Opel Adam Rocks

1.0 Benzina Turbo 115CP S/S Man6 Rocks

Interior

4.0

Adam Rocks preia o bună parte din interiorul lui Adam, schimbarea majoră fiind la nivelul plafonului, care poate fi decapotat la viteze de până la 140 km/h. Dar decapotat este destul de mult spus, pentru că vorbim despre o copertină din material textil care este dată la o parte în mod electric la apăsarea unui buton şi care imită doar parţial experienţa unui cabrio. Da, îţi poate fi frig la bord, te poţi bronza accentuat pe braţe şi poţi face insolaţie, dar partea pe care unii fani ai decapotabilelor o caută la acestea nu este prezentă aici, deoarece deschiderea este prea mică pentru unele senzaţii demne de un cabriolet. 

Scaunele din faţă sunt destul de confortabile şi asigură un nivel corect de susţinere, în timp ce bancheta spate poate găzdui doi pasageri adulţi pe distanţe scurte şi medii, cu condiţia să nu fie mai înalţi de 1.80 metri. Materialele sunt la fel ca în Adam, respectiv de calitate superioară celor regăsite în modelele de segment A, unele dintre ele fiind preluate de la fraţii mai mari de segment B (Corsa) şi chiar C (Astra).

Portbagajul oferă un volum de 170 de litri, destul de mic după orice standard, în timp ce plierea banchetei spate aduce totalul la 663 de litri. Altfel spus, bagajele pe care le au patru persoane pentru o escapadă de weekend ar putea să încapă cât timp nu sunt valize, ci ghiozdane. În cazul a două persoane, lucrile sunt suficiente şi pentru o călătorie care necesită multe bagaje. Pentru drumurile de zi cu zi, Adam Rocks oferă un portbagaj cu un volum suficient.

  • vianu, joi, 09.04.2015 13:56

    @Are doar patru locuri.... hai mai...ce poti cere de la o astfel de ganganie?? Asa cum ati spus pentru escapade de WE ori vacante prelungite. Fara 3 prieteni doar cu prietena.

  • antonny, joi, 09.04.2015 22:13

    AM de ce nu are competitori direct .....??? Citroën C1 Airscape Citroën DS3 Cabrio VTi120 Renault Twingo Liberty AM prezentati date tehnice si laudati o garda la sol marita ...... Vrajeala Garda la sol 14 cm ......

  • @antonny, sâmbătă, 11.04.2015 07:23

    ai 100% dreptate, ca sa nu mai spunem ca opel e la fel de germana ca si mcdonaldul, dar de, romanul e atat de filogerman incat ar ridica wurstul cu varza fiarta la gradul de mancare suprema.

  • Scrooge, joi, 16.04.2015 20:43

    masina asta intra direct pe locul 1 in top masini inutile.

  • zorba, miercuri, 11.01.2017 10:52

    @ Scrooge: ca si comentariul tau