Interior

5.0

Ce spuneam în cazul fratelui non-coupe al mașinii aici de față este în continuare valabil și pentru Enyaq Coupe iV RS. Interiorul este, probabil, cel mai mare atu pe care îl are acest model, comparativ cu rivalii. Puține mașini electrice au un design atât de aerisit și inspirat în interior. Practic, te îmbie să iei un loc și să te bucuri de atmosferă.

Deși vorbim de aceeași platformă ca în cazul modelului de la Volkswagen, pe Enyaq ai la dispoziție în continuare destule butoane fizice, gata să ridice nota din dreptul secțiunii dedicate ergonomiei.

Materialele sunt și ele demne de toată lauda. Te-aș ierta dacă ai spune că vorbim de un model premium, judecând doar după nivelul de calitate al acestora. Piele, carbon și cusături contrastante, toate creează o atmosferă demnă de prețul cerut. Planșa de bord a fost și ea îmbrăcată într-un material moale, iar zona mediană a fost decorată cu piele sintetică, foarte apropiată în execuție de cea naturală.

Pentru că vorbim și de un model RS, avem și câteva elemente speciale la interior. Scaunele sunt pe primul loc, cu un design special, care integrează tetiera în spătar. Apoi avem un volan cu design special, care, la fel ca scaunele, integrează și un logo al diviziei de performanță. Nu în ultimul rând, avem și un plafon de sticlă, spectaculos, dar problematic pe timp de vară caniculară.

Desigur, interiorul lui Enyaq are și de suferit puțin din cauza formei generale a mașinii. Zona din față este destul de generoasă în ceea ce privește spațiul. Însă, pasagerii înalți vor avea ceva bătăi de cap în zona din spate. Acolo, profilul acoperișului se apropie periculos de mult de creștetul celor de peste 1.84 m.

În afară de această zonă, spațiul interior e uriaș. Ai și zone de depozitare destul de mari, atât în panourile ușilor, cât și în consola centrală, iar portbagajul, paradoxal, nu a scăzut în dimensiuni. Acesta oferă tot 585 de litri de stocare, ca pe versiunea non-coupe. Volkswagen iD.5 GTX oferă 549 de litri, iar Mustang Mach-E 402 litri.

  • Matei, marţi, 12.09.2023 12:44

    O glumă de mașină. Urâtă cu craci și cu formă inutilă.

  • ACE - Craiova, marţi, 12.09.2023 13:20

    Volumul portbagajului Enyaq Coupe: 570 litri, cu 15 litri mai putin decat varianta Enyaq standard. Cei 299 CP sunt disponibili cand stadiul incarcarii acumulatorului este peste 80%. Altfel ramai cu 265 CP - ccea ce nu e putin. Ar merita, ca pret, varianta Enyaq Coupe 80X care beneficiaza permanent de 265 CP (nedisponibila inca in Romania). Cel mai frumos coupe electric din Grupul VW!

  • 63000!!!, marţi, 12.09.2023 13:54

    pentru o skoda cu care nu poti face un citi break la mare fara sa cauti o statie de incarcare?!?! Mentionez ca stau in Bucuresti.

  • Alx, marţi, 12.09.2023 14:03

    Ati cautat alte masini asemanatoare cu care sa o comparati, suv electric cu forma coupe, dar Tesla Model Y nu va venit in minte? Cea mai vanduta masina de orice fel in primele 3 trimestre, din lume. Eu cred ca problema sta in faptul ca Tesla nu plateste jurnalisti pentru review-uri. Va fac eu un rezumat scurt la cum ar fi o comparatie intre cele 2. Model Y in varianta Dual Motor Long Range, mai rapida cu 1.5 sau 2 secunde (daca se cumpara Acceleration Boost din aplicatie) pana la 100, viteza maxima mai mare cu 37 km/h, se incarca la max 250kw fata de 175kw, consum ceva mai mic. Enyak RS Coupe cu optiunile adaugate pentru a putea fi comparata cu ce vine din stock Model Y, ajunge la 68000 Eur, cu 14000 de euro mai mult decat Model Y, ca sa nu mai mentionam ca tesla livreaza intr-o luna de zile masina, Skoda in 8 - 12 luni. Pacat, pentru ca Skoda este o masina mai frumoasa decat Model Y.

  • Fast_and_Curious, marţi, 12.09.2023 15:45

    Eu nu inteleg modalitatea de notare: - Motor / Transmisie: 4,5/5 - Consum: 4/5 - Performante: 4,5/5 - Interior: 5/5 - Pret de achizitie: 4,5/5 - Siguranta: 5/5 - Tinuta de drum: 4,5/5 - Vizibilitate: 4/5 - Tehnologie: 4,5/5 - Design: 5/5 Nota finala: 4,7 ---> CUM!? Cel putin dpdv matematic nu se poate. Ar dori autorul sa ne lumineze cum se poate ca o Skoda Eniaq sa aiba nota finala mai mare ca un BMW i7 notat cu 4,6?

  • Gabriel.Nica, marţi, 12.09.2023 16:21

    @Fast_and_Curious, nu pot sa te luminez. E un algoritm al sistemului de notare pe care nici eu nu il stiu... Nu e medie aritmetica, e medie ponderata, unele criterii avand o pondere mai mare in nota finala decat altele.

  • Andrei, marţi, 12.09.2023 18:11

    Skoda asta e mai scumpa, mai lenta și cu autonomie mai mică decât Model Y? Bravo! Cumva au reușit sa o facă și mai urâtă decât Model Y, ceea ce cred ca a fost destul de greu. Grila aia, după ce ca e complet inutilă, mai arată și precum un gard de închisoare.

  • Banditos, marţi, 12.09.2023 20:15

    Fata de Y, interiorul Skodei este absolut OK. Ca design mi se pare la cote f inalte. Exteriorul este mai digerabil in realitate decat in poze. Daca autonomia ar fi fost identica cu cea a lui Y, Tesla nu ar fi avut nicio sansa. Skoda compenseaza prin design.

  • Fast_and_Curious, miercuri, 13.09.2023 15:37

    @Gabriel.Nica multumesc de raspuns Dar recunosti ca e ciudat ca o Skoda sa aiba nota mai mare decat un BMW de lux :)

  • bogdanm, joi, 14.09.2023 00:23

    @Fast_and_curious Pe lângă explicația algoritmului oferită de Gabi, cred că cel mai important lucru de reținut este următorul: noi acordăm notele uitându-ne în segment. Deci, notele pe care le primește mașina sunt raportate la rivalii săi. BMW i7 are alți rivali decât acest Enyaq. Nu putem compara notele a două mașini care nu sunt în același segment.

  • alex_cu_a_mic, joi, 14.09.2023 12:14

    2.25 tone un suv coupe mediu? Asta-i greutate de Dodge RAM. Oare chiar asa sa arate viitorul? Masini de 2 tone care fac 3-400 km dupa care dau emotii? Si pe care dai 40-50k?

  • ironR, vineri, 22.09.2023 12:59

    La ce e buna aceasta masina? Daca au ajuns sa poarte sigla RS masinile cu viteza maxima 180km/h, am ajuns rau de tot, rad si aia cu logan 0.9