Suzuki Vitara

1.6 Diesel (DDiS) 120CP 4x4 Man6 Luxus

Calitate / Pret

4.5

Suzuki reușește să facă mici minuni de fiecare dată când privim comparativ listele de prețuri în segmentele în care se află marca japoneză. Și subliniez "marcă japoneză" tocmai pentru că atunci când vorbim de obicei de niponi ne-am obișnuit să aducem în discuție prețuri aflate în zona superioară a segmentelor.

Ei bine, Suzuki reușește inversul și oferă produse croite pe nevoile clienților săi la prețuri care bat în unele cazuri chiar și cele mai optimiste presupuneri. Luați de exemplu comparația între versiunea de bază a lui Vitara pe benzină și cele ale concurenților din segment publicată într-un articol dedicat pe Automarket. Veți oberva imediat diferențe de 2000 de euro în favoarea modelului Suzuki în raport cu principalii rivali. E enorm într-o epocă în care plângem după prețurile mici de altă dată.

În cazul mașinii testate de noi, dieselul de 1.6 litri și 120 de cai putere în versiunea de echipare de top cu 4x4 AllGrip, prețul acesteia ajunge la 23.000 de euro. Chiar dacă pare mult, o simplă privire în curtea concurenților ne arată un minus de 1500 de euro față de un Opel Mokka echivalent, în timp ce Yeti și eventual Renegade sunt deja departe, la mii de euro depărtare. Apropo, Jeep îl poziționează pe Renegade ca model premium, apropiat ca preț de Mini Countryman. Riscant.

Ca să vă faceți o idee despre raportul calitate/preț în cazul lui Vitara, ne uităm la un 4x2 în versiunea de echipare Spirit (3/4) și obervăm că la 20.000 de euro te afli mult sub un Nissan Juke echivalent (22.000 de euro) sau un Peugeot 2008 echivalent (21.100).

Singurele alternative accesibile rămân, astfel, Renault Captur, care însă nu are diesel decât pe 90 de cai putere, și eventual Dacia Duster, care deși e mai mare reușește să se califice foarte bine ca preț și va fi unul dintre rivalii de showroom ai lui Vitara. Cert e că Duster nu-ți oferă nici motorul lui Vitara, nici confortul interior și nici paleta de culori exterioare și interioare pe care o vezi pe modelul japonez. În plus, scaune încălzite pe față în dotarea standard nu am mai văzut decât pe limuzinele de lux. Și la Vitara.

  • Andy, luni, 09.03.2015 11:06

    Foarte interesanta propunerea Suzuki. Probabil ca in tot-teren va fi depasit de putine modele printre care sigur Renegade (care e cel mai performant off-roader din clasa B). Ceea ce nu inteleg e de ce se incapataneaza japonezii sa ofere materiale tari la interior (mai ales pe modelele din clasele A, B si C). E chiar atat de greu sa mareasca pretul cu 5-10% si sa aiba materiale de calitate? Pana si Kia si Hyundai au materiale gumoase pe majoritatea modelelor noi.

  • cristi, luni, 09.03.2015 11:53

    @automarket: si motorul pe benzina cum vi s-a parut ca performante cuplat cu ALLGrip? Multumesc

  • mircea, luni, 09.03.2015 11:57

    @cristi Better go on diesel :)

  • Andy, luni, 09.03.2015 12:12

    Disel-ul e o afacere slaba in 2015 din doua motive. 1.Performantele si consumul nu mai sunt avantajoase vs. turbo pe benzina 2.Deja in orase europene nu se mai accepta. Lista se mareste anual si se va ajunge si la capitale. Pacat ca nu au in oferta si un turbo pe benzina insa e prea mult pentru ei. Abia au Nissan si Toyota asa ceva (iar la Honda e pe teava). Japonezii au ramas conservatori pentru ca piata europeana nu-i intereseaza, iar in SUA si Asia aspiratele sunt la putere.

  • Scrooge, luni, 09.03.2015 12:41

    exteriorul e ok, interiorul e jale rau. Curios cum Automarket considera ca la scaune "suportul lateral lipsește, dar nu ai nevoie de așa ceva". Consider ca pe orice masina indiferant de clasa asa ceva trebuie luat in calcul, e un element care contribuie esential in confortul soferului. Dacia a fost depunctata sever pentru scaune pana acum.

