frumos decat BZ4x.

  • ds, joi, 05.01.2023 10:50

    Eu știu că WLTP (Worldwide Harmonized Light Vehicle Test Procedure) a fost creat pentru a oferi clienților informații mai aproape de adevăr când vine vorba despre consum, emisii și eficiență. Dar să ai o marjă de eroare și de aproape 50% la autonomie, când vine vorba de electrice, sau la consum, când este vorba de termice, arată că ceva este în neregulă și creatorii WLTP, de prea multe ori, vorbesc din cărți, că de cele mai multe ori nu se pupă nmic cu nimic.

  • Banditos, joi, 05.01.2023 13:26

    @DanG, Prius e de vreo 2 ori mai ieftin. Alta clasa alte pretentii, Unu-i hibrid altul e electric. Parca am incepe o veche discutie benzina vs motorina. Fiecare e buna la ceea ce iti trebuie. Sau preferi. @ds, problema e ca unii se apropie mai mult de ceea ce declara conform WLTP, altii mai putin. Japonezii, se stie, ca erau foarte precisi si cei mai corecti dintre producatorii auto. Aici au dat-o in bara.

  • joe, joi, 05.01.2023 13:28

    Sa dai drumul la caldura si sa reduci autonomia cu 1\3 e un tres transpirant!)

  • DanG, joi, 05.01.2023 14:07

    @Banditos De acord cu tine, dar aici vorbim de doua masini ale aceluiasi brand, recunoscut pentru fiabilitate. Astea au in comun faptul ca teoretic salvezi planeta cu ambele. In ideea asta ziceam. Cand a aparut Prius Di Caprio era marele promoter, acum vad ca face reclama la un Fiat 500e.

  • Mike, joi, 05.01.2023 16:31

    Bravo toyota! Cutezatori!

  • cos, joi, 05.01.2023 20:46

    Stiu ca designul unei masini e subiectiv dar mi se pare mega exagerat verdictul de 'vedeta'. Bai nene plasticu ala din fata parbrizului e atat de oribil la vedere si atingere ca n as cumpara masina asta numa pt motivul asta. Bine ca nu merge mai tare de 160km/h ca sigur la un moment dat ar zbura de acolo :))

  • Seriff, vineri, 06.01.2023 14:03

    Oribila ca desing, plastic la interior ca la Corolla din 2005, autonomia absolut ridicola, practic utila doar daca stai la casa si te duci doar pana la Lidl si inapoi, iar pretul este astronomic, un fail total, de fapt, fail total sunt majoritatea electricelor, jenant la maxim.

  • Andrei, vineri, 06.01.2023 15:59

    50000 euro pentru o masina si stai toata ziua cu ea in priza si nici nu ajungi pana la Constanta cu ea. Cat priveste sistemul de notare, acesta este o gluma, la toate masinile arata 4.3-4.5, e clar ca nu are nicio logica.

  • pipo, marţi, 10.01.2023 11:48

    Ati exagerat in punctarea unor capitole unde masina sta slab, chiar fiasco as putea spune. Ok, e greu sa gasesti un consens intre cititori , dar voi ca jurnalisti auto cum puteti puncta cu aproape maximul la design acest model ? Este un fiasco atat la exterior cat mai ales la interior pt. orice ochi avizat ( cu sau fara experienta), cel mult poate fi punctat pt. curaj la exterior , dar interiorul este de noaptea mintii iar ansamblul volan-instrumentar bord este socant de-a dreptul, in sensul rau, nu am vazut asa ineptie in viata mea. Au vrut sa salveze ceva cu acea consola centrala care arata ok la prima vedere, dar la o privire atenta e un amalgam de nedescris acolo de butoane digitale si clasice in jurul unor guri de aerisire horor venite de prin anii 90 parca. De altfel intreg bordul e o amestecatura de vechi si elemente care se vor moderne . Trecand peste exuberanta de inceput cand faci cunostinta cu un model nou, luata la rece , masina e deficitara la multe capitole , nu mai intru in detalii ( incepand cu numele stupid), dar o salveaza cele legate de dinamica, foarte importante de altfel, unde inginerii si-au facut treaba , ca de altfel la multe alte modele ale acestui mare constructor in ultimii ani. Dar banii astia clar nu ii merita.

  • PMC, marţi, 10.01.2023 23:07

    Masina asta e un caraghislâc ca design. Tehnic, e o gluma proasta. Deci 60.000 de eur pt o masina care te leaga de priza. Merge 200 de km cu bateria plina. Deci e de ras. E bataie de joc. Cred ca o sa fie cumparata exclusiv de fanii marcii carora le transpira palmele cand vad Toyota, orice Toyota. In rest, nu stiu cine ar putea da banii pe asa ceva.