Motor / Transmisie

4.0

Noul SsangYong Torres este disponibil, momentan, cu o singură motorizare. Este vorba despre o unitate turbo, pe benzină, de 1.5 litri, care dezvoltă 163 de cai putere (între 5.000 și 5.500 de rotații pe minut) și 280 Nm cuplu, între 1.500 și 4.000 de rotații pe minut.

Fiind vorba despre un motor pe benzină, unitatea cu 4 cilindri este destul de silențioasă, mai ales la turații joase. Dar fiindcă începe să tragă, practic, de pe la 2.000 rpm, iar puterea maximă se găsește pe la 5.000 rpm, vei fi nevoit să menții turațiile ceva mai sus, dacă vrei să faci o depășire. Iar aici intervine și puțin zgomot din partea motorului. Nimic deranjant, însă.

Deși ai crede că unitatea de 1.5 litri cu 163 CP este prea puțin pentru un SUV de 1.6 tone, lucrurile nu stau deloc așa. Motorizarea este suficientă pentru gabaritul lui Torres și nu pare subdimensionată. Cu toate acestea, nu te aștepta la performanțe sportive din partea SUV-ului asiatic. Își face bine treaba în rularea urbană și pe drumuri naționale.

În standard, acest propulsor vine alături de o transmisie manuală și tracțiune față. Dar, mașina testată de noi a fost echipată cu o cutie de viteze automată Aisin, cu 6 trepte, și cu tracțiune integrală.

Transmisia schimbă destul de lin, dar parcă simțeam nevoia unei trepte în plus, mai ales pe autostradă. Acest lucru ar ajuta și la consum, un criteriu pe care îl voi dezvolta mai jos.

Ai și padele pe volan, dacă vrei să schimbi "manual", dar în acest caz vei remarca o mică întârziere a transmisiei.

  • mikkik, vineri, 05.01.2024 16:25

    Toyota RAV4, "melcul grupului" - cum spuneti voi, e de fapt cea mai rapida din comparativ, cu 8.1 secunde pentru 0-100 km/h. Nu stiu de unde ati scos 11 secunde.

  • adi_10, vineri, 05.01.2024 17:49

    @mikkik - te ambalezi degeaba, 8.1 secunde prinde versiunea full hybrid cu motor de 2.5 litri. Versiunea pe benzina de 2L, la fel cum scrie si in test, prinde suta in 11 secunde. Oricum am facut test drive cu Torres, am fost impresionat de calitatea scaunelor si cam atat. Nici nu intra la programul Rabla, nefiind nici macar mild hybrid.

  • [email protected], vineri, 05.01.2024 18:44

    4x4 este zgomotos în habitaclu de la 70km/ora, pe lateral nu sunt senzori de detectarea obstacole..iar cei 191km/ora nu-i prinde nici daca este panta și bate vântul din spate..(doar 180 km /ora pe autostrada..)

  • Robinson, sâmbătă, 06.01.2024 08:22

    Are destul de multe minusuri(fără hybrid, ssangyong nici nu vrea sa audă de asta, doar full electric sau full termic; valoare mica de revanzare, nimeni nu vrea sa ți-o cumpere; consum mare pe acest motor, calitatea interioarelor nu prea e reușita)

  • adig01, sâmbătă, 06.01.2024 19:58

    Foarte scumpă. Îți iei orice la banii ăștia. Rav4 hibrid sau kodiaq 2.0Tsi 4x4 style (cu matrix led etc). Prețul corect ar fi de 30000 și puțin. Consumul e exagerat.

  • alex_cu_a_mic, luni, 08.01.2024 02:59

    Hard sell. Consumul e de Tuareg 3 litri diesel.

  • Mircea Badea, luni, 08.01.2024 04:00

    iar vorbim de prostiile de suv-uri?!

  • ds, luni, 08.01.2024 08:42

    Nu știu de ce, dar îmi aduce aminte de o chinezărie no name dintre multele mașini chinezești. Aș zice pas pentru că: - Schimbările dese de acționariat/falimente nu-mi inspiră încredere. - Cred că reprezentanțe/service-uri în România sunt cam spre minim. - Consumul enorm pentru un 1.6 litri. - Preformanțe modeste. - Preț. La prețul de plecare 28.950 ai multe opțiuni, iei noul Duster hybrid de exemplu. La 42.470 preț maxim nici nu mai zic ce variante ai. - Servisare, garanții? - Reglarea ac/incălzire pe touch screen? Nu, mersi!

  • Nsrei, luni, 08.01.2024 10:08

    Era o vreme când sangyong ăștia făceau niste mașini tare urate, dar cel puțin grupul motopropulsor era de Mercedes. Acuma cu motorul asta mic pe benzina o sa consume mult

  • eu, luni, 08.01.2024 11:11

    aprob si eu pe cei de mai sus, sunt 3 lucruri mari si late care o fac de necumparat: 1. consumul ridicol de mare, trebuie sa fii nebun sa accepti asa ceva in 2024; 2. stilul pare prea din topor si aspectul frontal imbufnat care aduce a broasca abia trezita din somn - prin comparatie, noul duster e capodopera de design; 3. preturi prea mari fata de ofertele concurentei si apoi daca vrei s-o vinzi peste niste ani, nu scapi deloc usor de ea, trebuie sa lasi foarte mult la pret - devalorizarea e uriasa pentru marca asta.

  • PMC, luni, 08.01.2024 17:14

    Masina asta are nevoie de Diesel. Trebuie sa fii rau dus cu pluta sa iei o masina fara renume cu un asemenea consum.

  • @gigimintecaporcu, sâmbătă, 13.01.2024 11:44

    https://www.youtube.com/watch?v=_M1AJKC7VPU 197 km/h... cu imagini