Renault Koleos

2.0 Diesel Turbo (dCi) 175CP 4x4 Aut1 Intens

Interior

4.0

Cei care au în plan achiziționarea un SUV de dimensiunile lui Koleos se vor ghida după spațiul oferit la interior și după tehnologiile care fac viața mai ușoară în timpul șofatului.

Renault Koleos în versiunea Intens este echipat cu scaune cu reglaj electric și încălzite. Tapițeria din piele este lucrată plăcut, iar materialele din zona superioară a habitaclului sunt de o calitate bună. Da, există în continuare zone cu plastic dur, dar cu ele te vei intersecta destul de rar.

Scaunele sunt confortabile la drum lung și oferă un sport lateral bun. Spațiile de depozitare sunt bine proporționate și vin în ajutorul tău, indiferent de dimensiunea "mărunțișurilor" pe care vrei să le stochezi în apropiere.

Pe fețele ușilor vei putea depozita sticle de apă și alte obiecte de dimensiuni medii, pe tunelul median există un spațiu dedicat telefoanelor inteligente, iar suporturile pentru pahare sunt și ele generoase. Cotiera este adâncă, iar în torpedou intră o poșetă de damă.

Pentru a scăpa de cablurile întinse prin mașină, Renault a pregătit și două porturi USB, dar și o priză la 12V pentru locurile de spate. Spațiul oferit pasagerilor din spate este și el generos, atât în zona genunchilor, cât și în dreptul capului. Din păcate, bancheta spate nu culisează, iar spătarele acesteia nu pot fi înclinate.

Rabatarea scaunelor poate fi făcută fie din habitaclu, fie din portbagaj, iar volumul de încărcare anunțat de Renault este de 538 de litri.

Tot la interior, Renault a optat pentru soluția clasică în materie de instrumentar de bord: un ecran cu diagonala 7 inch cu patru teme diferite care pot fi modificate prin intermediul sistemului de infortainment. Acesta din urmă comunică cu ocupanții printr-un display tactil cu diagonala de 8.7 inch. Sistemul pregătit de francezi rulează plăcut și fără momente grave de bâlbâială, însă zonele tactile pentru controlul volumului sunt dificil de operat. 

 

 

  • Gabi, luni, 18.03.2019 13:18

    Vedeti ca in text este trecut 538 litti si in fisa de dupa textul review-ului este trecu 498 litri la volumul portbagajului. Sau nu e totuna cu "volumul de incarcare"?

  • dan_grc, luni, 18.03.2019 13:29

    Cel mai rar SUV de la noi, sunt șanse mai mari să văd un Cullinan.

  • adi_10, luni, 18.03.2019 13:50

    Daca am ajuns sa dam 40.000 euro pe un Renault...ce mai e de zis, au innebunit salcamii. Iar daca eu zic asta, proprietar de Laguna, e grav. Macar de oferea la banii astia un mild-hybrid mai intelegeam.

  • Edikkk, luni, 18.03.2019 14:05

    Dle Adi preţul Renault este foarte bun !!! Comparaţi cu Audi Q5, dacă nu Q7 sau BMW X7 !!

  • cornel.socariciu, luni, 18.03.2019 14:16

    @Gabi Mulțumim. Am corectat și în fișa tehnică.

  • adi_10, luni, 18.03.2019 14:47

    @Edikkk - pai daca pt tine un Q7 este egal cu un Koleos...e treaba ta. Daca te referi la faptul ca un Q7 ajunge la 80.000 euro in concluzie e f scump da, ai dreptate, dar asta nu inseamna ca trebuie sa dam 40k de euro pe un renault...EVER

  • assur, luni, 18.03.2019 15:16

    Fiecare producator auto cu politica lui tarifara, fiecare cumparator e liber sa faca ce vrea cu banii lui. De ce nu ar cere Renault 40K pe Koleos cand Hyundai cere pe Santa Fe 50K ?

  • hazard, luni, 18.03.2019 15:58

    esec dupa esec! Bravo Renault! CVT-ul e cireasa de pe tort.

  • xxx, luni, 18.03.2019 16:00

    Intrebare: si ce are asa extraordinar Santa Fe fata de Koleos? de 10 000€

  • Meteorologogu, luni, 18.03.2019 16:29

    CVT-ul este toroidal sau solutia clasica pe "curele" ? In oras CVT-ul este minunat dar atunci nu-si are rost integrala ... zic si eu ... deci o solutie "trendy" de luat banii fraierilor :)

  • adi_10, luni, 18.03.2019 17:26

    @Assur - treaba este mult mai complicata si nu face sens sa discutam aici. Pe scurt, se stie ca exista un "agreement" intre companii in a ridica preturile la TOATE autoturismele (procentual ) astfel incat ei sa castige mai mult iar noi sa platim mai mult. adica in loc ca un Q7 sa coste 50.000 de euro si un Koleos 25.000 de euro, ei se inteleg (toti nu doar Audi si Renault sper ca s-a inteles) si Q7 ridica pretul 80.000 si Renault la 40.000. asa toti au de castigat, pierd doar fraierii (adica noi). saptamana trecuta cei de la autoliv (firma de centuri ) au primit amenda de cateva sute de milioane euro pt ca au facut genul asta de intelegere cu o companie din Japonia, pt a marii ambele pretul cu nu stiu cat la suta. e o practica veche cam in toate domeniile;).

  • assur, luni, 18.03.2019 18:01

    @adi_10 Nimeni nu fabrica autovehicule doar de placere, trebuie sa castige si bani din asta. Exista o tendinta crestere a preturilor in functie de clasa masinii, asa cum ai zis, de asta si dispar monovolumele pentru a fi inlocuite de pretinse SUV-uri, de fapt aceleasi masini cu exterior diferit plus doua trei chestii electronice, unele utile, unele nu prea, ca sa justifice saltul de 25% la pret. Pe scurt, o masina de gabaritul asta cu un nivel de echipare OK se invarte pe la toti producatorii la vreo 40K, indiferent ce scrie pe emblema. Exceptie, viitorul Duster 7 locuri dar care va fi iar penalizat la Euroncap ca sa nu tulbure prea mult piata. PS. prefer expresia in limba romana "are sens" in locul variantei traduse din engleza "face sens".

  • vv, marţi, 19.03.2019 08:31

    In 2017 la aceeasi masina ati dat 4,2 acum 4, acum e zgomotoasa care din cele 2 teste reflecta realitatea?

  • StM, marţi, 19.03.2019 09:51

    As introduce si Ford Edge in comparatie. Cel putin calitativ si ca nivel de zgomot e cu mult, mult mai bun decat Koleos, ceea ce e pacat. De ce s-au zgarcit cu materialele fonoabsorbante chiar nu pricep...

  • adi_10, marţi, 19.03.2019 10:08

    @assur - voiam doar sa subliniez faptul ca in domeniul auto profiturile sunt mult mai mari raportate la alte domenii de productie si asta din cauza sau datorita, depinde de ce parte a baricadei esti, acelor intelegeri si politici la nivel macro de care spuneam. in rest fiecare e liber sa faca ce vrea si sa plateasca pe o masina cat crede.

  • mm, marţi, 19.03.2019 12:36

    kaleos=samsung qm5, eu zic ca merita sa investesti intr-o sigla si sa incerci s-o vinzi sub marca proprie

  • ccmax, miercuri, 20.03.2019 10:12

    "iar în torpedou intră o poșetă de damă" - sa vedeti voi cate scandaluri conjugale vor fi provocate de acesta afirmatie.... :)))