Renault Clio

Renault Clio 1.0 TCe 100 CP Man5

Interior

4.5

În ultimii ani, segmentul B a văzut o mulțime de modele noi care nu mai pun preț pe materiale de calitate. În cadrul Grupului Volkswagen vedem mulți exponenți care dispun de plastic tare, neprietenos, gard în gard cu austeritatea.

A cincea generație Renault Clio caută să exploateze aceste slăbiciuni și vine cu cele mai bune materiale din segmentul B. Plastic moale, bine ales, fix în zonele habitaclului cu care interacționezi cel mai mult. Planșa de bord este plăcută la atingere, ba chiar poate fi colorată cu o spumă de culoare albă care imită aspectul pielii. Apăs pe ea și am impresia că mă aflu în segmentul premium. Într-un Seat Ibiza sau Volkswagen T-Cross mi-aș fi rupt unghiile.

Există plastic moale și pe fețele ușilor față (nu și pe cele spate) dar și pe conturul consolei centrale. Bineînțeles, există și plastic tare, însă este bine mascat. Ergonomia este foarte bună pentru că Renault nu s-a grăbit să renunțe la butoane și să aglomereze totul pe un ecran digital. Butoanele există și au fost poziționate ca niște clape de pian, ușor de intuit. Scaunele au fost și ele regândite și oferă acum o susținere laterală mai bună, un șezut mai lung și o tetieră mai subțire.

Elementul cu care interacționezi cel mai des, adică volanul, a fost și el redesenat și arată mult mai bine. Este mai mic pentru că au fost reduse dimensiunile airbagului. De asemenea, și coloana de direcție a devenit mai compactă. Iar sub volan, Slavă Cerului, avem un nou modul pentru controlul sistemului audio. Arată mai potrivit pentru secolul 21.

Renault a înmulțit și repoziționat și spațiile de depozitare. Ai un spațiu foarte bun pentru telefonul mobil la baza planșei de bord. Are o suprafață aderentă și vine cu încărcare prin inducție. Cotiera, deși foarte mică, are o adâncime uriașă, iar spațiile de depozitare din portiere sunt și ele extrem de generoase și pot înghiți sticle de mari dimensiuni.

La capitolul spațiu interior, Renault susține că noul Clio a câștigat 26 de mm în plus pentru genunchii pasagerilor spate, mulțumită sculptării spătarului scaunelor față. Chiar și așa, un adult poate experimenta senzații de claustrofobie, având în vedere că geamurile laterale sunt mici.

Chiar dacă locul la picioare pe bancheta spate este la limita decenței, în portbagaj Renault a reușit să promită 391 de litri. Este o valoare foarte bună, mai mare chiar decât cea a unui Volkswagen Golf. Problema mea cu acest portbagaj? Faptul că butonul de deschidere este poziționat imediat deasupra numărului de înmatriculare și se va murdări foarte ușor pe timp de ploaie. De asemenea, mai am o problemă cu faptul că marginea portbagajului este foarte înaltă și trebuie să ridici bagajele grele atunci când le introduci sau le scoți din portbagaj.

  • demin2609, miercuri, 05.06.2019 11:00

    Actually not that bad!

  • Kirotractor, miercuri, 05.06.2019 11:15

    Mda, evoluție și nu revoluție, cu excepția consumului poate (deși ăsta rămâne cel mai discutabil capitol, francezii de la Argus obținând de ex. o medie de 6,4 l/100 km cu 1.0 TCe, iar cei de la Caradisiac -- 7,5 l/100 km.) Se pare că 1.3 TCe-ul ar consuma chiar mai puțin. ...Oricum consumurile-s departe de cifrele oficiale, fie ele WLTP-izate. Cârcoteală-n plus deci la testul altfel f. la obiect scris de Bogdan: Mazda 2 NU consumă-n viața reală mai mult nici s-o tai, :-) ca să nu mai repet inutilitatea flagrantă a comparațiilor bazate pe hârtii -- sau pixeli oficiali. Exemplu în plus: capacitatea portbagajului NU e nici ea de 391 litri conf. normei de măsurare Renault, bazată pe lighean cu apă, :-) ci de numai 340 l, măsurați conform normei VDA (că tot veni vorba, cei 319 l din caseta tehnică AM sunt p-alături complet.) Interiorul e bine restilizat, dar și p-afară s-a lucrat dacă nu la anularea, măcar la minimizarea unor hibe ale generației 4 (luneta-i ceva mai largă, ca și deschiderea hayonului.) ...Dar cei câțiva milimetri în minus la lungime n-o fac totuși mai compactă, lățimea 5-ului fiind majorată. Dar nu și a locurilor de parcare... :-p

  • cornel.socariciu, miercuri, 05.06.2019 11:21

    @Kirotractor Am pus cifrele în ordinea bună în caseta tehnică :) Mulțumim pentru observație.

