Tinuta de drum
Land Rover spune că platforma nouă, pe care e construit acum Range Rover Sport, oferă cu până la 35% mai multă rigiditate modelelor britanice. Și, din moment ce numele modelului include cuvântul „Sport”, poate unii clienți se așteaptă la adevărate tururi de forță în jurul rivalelor sale.
Nu e neapărat cazul. Când vine vorba de condus sportiv, limitele fizicii, așa cum le știm, scot capul de după cortină. Vorbim totuși de un SUV cu o gardă la sol de 21 de centimetri, o lungime de 5 metri și o greutate de 2.3 tone.
Sigur, cei de la Land Rover îți oferă ceva arme în lupta cu ruliul și tangajul, dar și acestea își arată limitele atunci când conduci agresiv. Printre ajutoare ai la dispoziție o suspensie pneumatică, amortizoare adaptive și un sistem activ anti-ruliu, cu acționare electrică. Acesta poate oferi până la 1.400 Nm de forță acționată pentru a menține cât mai stabilă mașina în viraje. Noi nu am experimentat acest sistem, care este disponibil opțional ca parte din pachetul Dynamic Response Pro. Cel mai probabil ar fi ajutat, dar cred în continuare că lupta cu ruliul nu ar fi fost câștigată.
Range Rover Sport poate fi echipat cu un sistem de direcție integral (roțile spate pot vira până la 7.3 grade), un diferențial cu alunecare limitată pe puntea spate și chiar cu un sistem de frânare avansat.
Cu toate acestea, Range Rover Sport se simte cel mai bine atunci când e condus asemeni unui model GT. Cel mai confortabil se simte la drum lung, unde îți oferă posibilitatea de a acoperi mii de kilometri în confort absolut.
Suspensia pneumatică este una dintre cele mai confortabile pe care le-am experimentat vreodată, silențioasă și capabilă. Orice fel de denivelare am întâlnit în drumul meu, ea a fost absorbită impecabil de acest mastodont. Mai mult, liniștea de la bord este „asurzitoare”, nu numai grație materialelor fonoabsorbante folosite, ci și datorită sistemului activ de „noise cancelling”, care emite frecvențe pentru a bloca zgomotul la rulare.
Singurul loc unde Range Rover Sport nu se simte neapărat ca acasă e în oraș. Aici dimensiunile sale îl fac un pic stângaci, mai ales pe străduțele înguste din București.
Cel mai mare avantaj pe care îl are britanicul în fața rivalilor săi nemți este capabilitatea sa în off-road. Cu o gardă la sol de până la 28 de centimetri și cu cel mai capabil sistem de tracțiune integrală de pe piață (care include în standard o cutie de transfer, ceva ce nu vei găsi pe niciun alt rival), Range Rover Sport nu este ușor intimidat de un traseu de off-road. Până la șapte moduri de condus te vor ajuta să ieși din orice situație dificilă, iar unghiurile de atac și degajare sunt inegalabile.
Sigur, totul sună foarte bine, dar cine va ieși totuși cu un astfel de model în off-road?
Indienii au făcut o treabă destul de bună cu Land Rover. Cu jaguar însă…