Opel Corsa

Opel Corsa 1.2 benzină 100 CP Man GS Line

Motor / Transmisie

3.5

Pentru fanii motoarelor diesel, Opel a păstrat în gama Corsa o singură opțiune: 1.5 litri cu 102 cai putere și transmisie manuală cu șase trepte. Nemții spun că încă înregistrează un număr bun de comenzi pentru astfel de motorizări, iar de aici și decizia de oferi în continuare un propulsor diesel.

Fanii motoarelor pe benzină sunt mult mai răsfățați. Intrarea în gamă se face cu motor aspirat de 1.2 litri și 75 de cai putere. Versiunile turbo ale motorului cu trei cilindri oferă 100 CP și 130 CP, iar în cadrul testului din România am mers cu varianta mai puțin potentă a acestuia.

Cei 100 de cai putere sunt livrați la 5.500 rpm, iar cuplul motor de 205 Nm este disponibil începând cu 1.750 rpm. Resursele sunt livrate progresiv, fără să existe explozii de putere care să te poată lua prin surprindere.

Motorul de 1.2 litri are trei cilindri, iar pentru cei care nu sunt obișnuiți cu astfel de configurații, vor descoperi un propulsor ușor nerafinat. Vibrațiile apar și ele, mai ales în momentul intervenției sistemului Start-Stop, dar acestea își fac simțită prezența, uneori, chiar și la ralanti.

Propulsorul este unul agil, dar care devine gălăgios, indiferent de modul în care îl exploatezi. Până la viteze de 100 km/h, motorul se descurcă cu lejeritate, însă odată ce ajungi pe autostradă trebuie să te aștepți la reprize nu foarte rapide. Cu siguranță versiunea de 130 de cai putere se descurcă mai bine pe aceste paliere de viteză.

Cei 100 de cai putere și 205 Nm sunt gestionați de o cutie manuală cu șase trepte. Timoneria nu este una dintre cele mai cizelate, iar treptele au fost etajate lung pentru a favoriza consumul de carburant.

Cei care își doresc să scape de a treia pedală, pot opta și pentru o variantă echipată cu transmisia automată cu opt trepte.

  • fan skoda, joi, 30.04.2020 10:36

    O masina pentru oras. Nu prea o sa "vada" iesiri din oras. Pentru oras este foarte buna, are portbagaj de 309 l. Dimensiunele sunt foarte bune pentru oras. Este destul de fasneata.

  • adi_10, joi, 30.04.2020 12:04

    Masina asta se va vinde bine doar in cazul in care vor avea reduceri de pret semnificative fata de pretul de lista. altfel, sa dai peste 19.000 de euro pe o masinuta cu motor de 1.2, cutie manuala si design banal...nu cred ca se vor inghesui multi. nu mai punem ca vorbim totusi de Opel, care are bube destule la general. Ca o comparatie, Seat-ul Leon de care am vorbit ieri pe site pare un chilipir, avand in vedere ca pt 21.000 de euro iei o masina super dotata, mai spatioasa, mai frumoasa si cu mai multi cai.

  • Simona, joi, 30.04.2020 12:53

    19.000 de euro, buuun, uite asa electricele nu mai par deloc scumpe ;)

  • dan_grc, joi, 30.04.2020 14:14

    Adevarat @ Simona, Corsa electrica pleaca de la 30.000 euro. De plecat pleaca, dar nu cred ca se intoarce.

  • fanel, joi, 30.04.2020 14:18

    @dan_grc :)) nimic personal....Dar ca si proprietar de BMW dimineeata cand te urci in masina nu te intrebi....de plecat, pleaca?

  • PMC, joi, 30.04.2020 14:43

    @Simona: intr-adevar, nu sunt scumpe deloc. Si sunt extrem de bune masinutzele electrice. Du-te ia-ti una! :P

  • ANV, joi, 30.04.2020 14:45

    @fanel :))

  • dan_grc, joi, 30.04.2020 14:53

    Tot timpul @fanel, te-ai straduit prea mult de data asta, cand se va reduce bonusul de zece mii la electrice, sa-mi spui ce achizitie iti vei face peste cativa ani, daca pomenile din bani publici sunt imorale cand le cere VW, ca stimulente pentru orice model, asa ar trebui sa fie si pentru electrice.