  • LasDorel, luni, 09.03.2015 14:38

    Stie cineva care este scopul acestei masini in viziunea Suzuki, atat timp cat il au pe S cross, nu foarte diferit? S cross are in plus 12 cm lungime totala, 10 cm la ampatament si 50l la portbagaj si si -2 cm garda la sol. Cum in present are un discount de 2000 euro, cel mai dotat S cross diesel 4x4 este mai ieftin decat Vitara. So, what's the point? Pote se gandesc sa-l mareasca pe Scross si astfel acesta sa-i ia locul lui Grand Vitara? Altfel nu-I inteleg pe cei de la Suzuki. Au scos SX4 care era o masina bine facut si cu ceva success (mai ales ca nu era foarte scumpa), si nu au pus nimic in locul ei, desi un cross de clasa mica (2008,captur etc) este ceva ce se poarta in zilele noastre. Au bagat Scross. un crossover compact, care se lupta cu coreenii. Langa el au pus un alt cross over, tot compact daca ma intrebi pe mine (la aproape 4,2 m nu prea este de clasa mica), care costa cam tot atat la diesel 4x4. Sa fii fan Suzuki este un job dificil astazi:))

  • mishazaitev, luni, 09.03.2015 16:07

    "Iar Vitara mi s-a părut o mașină pe care te poți baza în orice fel de condiții. Adăugați în ecuație un unghi de atac de 18.2 grade și un unghi de degajare de 28.2 grade și veți avea tabloul unui model care se va descurca implicit în situații grele pe munți" Serios? Cu o garda la sol despre care, asa cum ne-ati obisnuit, nu pomeniti, de 18,5 cm ??!!! Si de unde concluzia asta ca unghiul de atac este atat de formidabil? Redau mai jos cateva exemple de SUV-uri: Duster:gardă la sol 21 cm, unghi atac 29,3 grade, unghi degajare 34,9 grade, adâncime vad 450 mm; Suzuki Vitara 3 usi: 20 cm gardă la sol, unghi de atac 29 de grade, unghi de degajare 27 de grade, unghi de rampă 19 grade. Nu are diferential blocabil si nici reductor, tin sa precizez asta pentru ca e vorba de un SUV si nu de un off roader. Freelander 2: gardă la sol 21 cm, unghi atac 31 grade, unghi degajare 34 grade, unghi rampă 23 grade, adâncime vad 500 mm. Noul Korando: garda la sol de 180 mm, un unghi de atac de 22,8 grade, unghi de degajare de 28,2 grade, iar panta maxima este de 48 de grade. Sunt aceste modele, masini cu care sa te aventurezi in situatii grele din munti? Cu siguranta nu, desi au caracteristici net superioare noului Vitara in ceea ce priveste deplsarea in off road. Si atunci care este motivul acestei afirmatii total gratuite. Stiti ce inseamna conditii grele in munti? Sunt drumuri, catre localitati unde, ATENTIE, TRAIESC OAMENI, la care nu se poate ajunge nici ci offroadere stock, iar voi de dragul simplei publicitati, faceti dintr-un SUV bun sa te cateri cu el pe bordura, ori sa te scoata dintre blocuri cand uita primaria sa dezapezeasca, un rival pentru Defender.... Cu riscul de a-mi cenzura si mie comentariul, avand in vedere magnifica garda la sol a acestei masini dar si faptul ca ASX are o o garda la sol nitelus mai mare, nu mai vorbesc de SUBARU XV, cu modelele astea ar trebui sa spuneti ca reusiti sa urcati pe Negoiu, nu? Si un Tiguan are garda la sol mai mare ca noul Vitara, in varianta Treck &Style are si un unghi de atac mai bun. Cu asta unde va duceti? Pe Everest?

  • mircea, luni, 09.03.2015 16:20

    @mishazaitev Ce spui tu legat de aceste modele e corect. Doar că te referi la modele din segmente superioare. Think small, compară cu modelele din segment şi vei vedea că, în afară de Renegade, restul sunt mai jos la acest capitol. Să nu uităm că Vitara e un model de segment B, ceea ce-l face un SUV de oraş, unde nu va avea probleme. Şi da, poate să treacă şi de situaţii grele prin munţi, dacă e cazul. Am testat maşina pe un off-road camp şi funcţionează.

  • addeco, luni, 09.03.2015 16:33

    Un dezavantaj important il constitue, dupa cum am mai spus, lipsa optiunii transmisiei automate. In rest, un alt S-Cross.

  • mircea, luni, 09.03.2015 16:41

    @addeco Transmisia automată va fi disponibilă începând cu vara lui 2015 pe motorizările pe benzină.

  • ironR, luni, 09.03.2015 17:29

    Minunata masina! Mi-a placut de cum am vazut-o zilele trecute. Trebuie sa ajung sa o vad live. S-Cross nu-mi place ca design, SX4 cel vechi e demodat, asta e pe gustul meu :) Felicitari Suzuki!

