Tinuta de drum

4.5

Spre deosebire de fratele său Citroen C5X, noul Peugeot 408 pare ceva mai sigur în timpul manevrelor curajoase. Adică, pe viraje, o să simți că ruliul e mai mic și că poți aborda totul cu o viteză mai mare. Bineînțeles, vorbim despre o mașină cu o gardă la sol de aproape 19 centimetri, deci ruliul există și poate fi perceput de la un punct încolo.

Dacă tot am amintit de garda la sol de 19 centimetri, putem concluziona că Peugeot 408 poate ieși în afara asfaltului. Din păcate, nu are tracțiune integrală și nici vreun mod inteligent de gestionare a cuplului. Așa că rămâne să te bazezi doar pe garda la sol destul de bună.

Deși asfaltul din Spania s-a prezentat în condiții bune mai tot timpul, pot spune că suspensia a fost confortabilă, chiar dacă am avut jante de 20 de inch. Și denivelările au fost tratate bine, cu o antifonare bună și șocuri reduse ale punții spate.

Direcția nu e printre cele mai precise, dar am apreciat că în modul Sport face eforturi să te implice mai mult. Din păcate, limitele aderenței nu îți sunt comunicate mai deloc.

  • nume, luni, 28.11.2022 09:52

    "EuroNCAP nu a testat încă noul Peugeot 408, dar acesta folosește o platformă deja populară în Grupul PSA, evaluată cu 5 stele în cadrul altor teste de impact". Alo?! Domnu' Mirica?! Cand ati vizitat ultima oare site-ul Euro NCAP? Peugeot, Citroen (inclusiv DS) si Opel nu au mai obtinut cinci stele din 2019, cu mentiunea ca punctajul maxim a fost acordat la vremea respectiva exclusiv masinilor dotate cu acel Safety Pack, echiparea standard primind, din nou, doar patru stele. Ultimul Peugeot cu cinci stele pentru echiparea standard a fost testat in 2018, in timp ce Opel, Citroen si DS7 nu au mai obtinut punctajul maxim, fara acel Safety Pack, din 2017.

  • Mircea Badea, luni, 28.11.2022 11:26

    mda, un vis sa te rastorni mai usor, sa parchezi mai greu, sa te strecori mai greu, sa consumi mai mult...

  • @Mircea Badea, luni, 28.11.2022 13:00

    - sa te rastorni mai usor...ai ceva date in acest sens? conduci masini cu garda de 19? - sa parchezi mai greu...invata sa folosesti volanul - sa te strecori mai greu...are lungimea unui break - sa consumi mai mult...fata de ce motorizare?

  • noname00, luni, 28.11.2022 13:20

    se vad ceasurile din bord la cum sunt pozitionate fata de volan? pare ca partea de sus a volanului este fix in dreptul lor. Stiu ca volanul este reglabil, dar ceasurile par a fi mult mai sus decat sunt in mod normal pozitionate, ca si cum s-ar ar trebui sa se vada uitandu-te la ele peste volan.

  • Seriff, luni, 28.11.2022 13:26

    Asa e la tot ce e Peugeot nou, te uiti peste volan la ceasuri, asta daca le vezi, depinde de cum iti reglezi scaunul, o mare prostie de fapt ca si pretul, plus ca tehnologia asta plug in e o tampenie, daca nu ai curent in baterie, cari dupa tine cateva sute de kg degeaba care iti vor creste consumul inutil.

  • @seriff, luni, 28.11.2022 13:47

    Tehnologia asta plug in e o tampenie La fel ca si femeile, daca nu ai curent in baterii degeaba te intalnesti cu ele si cheltuiesti inutil pe ele Revenind la tehnologie...nimeni nu te obliga sa iei un plugin, ai alternative, incearca-le. Ca si la femei.

  • joe, luni, 28.11.2022 14:18

    P cat e de frumoasa pe atat n-as cumpara-o! Prefer o japoneza/coreana mai urata dar mai fiabila!M-as uita si cat de departe e service autorizat fata de locatia mea!

  • @noname00, luni, 28.11.2022 14:23

    La Peugeot, de mulți ani, privești intermentele pe deasupra volanului.

  • Seriff, luni, 28.11.2022 16:10

    1.2 in 3 cilindrii cu 130 cp pe o masina atat de mare nu e o varianta, o varianta buna era un 2.0 diesel de 150 cp, asa ca nu ai variante, decat Plug in, ceea ce e o mare tampenie.

  • Painkiller, luni, 28.11.2022 16:16

    La Revue Automobile face un comparativ intre acest model si KIA EV6. Se compara la pret. La orice alt capitol trebe' consult de specialitate

  • Mike, luni, 28.11.2022 18:52

    Datorită packului de baterii toate sedan au devenit cross overe

  • @mike, marţi, 29.11.2022 11:07

    nu cred... tesla roadster, rimac etc cum pot sa fie foarte joase si sexy?

  • Valdo, marţi, 29.11.2022 13:29

    O masina frumoasa si moderna. insa are 2 probleme din punctul meu de vedere. 1- pretul de pornire este cam cu 10k mai mare 2-motorul de 1.2 are cureaua de distributie imersata in ulei, aceasta se dezintegreaza si infunda motorul si pompa de ulei. Schimbarea furnizorului nu cred ca a rezolvat problema.

  • Fast_and_Curious, marţi, 29.11.2022 16:57

    Un minus mare (pentru mine cel putin) la majoritatea modelelor Peugeot este dimensiunea volanului! Mi se pare exagerat de mic, si oricum l-as regla tot obstructioneaza bordul din cauza tesiturii din partea de sus. Am condus si multe alte marci, dar doar la Peugeot am avut sentimentul de volan "mini" care parca nu are dimensiunile corecte.

  • Andrei, marţi, 29.11.2022 18:46

    508 RXH redivivus. La fel de laudat atunci, 200CP, pret astronomic, o cutie mizerabila si penibil dinamic langa o Jetta 2.0Tdi 140CP (RXH era si el 2.0 Hdi). S-a vandut in vreo 5 exemplare, dar marketingul il vedea concurent al lui Audi. Povesti. 4.5/5 din nou, ca toate celelalte masini, pentru o masina de 3.5/5.

  • Mike, marţi, 29.11.2022 20:37

    Bravo, la Tesla packul de baterii este foarte lat şi păstrează o înălțime mai mică decât concurenţa, apoi Tesla sunt destul de late şi mari şi acoperă prin design acest lucru

  • idic, marţi, 06.12.2022 12:47

    Garda la sol e un pic obligatorie prin UE. Cel puțin în Franța cam toate trecerile de pietoni sunt dotate cu șicane de vreo 10 cm. Peugeot cam știe cui se adresează. Probabil și cei de la Tesla știu de ce România este deservită de service-ul din Viena și de maxim 2 băieți în România..