  • Edikkk, joi, 30.04.2020 17:38

    Lăsând la o parte preţurile, excelent articol Bravo AM

  • fan skoda, joi, 30.04.2020 18:09

    Este foarte scumpa ! Eu cred ca merita mai mult Opel e-Corsa ! Este cam acelasi pret (cu cei 10.000 de euro de la stat) Am configurat un e-Corsa cu cateva dotari optionale Este cam 33.000 de Euro Cu prima de la stat 23.000 de Euro Si cu niste reduceri de la dealer, cam 21.000 de Euro Eu zic ca merita, in acest caz, mai mult e-Corsa decat Corsa. Oricum, este masina de oras. Iar 300 km sunt destui pentru o masina mica de oras. Adica, poate sa faca si niste drumuri inafara. In acest caz, versiunea electrica este mai buna. Pretul este cam acelasi. Adica dai cam 3000 de Euro mai mult. Depinde ce optionale pui. Eu am pus culoarea de pe masina din acest test (Peperoncino Red) Ca lista de dotari optionale: Rear view Camera Pack, Plafon panoramic, Pachetul Iarnă, Black painted roof (two tone execution including A-pillar). Pret fara optionale: 31.200 euro (21.200 euro cu prima de stat) Pret cu optionale: 33.340 euro (23.340 euro cu prima de stat) Iar pentru oras, cred ca este mai buna o electrica.

  • PMC, joi, 30.04.2020 18:48

    @electrificati, cititi aici: http://www.contributors.ro/editorial/the-planet-of-the-humans-%e2%80%93-o-critica-nea%c8%99teptata-%c8%99i-virulenta-a-energiilor-%e2%80%9everzi%e2%80%9d/ Spicuind: o masina electrica are nevoie de 60.000 de km pentru a-si rascumpara costul in energii fosile consumate pentru producerea ei. :) Daca v-am facut curiosi, filmul lui M Moore este disponibil gratuit pe Youtube. ;)

  • Edikkk, joi, 30.04.2020 19:57

    măi PMC E fumată deja "planet of humans" că e fake news Moore a devenit un mincinos pentru că nu mai are bani şi face orice să atragă atenţia Nu crezi, caută site-urile, CNN printre altele, care demontează acest fake documentar În plus un comisar european a cerut să nu se difezeze acest fake documentar tocmai datorită minciunilor Dar nu trebuie să mă credeţi, studiaţi singuri

  • fanel, joi, 30.04.2020 20:20

    @dan_grc Ma confuzezi :)) Cum spuneam, nimic personal. Imi plac BMW-urile, nu toate, da' imi plac. In rest, sa fim sanatosi !! PS niciodata nu stii ce ne poate rezerva viitorul. Sincer nu iau in considerare ajurtorul "imoral" cand ma uit la o electrica. Chiar daca 10.000 de para, sau cat or fi, e mult la orice casa normala, nu imi sta in fire sa ma uit la "oferte".

  • PMC, joi, 30.04.2020 20:52

    Edicka, tocmai ca NU e fake news. Adevarul supara toti progresistii si pe toti cei pusi pe rele: saracirea intentionata a populatiei europei si Americii, exportul masiv de bunastare spre alte zari. Motivul? Pentru ca aceasta clica infecta sa se mentina la putere. Abuzurile pe care le fac "autoritatile" in Romania "cu ocazia" virusului chinezesc sunt un indiciu foarte bun a ce le sta pe creier si ce ar face daca ar putea. Asta vor toti: putere absoluta. Asta si nimic altceva. Sa nu fiu inteles ca-l laud cumva pe socialistul mizerabil Moore. Concluzia filmului e ca suntem prea multi pe planeta. E cazul sa murim asa... cateva miliarde. Ca sa aiba ei spatiu si resurse la discretie + sa huzureasca pana la adanci batraneti. Ei si pregeniturile lor.

  • inexorabil, joi, 30.04.2020 21:51

    Apropo, @PMC, “limbajul” progresiştilor şi al neobosiţilor dumnealor închinători, recte leftarzii, a fost anticipat cu nişte decenii în urmă…Şi tocmai de aceea se înţeleg atât de bine între ei :) https://www.youtube.com/watch?v=iIeAt5invw0

  • Andrei, joi, 30.04.2020 21:59

    Enorm consumul din test. Am un motor mai mare, mai puternic si ar trebui sa merg cu 150km/h pentru a ''reusi'' peste 7%.

