Interior
Ca și în cazul exteriorului, habitaclul păstrează multe influențe retro. Dacă în cazul ultimelor generații a fost dominat de linii verticale, acum Porsche 911 se întoarce la poziționarea orizontală regăsită pe prima generație.
Linia planșei de bord, perfect dreaptă, susține parcă întreg ansamblul tehnlogic. Volanul rămâne în continuare unul dintre cele mai frumoase din lume, cu un design minimalist al butoanelor, zvelt și decorat cu materiale de calitate. De altfel, tot habitaclul beneficiază de materiale de calitate. Există piele care îmbracă bordul, mult aluminiu și un plastic lucios pe consola centrală.
Ergonomia continuă să fie destul de bună, însă 911 Cabrio nu rezolvă unele probleme ale spațiilor de depozitare. Pe consola uriașă nu găsești încă un spațiu pentru telefonul mobil. Pentru cei care se gândesc la un concediu prelungit alături de Porsche 911 Cabrio, nu am vești foarte bune, întrucât portbagajul rămâne unul pentru numai două persoane, cu bagaje puține. De altfel, nu știu cine ar putea încăpea pe cele două locuri spate ale lui 911 Cabrio. Poate doar cu multă îngăduință din partea pasagerilor față.
Revenind la portbagaj, acesta are o capacitate de numai 132 de litri. Ce înseamnă asta? Două trolere de cabină și două ghiozdane nu foarte mari. Dar cine se mai gândește la restricțiile astea atunci când poți să conduci un Porsche cu pletele în vânt.
Ascunderea sau ridicarea acoperișului se face în doar 12 secunde, până la o viteză maximă de 50 de km/h. Asta înseamnă că măcar 12 secunde vei merge legal. Izolarea habitaclului a fost îmbunătățită și, chiar dacă vorbim despre un acoperiș din pânză, separarea fonică de exterior este bună.
@pipo: Vezi, AM îți dă exact ce ai cerut -- un test c-o mașină de volum, populară, pentru *normalos* ca noi. :-) Ceva mai serios, testul oricărui 911 e interesat fie și doar de amorul artei. Mai ales când e și bine scris, așa cum Bogdan ne-a obișnuit de fapt. ...Și la fel de bine ilustrat (bun venit cu ocazia asta foto-profului Radu Chindriș, ceva mai ecologist poate acum decât cu Forester-ul său din vremile Motorpresse. ;-)) Fără să (re)intru în detalii, nu-s fanul actualei generații -- pe care oricum o doare-n eșapamente de părerea mea și se va vinde la fel ca înainte, în ciuda prețului umflat (par mulți 160.000 € cu Sport Chrono? -- un cabrio poate trece ușor de 210.000 cu alte opțiuni). Pe clienții Porsche nu-i interesează oricum că vreo 30.000 € din 160K sunt profitul VAG și tot atâtea jdemii merg la stat (TVA.) ...Și sigur destui se vor da pe circuit și cu cabrioletul, chiar de-i mai greu și mai puțin rigid decât coupe-ul. În care, btw, doi pasageri nu prea bine-crescuți :-) pot sta, spre deosebire de căușele cu rol de portbagaj în plus ale decapotabilei.