  • Mihai Ionescu, luni, 09.03.2015 18:35

    Am citit numeroase teste facute de Automarket. Mereu caut sa vad diferentele intre consumul oficial si consumul din cadrul testului. Acest test nu prezinta consumul urban din cadrul testului. In sectiunea Date Tehnice ce apare in pagina dupa test nu este prezent consumul. Consumul realizat in cadrul unui test este foarte important pentru noi cititorii care nu avem posibilitatea de a testa atatea masini precum colectivul din redactia Automarket. Sa intelegem ca acest test poate fi incadrat la categoria Advertorial ?

  • mircea, luni, 09.03.2015 19:09

    @MIhai Ionescu Partea legată de consum e explicată destul de clar în capitolul cu acelaşi nume, cu tot cu diferenţele dintre consumul anunţat şi cel real. Nu am notat consumul urban în timpul testului din simplul motiv că traseul acestuia nu a inclus zone urbane decât pentru câteva sute de metri.

  • CAM, luni, 09.03.2015 20:05

    Saraca limba romana: "Vitara nu mi-a oferit în niciun moment impresia că ar oferi probleme de vizibiltate". 2 greseli intr-o singura fraza: vizibiltate (asta e simpla) si o eroare de logica: cum sa oferi probleme? Corect cred ca era Vitara nu mi-a creat impresia ca ar genera (determina, pune etc.) probleme de vizibilitate.

  • Marian.Nedelcu, luni, 09.03.2015 20:39

    Domnule @mircea, deci sa inteleg ca este in clasa chiar si cu fratele S-Cross ? Multumesc anticipat ! On topic: Ma indoiesc ca acest model sa nu fie bun in offroad , avand in vedere ca Suzuki pune 4x4 chiar si pe variante mai slabe de echipare. Interior nici nu trebuie sa epateze atat timp cat masina e destinata pt drumuri grele si nu dotari hi-tech .

  • mircea, marţi, 10.03.2015 10:24

    @Marian.Nedelcu Nu chiar. Dimensiunile care determină segmentarea (lungime şi ampatament) sunt diferite. Am spus în text: S-Cross e în segment cu Qashqai, Vitara e în segment cu Juke. Alura e însă apropiată şi da, clienţii vor avea probleme în decizie. :) Depinde de fiecare ce vrea de la viitoarea maşină.

  • LasDorel, marţi, 10.03.2015 19:30

    Mircea, Din punctul meu de vedere, gresesti. Si asta nu pentru ca nu ai stii, ci pentru ca lumea auto de astazi este atat de schimbatoare, incat este greu categorisesti masinile, mai ales in conditiile in care constructorii fac tot ce se poate ca sa pacaleasca clientii. dar exista totusi anumite clasificari, chiar si orientative. Un suv/hatch de clasa C are lungimea cuprinsain intervalul 4100-4400 mm, +/- 1-2%. Nisan Juke , cu 4135 este la limita dintre clasa mica (B) si C, in ideea in care pot ataca clientii ambelor clase ). Acelasi lucru este valabiul si pentru Qashkai, care la 4377 mm este in C, la limita superioara. In schimb la Suzuki, Vitara la 4175 si S cross cu 4300 sunt cu ambele picioare in clasa C, exact pe la mijloc. Diferenta minora dintre ele nu justifica ASTAZI prezenta in oferta Suzuki a 2 masini aproape identice. Uita-te la cele 2 Nissan: diferenta de lungime este 24 cm (fata de 12 la Suzki-uri), ampatamentul 12 cm (10 la Suzuki), iar portbagajul are un plus de 85 l la Qashkai fata de +50lla Suzuki. daca socotesti in procente diferentele, o sa fie si mai clar ce vreau sa spun. Ca sa nu mai zic ca cele 2 Suzuki costa la fel in versiunea diesel 4x4 (ce-i drept cu discount'ul de la Scross_. Singura explicatie logica poate fi ca urmatorul Scross va fi mai mare, spre 4400, si in felul acesta va dispare si intrebarea despre Grand Vitara. Dar aceste aspecte ma asteptam sa le sesizezi tu celor de la Suzuki si sa le ceri explicatii, pe care apoi sa ni le oferisi noua. La ora actuala ei nu au niciun cross in clasa B, 2 in clasa c si niciunul in clasa D, fata de acum 3-4 ani, cand aveau unul in B (Sx4), unul in C (vitara) siGrand Vitara aproape de clasa D. pana la urma este treaba lor

  • avyped, duminică, 12.04.2015 15:05

    @automarket Am azuit ca e produs in Ungaria, e adevarat?

  • mircea, luni, 13.04.2015 13:05

    @avyped Corect.

  • avyped, vineri, 24.04.2015 18:31

    Stiti cumva ce masini vor aduce fabrici in Romania, asa din curiozitate sau macar ce modele Ford vor fi produse?

  • S, duminică, 11.10.2015 16:50

    @Automarket: Are DPF standard ?