  • PMC, vineri, 01.05.2020 10:40

    @Edickă: tu de ce susții până in pânzele albe chestia cu masinutze cu baterii de laptop? Pe bune acum. Care e convingerea din spatele fanatismului tau electric?

  • croco, vineri, 01.05.2020 11:16

    @Andrei, las-o jos că măcăne. Să-i spui lu' mutu că abia la 150 pe ora sari de 7%.

  • Edikkk, vineri, 01.05.2020 15:27

    PMC să vedem Tesla battery day şi dacă este ceea ce se aşteaptă specialiştii, atunci LA REVEDERE termice şi şah mat tuturor dinozaurilor PS 1) care companie şi-a mai trimis maşina în orbită, în spaţiu ? Doar Tesla !! Aha! 2) care maşini mai au să pregătească maşina încălzind-o iarna, răcind-o vara, tu fiind în casă? Doar Tesla 3) care maşini mai au conducere autonomă level 4 ? Doar Tesla 4) Care maşini mai au sistemul de AC pornit pentru câine (sau copil dar nu spun copil pentru că este ilegal să laşi minorul în maşină) cât timp eşti în mall ? Doar Tesla 5) care din maşini de serie medie mare au sistem de supravegere ? Sentry mode? Doar Tesla Aş putea să continuu , scaune încălzite faţă dar şi spate, volan că se reglează din volan hai, dar să reprogramezi batoanele de pe volan din dreapta cu ce vrei... dar este îndeajuns Să facem o idee cât de departe este Tesla faţă de vai de mama lor restul producătorilor, şi nici nu mai vorbesc de 100km/h sub 5 secunde

  • fan skoda, vineri, 01.05.2020 16:41

    @Edikkk Nu te mai inchina la Tesla. Scaune incalzite (fata si spate) exista si la alte marci, chiar de volum. Dar, asa este, Tesla este, tehnologic, in fata tuturor, (poate) chiar si producatoriilor de lux sau premium. Nu este chiar Level 4. Este intre Level 3 si Level 4. Sub 5 secunde 0-100 km/h au si alte masini. Tot in jurul a 100.000 de euro. PS: (si aici o sa fac o gluma) Un alt mare dezavantaj la electrice (pe langa incarcarea lenta si autonomia cam mica) este faptul ca nu poti sa faci gratar pe capota (motor).

  • Andrei, vineri, 01.05.2020 17:57

    @croco: iti repet, trebuie sa merg constant cu 150km/h cu un motor pe benzina de 150CP, cu dezactivarea cilindrilor, pentru a depasi 7%. Sau acceleratie-frana, acceleratie frana etc. Consum mediu de peste 7%la o masina cu 50CP si 300kg mai putin este foarte mare.

  • flavius, vineri, 01.05.2020 21:54

    Gratis e scumpa!In 3 cilindri nu iei nici tractor de Brasov.

  • Croco, vineri, 01.05.2020 23:28

    @Andrei, îți repet: să i-o spui lu' Mutu. Da?

  • PMC, sâmbătă, 02.05.2020 09:00

    @Edikk: nu ai fost atent... Te intrebam de fanatism vis-a-vis de masini electrice, nu de Tesla. Tesla e doar o marca. Eu vorbesc de Diesel, si am explicat aici de multe ori de ce consider ca in continuare Diesel o sa ramana zeci de ani parte din vietile noastre. Sunt curios ce motive ai tu si ce te face sa fii asa convins de EVuri.

  • fanel, sâmbătă, 02.05.2020 09:33

    haha de zeci de ani Diesel nu face parte din viata mea (decat ca imi polueaza ochii si intoxica plamanii). Si nici nu va face parte. Deci, intrebarea e de ce unii sunt asa de fanatizati in privinta lui? Pentru tractoristi, tiristi, transport greu, utilaj e perfect. ATAT. In rest, sa ma ierte bunul Dumnezeu puteti sa va ingropati cu el. Si daca nu va e suparare, cu cat mai repede cu atat mai bine. Bon voyage!

