Tehnologie
Din punct de vedere tehnologic, Leon nu duce lipsă de nimic. Este echipat cu toate funcțiile și sistemele necesare. E drept, nu este aliniat cu vârful tehnologic al segmentului compact, dar până la urmă vorbim despre un model care are deja un ciclu de viață destul de lung.
Apartenența la Grupul Volkswagen le-a adus spaniolilor un sistem multimedia extrem de bine organizat, ușor de folosit, cu un meniu prin care te descurci repede și cu o grafică prietenoasă și colorată. În interiorul sistemului există suficiente setări care să te țină ocupat, precum și un suport Apple CarPlay și Android Auto.
Aș vrea să notez prezența unei camere de marșarier, care, deși nu are o calitate bună a imaginii, are o funcție extrem de utilă atunci când lucrează împreună cu senzorii de parcare: dacă simte că te apropii periculos de un obstacol, poate să comande frânele și să evite o tamponare, fie ea și ușoară. Am experimentat-o la ședința foto, când senzorii de parcare s-au „speriat” de plantele de pe marginea drumului și au aplicat frânele în timp ce rulam în marșarier.
Pe lista tehnologiilor de aplaudat aș vrea să notez și prezența sstemului de iluminare full LED. Costă puțin peste 1300 de euro, dar face toți banii pentru că asigură o iluminare perfectă pe timp de noapte. Păcat că proiectoarele nu au și ele lumini LED.
De asemenea, exceptând versiunea de bază, Leon beneficiază acum și de o frână de mână electronică, cu funcție AutoHold. E o funcție extrem de utilă, preluată, bineînțeles, de la Golf, care te ajută extrem de mult la plecarea din rampă.
La golf ul 7 al unei rude,"Dumnezeul transmisiilor cu dublu ambreiaj" s- a plictisit si si-a dat demisia pe la 45000km. Raspunsul celor de la reprezentanta a fost" cutiile cu 7 trepte si ambreiaje uscate nu se pot folosi in ambuteiaje pt ca se uzeaza prematur". Dupa logica vag,automata iti iei pt autostrada si manuala pentru oras.