Tehnologie
Subaru Crosstrek are un habitaclu clasic, cu ceasuri analog și un mic ecran pentru computerul de bord. Dar, marea noutate în ceea ce privește tehnologia se regăsește în centrul consolei centrale, iar aici ne referim la ecranul de 11.6 inch al sistemului multimedia. Atenție, oferit încă din standard.
Meniul sistemului multimedia nu este deloc complicat, aș putea spune că este chiar basic. Are pictograme mari pentru a putea fi selectate cu ușurință. În acest fel nu îți distrage prea mult atenția de la condus. În plus, sistemul se mișcă destul de bine.
Conexiunea Apple CarPlay și Android Auto este wireless. O găselniță a celor de la Subaru este funcția What3words pentru sistemul de navigație. Pe scurt, "lumea" este împărțită în cadrane de câte 3 metri pătrați și fiecărui pătrat îi este atribuit un cuvânt.
Atunci când vrei să introduci o destinație, este de ajuns să scrii 3 cuvinte, iar destinația dorită va fi setată. Nimic mai simplu. Și chiar funcționează.
Apoi, funcțiile sistemului de climatizare sunt integrate în ecranul central. Dar ai și două butoane fizice de la care poți regla temperatura. Tot butoane fizice ai și pentru încălzirea în scaune.
În partea din față a tunelului median ai un port USB-C, un port USB normal și o priză Jack. Nu prea mai întâlnești așa ceva la mașinile de ultimă generație. Și pasagerii din spate au un port USB-C și un port USB normal, dacă vor să își încarce dispozitivele mobile.
nimic de comentat, nici macar pretul, pare masina perfecta insa cu 2 neajunsuri - Lineartronic, sau CVT sau moartea pasiunii pe înțelesul tuturor. - motorul de 2 litri si doar 136 cp, pai alea vechi aveau 150CP acu 15 ani. ce facem gogule ?