  • PMC, sâmbătă, 02.05.2020 10:46

    @fanel: ma bucur de bucuria ta neinformata. :)) N-o sa mai explic, am explicat de N ori. Apasa pe numele meu si o sa vezi comentarii mai vechi in care am explicat de ce Diesel o sa ramana tehnologia primordiala de transport personal, greu, industrial, cat si calul de bataie al intregii economii mondiale. Imi pare rau de ochisorii tai curati si inocenti, dar asta e situatia... Pana vii tu sau altcineva ca sa ne oferiti o alternativa reaala si viabila, o sa fii nevoit sa iti cumperi in continuare servetele (parfumate) de la farmacie si sa stergi ochisorii. Ata ete... Imi pare rau pentru chinul prin care treci. #smiorc Zi de zi, DIESEL deasupra tuturor! :)

  • Bolivar, duminică, 03.05.2020 12:50

    Fanele skoda ce te face sa crezi ca nu va ieși sau nu prea va ieși din oraș? Adică cei care nu au mai multe mașini, și au una singura ca masina personala, sau masina familiei, ca sunt mulți, crezi ca nu vor mai merge în concediu fiindcă au o corsa, sau clio, sau polo, sau orice altceva care nu are un portbagaj imens, sau dimensiuni de escalade? Sau nu mai fac câte o ieșire de weekend? Sa știi ca la un portbagaj de 300l încape și un troler de dimensiuni medii, și un cărucior de copil pliat, plus vreo 2 rucsace și o sacoșă printre ele, fără sa fie burdușit portbagajul. Am văzut multă lume în concediu chiar și cu matiz, sau toyota aygo. De fapt, majoritatea mașinilor personale, fie ca sunt de dimensiuni mici, medii sau mari se plimba 90% prin oraș, chiar și gle, x5, volvo xc90, skoda kodiaq, etc care nu sunt masini "de oras", cel mai mult le vei vedea tot în oraș. Ma refer la cele personale, la cei care locuiesc in oras. Eu am văzut în concedii, ieșiri de weekend o grămadă de mașini de toate dimensiunile și pe autostrada, și pe drumurile naționale, și cu siguranță majoritatea nu erau mașini de munca. Și la noi și peste granița. Nu cred ca predomina o clasa sau o dimensiune anume, ci pur și simplu ce are fiecare. Vara pe drumul spre mare sau munte, în perioada sărbătorilor când mai toți sunt liberi și șoselele sunt aglomerate ai făcut tu o statistica și ai văzut ca nu sunt mașini din clase mici la drum lung? Nu mai merg oamenii la ski sau la mare cu masina fiindcă au corsa? Pai cu trenul sau microbuzul crezi ca pot lua mai mult bagaj ca în portbagajul ala de 300l? Lămurește-mă și pe mine. Eu am mers în concediu sau la drum lung în afara orașului și cu subcompacta, și cu compacta și cu suv compact și cu pickup, și cu sedan mediu și am avut în portbagaj mereu ce am avut nevoie și m-am mulat nevoilor. Ideea e ca și o mașină de dimensiunile corsei poate satisface lejer nevoile generale ale unei familii, nu trebuie sa aibă portbagaj sa care porcu sau sa ii de varza :))

  • Bolivar, duminică, 03.05.2020 12:54

    P. S. Porcul sau sacii de varza am vrut sa spun (predicția e de vina)

  • fan skoda, duminică, 03.05.2020 14:19

    @Bolivar Este o masina gandita pentru oras. Nu zic ca nu se poate merge si la mare sau munte cu Corsa, ci zic ca este o masina de oras. "o mașină de dimensiunile corsei poate satisface lejer nevoile generale ale unei familii" Serios ? Vezi tu o familie cu 2 copii intr-o Corsa la drum lung ?! Aceasta masina este pentru oameni tineri. Spune asta si in test: Cui se adreseaza: tineri Facuta pentru: oras Portbagajul este prea mic pentru o familie ! Si 400 l este putin ! Este o masina de oras ! Pentru tineri ! Se poate iesi din oras cu ea. Este ok si pentru calatorii. Dar pentru o familie... Si nu este vorba de porc sau de varza. Este vorba de bagaje. Aceasta masina este potrivita pentru oameni tineri. Nu pentru familii Va iesi si din oras. Va merge la mare, etc. 300 l sunt destui pentru oameni tineri, chiar si pentru drum lung, vacante. " Sa știi ca la un portbagaj de 300l încape și un troler de dimensiuni medii, și un cărucior de copil pliat, plus vreo 2 rucsace și o sacoșă printre ele, fără sa fie burdușit portbagajul." Daca incape, abia se mai inchide portbagajul. Un troler de dimensiuni medii, da incape. Poate si 1-2 rucsace, dar nu mai mult. Sunt 300 l, nu 400. Si ce ai enumerat tu, intr-un portbagaj de 300 l nu incap. Abia in 400 l incap. Abia incape troler-ul de dimensiuni medii si cele 2 rucsacuri, hai poate si o sacosa inghesuita. Dar altceva nu.

