Motor / Transmisie

4.0

Noul Peugeot 308 vine cu o abordare destul de predictibilă când vine vorba de motorizări. Hatch-ul francez este construit pe aceeași platformă EMP-2 a grupului Stellantis, adică aceea pe care vei găsi și Citroen C4, DS4, Opel Grandland, 3008 și multe alte modele de la Peugeot, Citroen și Opel.

Asta înseamnă că nu vom avea parte de nicio surpriză sub capotă, acolo regăsindu-se o gamă largă de motorizări din care să alegi. Avem propulsoare pe benzină de 1.2 litri cu 110 sau 130 de cai putere, un propulsor diesel de 1.5 litri de 130 de cai putere sau două versiuni plug-in hybrid, care se bazează pe vechiul și încercatul motor de 1.6 litri, ajutat de un motor electric.

Pentru a doua întâlnire cu 308 am ales propulsorul diesel. Anul trecut, la testul internațional din Franța, am avut la dispoziție o versiune plug-in hybrid.

CITIȚI AICI PRIMUL TEST CU PEUGEOT 308: „APE TULBURI ÎN GOLF”

Motorizarea BlueHDi este compatibilă cu cele mai noi norme de poluare și s-a dovedit extrem de frugală pe parcursul testului. Mai mult, fiind un propulsor în patru cilindri, se simte mai bine echilibrat decât frații săi pe benzină și aș îndrăzni chiar să spun că e aproape la fel, dacă nu mai silențios, decât alternativa cu aprindere prin scânteie.

Chiar și sub accelerări mai puternice, atunci când am trecut de 3.000 RPM, micul motor de sub capotă a fost destul de silențios, cu un nivel NVH ținut în frâu bine de antifonarea dintre compartimentul motor și habitaclu. Având la dispoziție 300 Nm de cuplu de la 1.750 RPM, nu vei fi nevoit să urci atât de mult în turații. Vor fi rare ocaziile când vei forța acul turometrului în zonele înalte.

Transmiterea resurselor către puntea față (308 nu e disponibil cu tracțiune integrală) s-a făcut cu ajutorul unei cutii automate de la Aisin, cu 8 rapoarte. Față de predecesoarea sa, pe noul 308 pare că inginerii au lucrat un pic mai mult la setările transmisiei și au reușit să o facă să schimbe treptele un pic mai fluid. Încă mai există, ocazional, anumite smucituri, dar acestea se fac observate doar la viteze mici, în trafic aglomerat.

Per total însă, resursele acestui propulsor sunt de ajuns, mai ales având în vedere că noul 308 are o greutate de doar 1.4 tone. Chiar și la viteze mai mari nu am simțit nevoia de mai mult.

  • ., miercuri, 30.03.2022 12:54

    masina are toate aprecierile mele. dar am si o mica critica: latimea usor exagerata si garda la sol cam prea mica o vor face nu foarte usor de utilizat in tari nepuse la punct, precum ro.

  • quest, miercuri, 30.03.2022 20:49

    no, unde ai mai vazut scala cu motor 1,6 diesel?

  • Mircea Badea, joi, 31.03.2022 00:51

    se mai fabrica dizal? consumul ala nu il cred oricum. si cam grea..tipa dupa resoftare..

  • Mihai C, joi, 31.03.2022 09:18

    Are autohold?

  • DanG, joi, 31.03.2022 11:48

    Sunt impresionat de consumul excelent si in oras si in afara, dar pe de alta parte mi se pare ciudata o acceleratie de 10 secunde pana la 100 avand in vedere greutatea masinii. Stiu ca nu faci linii cu masina asta, dar in Romania ai nevoie adesea sa fortezi masina.

  • Moldovean, joi, 31.03.2022 14:18

    Tot mai des apare la mașinile noi, inclusiv crossovere problema spațiului îngust și senzația de claustrofobie pentru persoanele mai înalte de 1,80. Eu am 1,82 și am problema asta la multe mașini noi. Înainte puteai sta lejer și într-un Astra H. Acum la compacte e cam jale la aspectul ăsta. Majoritatea le fac tot mai mari pe exterior și se pare că tot mai înghesuite la interior.

  • ds, joi, 31.03.2022 14:43

    La cât este de frumoasă și la ceea ce se oferă în standard, 20.150 euro preț de plecare nu-i tocmai rău. ..."având în vedere că noul 308 are o greutate de doar 1.4 tone" - zice autorul, dar poate nu știe că un 307 cu motor de 2l, tehnologia anilor 2000, cântărește 1279 kg. Și revin cu o întrebare: ce înseamnă "sistem de recuperare a energiei - standard?"

  • Superior, joi, 31.03.2022 18:22

    @Moldovean - senzația vine de la înălțimea f mică. În principiu, mașinile clasice le-au turtit cât de mult ca să facă loc pe piață suv-urilor.

  • Dexter, joi, 31.03.2022 21:23

    Probabil cea mai frumoasa compacta, dar ergonomia interiorului e indoielnica tare. Am facut drive test anul trecut cu 2008, fratele crossover compact al lui 308, si principalul defect major a fost volanul in poala si prea mic. Oi fi eu prea conservator si obisnuit cu 'normalul', dar pozitia la volan a fost principalul factor care m-a determinat sa nu cumpar masina.

  • Ciprian, joi, 31.03.2022 21:41

    arată ff bine, păcat de motorul de tractor

  • ds, vineri, 01.04.2022 09:03

    @Dexter, 2008 e fratele mai mare al lui 208. 308 are pe 3008 frate mai mare.

  • Seriff, vineri, 01.04.2022 09:39

    Cifrele de consum sunt 100% reale, oricine a condus o masina cu acest motor poate sa confirme, motorul nu diesel e net superior oricarui motor, cuplu 300 nm la turatii joase, consum super mic, hipsterii cu vise de stecher sa manance seminte in parcare la kaufland stand la coada sa incarce masinile ECO.