Skoda Kodiaq

Motor / Transmisie

4.0

În cazul nostru, soldatul universal ales să-i pună la pământ pe ceilalți cyborgi care activează în segmnetul SUV-urilor compacte, adică o întreagă armată, a fost echipat cu un motor pe benzină. Este vorba despre celebrul TSI de 1.4 litri, capabil să dezvolte 150 de cai putere și un cuplu motor de 250 de Nm.

La prima vedere nu par prea multe resurse, mai ales când ne referim la cuplul motor. Din fericire, el este livrat pe o plajă mare de turații, cuprinsă între 1500 și 3500 de rotații. Dincolo de această zonă, motorul pe benzină pare că gâfâie. Mașina cântărește o tonă și jumătate, ceea ce ar putea să vă sugereze ideea unui diesel, care vine cu mai mult cuplu.

Însă, după o zi petrecută alături de această unitate, putem spune că un SUV de talia lui Kodiaq, cu un stăpân cuminte, care nu-și dorește excese, se descurcă și cu cei 250 de Nm. Mai ales că este ajutat de o transmisie DSG cu șase rapoarte, despre care toți știm că își face foarte bine treaba.

Treptele sunt alternate liniar, iar retrogradarea se face rapid dacă selectezi modul Sport. Altfel, cutia tinde să meargă ușor subturat pentru a reduce consumul. Cutia cu dublu ambreiaj poate fi comandată și cu ajutorul padelelor instalate în spatele volanului.

Comportamentul său și al motorului pot fi însă influențate și de modurile diferite de condus, de la cel Sport, la Comfort sau la Eco. Toate acestea modifică răspunsul motorului, cutiei, dierecției și al aerului condiționat.

Dacă ar fi să tragem o concluzie, noul Skoda Kodiaq 1.4 TSI poate fi o alegere mult mai rafinată decât un diesel, având în vedere antifonarea excelentă, cu resurse satisfăcătoare, puse timid în evidență de funcționarea cutiei DSG.

  • Stefan, vineri, 25.11.2016 11:00

    stiam ca DSG-ul are 7 trepte

  • Dudu, vineri, 25.11.2016 11:19

    @stefan Pe varianta 4x4 e DSG6 iar pe 4x2 DSG7. Cel putin la varianta pe benzina, la diesel nu stiu 100%. Asa e si la Seat Ateca.

  • bogdanm, vineri, 25.11.2016 11:25

    @Stefan Cutia DSG cu 7 trepte este disponibilă pe motorizările diesel și pe TSI-ul de 180 de cai putere.

  • scamel, vineri, 25.11.2016 11:27

    foarte profana comparatia. in germania pleaca de la 25.5 KE. si e normal Kodiac fiind cu 20 cm mai lung decat Tiguan se poate considera ca face parte din clasa superioara.

  • Andy, vineri, 25.11.2016 12:15

    @Scamel In Gemania Tiguan pleaca de la 26.575 Euro, deci e clar mai scump, la fel cum si Golf-ul e mai scump ca Octavia. Skoda ofera mai multa masina ca dimensiuni la preturi mai mici. Pare o masina reusita per total. Nu ma omor cu design-ul bordului, care desi e foarte ergonomic, pare invechit vs modele concurente gen Kadjar sau Sportage. Nu mai zic de viitoarele CR-V si CX-5, insa acolo avem preturi mai mari, la nivel de VW. Ateca arata mult mai bine la interior, ca sa raman cu comparatia in curtea VAG. Un mare plus pentru insonorizare. Pacat de ruliu si de directie...aici se vede clar ca Skoda e firma mai ieftina a grupului.

  • Fopel, vineri, 25.11.2016 13:10

    Cam mult consuma la motorasul ala. Un Asx e si cu 3 litri mai econom.

  • Fopel, vineri, 25.11.2016 13:13

    "Ca o premieră pentru modelele Skoda, noul Kodiaq oferă și un sistem de patru camere cu vedere la 360 de grade." Nissan Qashqai avea in 2009....sunt curios ce "inovatii" va scoate skoda peste 10 ani....

  • mm, vineri, 25.11.2016 14:03

    NIMIC DE REPROSAT, NIMIC DE REMARCAT, RETETA PERFECTA. CA LA CARCIUMA, CAND NU STII CE SA COMANZI IEI O CEAFA CU CARTOFI PRAJITI, N-AI CUM SA GRESESTI....

  • `, vineri, 25.11.2016 16:30

    1.4 TSI 150CP 4x4 Aut- Asta ar inseamna sa aibe suspensie independeta pe spate, chiar daca nu prea imi pute.

  • OLAA, vineri, 25.11.2016 20:36

    ''Abordez dinamic virajul, iar masina tinde sa paraseasca sensul de mers. Skoda Kodiaq ofera bara de torsiune pe spate, ceea ce-i confera o tinuta de drum inferioara motorizarii cu suspensie independenta'' Citat dintr-un test drive.

  • Seat, sâmbătă, 26.11.2016 01:39

    e suv, deci e inutila pt 98% dintre soferi.

  • AutoJus, sâmbătă, 26.11.2016 10:34

    Un SUV care la clasa sa este foarte corect. Va avea și opțiunea de suspensie DCC pentru cei pretențioși astfel încât va beneficia de reducereao ținută de drum firească pentru gabaritul deținut. Singura situație negativă este direcția artificială, în rest o mașină foarte riguroasă și bine gândită. Va avea succes comercial pentru că are un raport preț/tehnologie imbatabil ( raportat la preturile și echiparile valabile pentru Germania ).

  • jd, duminică, 27.11.2016 01:00

    Atita "soldat universal "si cyborg este in articol ca m-am plictisit si nu am reusit sa termin...o fi tanc smart skoda aia

  • xxx, luni, 28.11.2016 12:14

    Mașina este mai mult decât onesta referitor la dimensiune si echipare, dar prețul pentru full option va fi mare după aprecierea mea in jur de 40000€. Cat de frumoasa este?! rămâne la latitudinea fiecăruia sa decidă.

  • mog, miercuri, 07.12.2016 17:05

    pt ditamai suv-ul de aproape 1700kg gol, cu 7 locuri si portbagaj imens, mi se pare fff putin 150cp si mai ales 250nm cuplul. o sa se vada asta cand masina va fi incarcata la drum lung. pe un deal intr o depasire, nush cat de placut va fi.

  • Barto, miercuri, 31.05.2017 12:14

    A primit o nota asa mica fiindca traim in tara in care cumparatorul auto apreciaza masinile in care pot cara porcul si butoiul cu varza si pe cele la care se gasesc cele mai multe piese la dezmembrari. Dar de la cumparator nu am pretentii. De la jurnalisti, da. Pacat, unde au ajuns si astia.