  • fanel, duminică, 03.05.2020 15:08

    bai! daca spune in TEST ca e pentru tineri....e pentru tineri!!! Ne-am inteles? Asta e masina de oras! Sa nu va puna Scaraotchi sa mergeti cu Corsa prin extraurban ca va ia skoda fanul la exemplificari de o sa va para rau ca ati plecat cu 300L la drum lung, eee...ce inseamna asta!?

  • PMC, duminică, 03.05.2020 21:08

    Mda... ma asteptam sa nu fie nimic in spatele fanatismului pro-EV a lui Edicka. Adica nicio judecata clara, decat lozinci verziste copiate de pe la "formatorii de opinie". Bun... clar... :)

  • Bolivar, duminică, 03.05.2020 23:40

    Fan skoda hai ca o dai întoarsă pe după cireș. Ce ai afirmat prima data? Ca e o mașină care nu prea va vedea ieșirile din afara orașului, și eu te-am contrazis cu argumente. Dacă nu ți-e clar mergi mai mult la drum lung. E la mintea gâștei ca într-un cla sau o sa ai alt confort, sau într-un 508 va fi cu totul alt spațiu. Și da Corsa e gândită pentru oraș, nu a zis nimeni ca nu. Dar sunt o grămadă de corsa, ibiza, fiesta, fabia, 208, polo, clio, Rio, i20 etc care le vezi la greu pe toate șoselele,nu doar în oraș. Legat de bagaje, ia cu tine un bagaj normal cu care ar merge omu într-un concediu de câteva zile (nu de o luna ca majoritatea fac concediile mai scurte) mai pune doua rucsace si un cărucior pliabil cum am spus și ai sa vezi ca încape binemersi. Legat de cărucior de bebe ia beleste tu ochii pe un site de asa ceva sau chiar emag (vezi acolo și dimensiuni sa te convingi) și vei vedea ca sunt destule care fie se pliază, fie sunt tip umbrelă, și puse peste un troler încap în portbagaj cu alte doua rucsace (nu orice model, dar sunt destule) . Nu mai spune tâmpenii. Fa singur o proba și te vei convinge. În urma cu mulți ani am făcut un concediu într-o mașină de dimensiuni asemănătoare 3 adulți și crede-mă au încăput destule în portbagaj, și erau nu unu ci doua trolere normale plus alte bagaje mici gen rucsac etc. Sunt pe YouTube destule filmări cu n modele din clasa asta, fiesta, c3, i20 s. a. în care vei vedea ca întra lejer ce am enumerat eu. Dacă nu găsești spune mi ca îți trimit linkuri și dacă mai continui cu încăpățânarea ta îți fac și o demonstrație cu portbagajul mașinii soției care e din aceeași clasa. Și lasă-mă cu teoria chibritului.

  • Aha, luni, 04.05.2020 15:13

    @Bolivar, stiu pe cineva care, acum vreo 15 ani, a facut turul europei cu un Matiz. Sot, sotie + copil de 6-7 ani. Asa ca chestia cu "doar masina de oras", cum zice fanul, mi se pare o prostie fara seaman. Corsa asta e chiar ok si foarte potrivita, pentru o familie cu un copil, pentru un concediu. Care ar fi problema?

  • Bolivar, luni, 04.05.2020 16:51

    Asa este, corsa e f ok, știu asta pt ca eu cu mana mea am băgat o grămadă de bagaje și lucruri în portbagajul mașinii soției, care e din aceeași clasa, cu portbagaj asemănător și pe lângă asta am închiriat de câteva ori în vacanta direct din aeroport mașini precum micra, ibiza, clio, Rio, i20 și am avut ceva bagaje și au încăput fără probleme în portbagaj.