  • pipo, miercuri, 05.06.2019 11:55

    Chiar ma intrebam cand apare testul asta . Recunosc ca nu am mai condus de mult un Clio si nu mai sunt direct interesat dar am ramas asa...un fel de "mini" fan avand la "bord" ceva km pe Clio de prin anii tineretii si intotdeauna mi-a placut sa-i urmaresc parcursul. Vad ca si de data asta reuseste sa vina cu un mix de ingrediente care sa multumeasca cat mai multi clienti si care probabil il vor mentine in continuare pe podium la vanzari. Nu stiu cat de mult conta varianta Wagon la vanzari dar cred ca sunt totusi multi care vor fi dezamagiti de scoaterea acesteia din gama . Am mai spus-o , designul exterior pe mine unul nu ma impresioneaza (dar sunt departe de a afirma ca este urat ) , parca le-a fost frica sa vina cu ceva nou , este doar un mix intre vechiul model si elemente deja prezente la fratii mai mari. Rivali ca 208 sau Corsa sunt/arata mai "fresh" din puctul asta de vedere. In schimb , interiorul este o mare schimbare in bine , mai ca as putea sa ma obisnuiesc si cu tableta aia de taximetrist din bord. Imi place mult cum sunt finisate butoanele , manetele si mai ales levierul cutiei si imi place si pozitia acestuia , doar sper ca acel ansamblu de plastic inaltat sa fie si rezistent in timp (imi aduc aminte de multe probleme cu ansamblarea plasticelor din jurul levierului prin trecut ). Una peste alta in partea din fata interiorul arata neasteptat de bine , nu stiu cum e in spate dar inteleg totusi si de prin alte teste ca spatiul nu este decat cel mult satisfacator ( comparativ cu alti concurenti din clasa) si nici portabagajul nu pare sa aiba chiar acei aproape 400 l , dar Kiro ne-a lamurit aici oricum. Asteptam preturile sa vedem daca intr-adevar Clio ramane aceeasi oferta echilibrata care i-a adus succesul de pana acum. Sper ca acele faruri led in echipare standard si alte asemenea optiuni sa nu vina si cu "reversul". @AM : ceva poze cu interiorul spate si portbagaj chiar nu nu erau disponibile ? Deasemenea ,care ar fi motivele pt. care Hyundai i20 1.0 TGDI nu e amintit prin comparatii ? Eu cred ca e de luat in seama cam din toate punctele de vedere. P.S. : era sa uit, sunt socat cu adevarat de intervalul de revizii , 30k !? @AM sunteti siguri ca si pt. Romania e valabil intervalul asta ? Recunosc ca nu am mai condus de mult un Renault dar acum ceva timp nu te iertau fara 15-20k si aveai de schimbat obligatoriu diverse care te usturau bine de tot la buzunar .

  • PMC, miercuri, 05.06.2019 12:29

    E frumoasa, la interior au reusit o schimbare majora in bine, dar 208 e mai reusit.

  • kim, miercuri, 05.06.2019 12:58

    @pipo In cartea service de la Captur-ul meu 1.2 TCe EDC din 2013 scrie revizii la 30k km.

  • @kiro, miercuri, 05.06.2019 13:33

    Buna sublinierea, 1,80 m latime este mult prea mult pentru o masina clasa B, care se presupune ca va circula destul de mult si prin orase.

  • pipo, miercuri, 05.06.2019 14:58

    Multam @kim , inseamna ca s-au mai schimbat lucrurile la Renault , presupun ca si la Clio 4 a fost/e la fel. Bravo Renault !

  • hazard, miercuri, 05.06.2019 15:19

    in afara de rezultatul foarte bun la testul euroncap masina asta nu are niciun avantaj.

  • Kirotractor, miercuri, 05.06.2019 15:25

    @cornel: Noi mulțumim pt. auto-ironie :-) + corecturi -- semn de respect pt. cititorii-clicuitori (inutil să-ți mai zic că adevărații voștri prieteni sunt taman ăia care vă fac observații.) În rest, mă minunez iarăși amintindu-mi că un BMW Seria 5 (E39 - lansat acu două decenii ce-i drept) e lat tot de 1,80 m !!! Iar primul Clio avea doar 1,62 m de-a latu. Chiar și-așa... expandat însă, masa lui proprie îmi pare cam mare (+100 kg vs. Clio-4 0.9 TCe și +200 kg vs. Mazda 2 1.5 -- care, btw, a consumat doar 5,4 l/100 km în ultimul test-drive AM.)

  • joe, miercuri, 05.06.2019 15:53

    http://www.ziare.com/dacia/stiri-dacia/uniunea-federala-a-consumatorilor-face-un-anunt-ingrijorator-daca-ai-renault-dacia-sau-nissan-mare-atentie-1564348

  • zarnesteanu, miercuri, 05.06.2019 16:37

    Imediat dupa revolutie tin minte cum salivam pe revistele frantuzesti la un Clio / Twingo. Probabil ca erau generatia 1. Cand am avut prima data bani adevarati in Occident, inainte de venirea acasa imi ramasesera 400 de marci. Puteam sa-mi iau o masinuta jefuita si sa mai trag de ea prin Romania, dar am preferat un Casio Twincept. Erau doar 3 in toata Italia. Ceasul il mai am si in ziua de azi si inca merge brici, cu zero defecte :)

  • unu, joi, 06.06.2019 10:03

    1178 kg , cam mult pt asa o masinuta .

  • Adrian M, joi, 06.06.2019 12:16

    Intr-adevar cam multe kg si cam mare timpul de accelerare.

  • ironR, luni, 10.06.2019 14:28

    timpul de accelerare cat si greutatea sunt atat de mari pt ca cei de la renault au calculat timpul cat soferul (gras) se urca in masina, porneste si pleaca in tromba pana la 100km/h, eu zic ca nu e rau :) OnTopic: se pare ca motorul asta va inlocui motorul de 1.6 aspirat de pe duster.