Opel Astra

1.6 Diesel Turbo (CDTI) 136CP Man6 Enjoy

Motor / Transmisie

4.0

Deși suntem în mijlocul unui scandal privind emisiile motoarelor diesel furnizate de Grupul Volkswagen, pentru testul nostru cu Astra am ales tot un agregat care funcționează cu motorină. Asta pentru că publicul din România va continua să iubească acest tip de motorizări pentru consumul extrem de redus.

Noi am vrut să-i facem pe plac publicului și am ales pentru testul nostru deja popularul motor diesel de 1.6 litri, construit de la zero de General Motors în centrul său de dezvoltare de la Torino, Italia.

Agregatul cu patru cilindri dezvoltă 136 de cai putere și a fost multă vreme cel mai potent motor diesel de 1.6 litri din lumea. Acum coroana a fost pierdută în fața celor de la Honda.

Revenind la testul de la Bratislava și la caracteristicile motorului diesel instalat pe Astra, trebuie să spunem că unitatea este destul de silențioasă la turații mici. Inginerii au antifonat bine compartimentul motor, însă există și excepții. Spiritul gutural începe să se simtă în habitaclu după 2500 de rotații.

Cât privește bagajul de resurse, cei 320 de Nm sunt suficienți pentru a pune în mișcare, într-un mod dinamic, o compactă care a slăbit cu 200 de kilograme față de vechea generație. E drept că ne-am fi dorit cuplul ceva mai devreme de 2000 de rotații.

Chiar dacă mulți ar putea fi speriați de capacitatea mică a motorului, Astra nu se simte nici o secundă submotorizat, reușind să îi ofere celui de la volan suficientă putere pentru a se simți încrezător atunci când se angajează într-o depășire sau are în plan un șofat ceva mai alert.

Unitatea diesel este asociată unei transmisii cu șase rapoarte, care se simte puțin diferit de ceea ce ne oferea până cum Opel. Pare ceva mai precisă când vine vorba de timonerie, însă cu o excepție. Treapta a treia de viteză se încăpățânează uneori să își găsească locul. Etajarea este bună, ultimele două rapoarte favorizând un consum redus de carburant.

  • someone, joi, 01.10.2015 13:46

    e impresionanta suma de salturi MARI fata de generatia anterioara . amintesc scaderea in greutate, performantele aduse de aceasta, noile faruri ce sant revolutionare, dar care fata de audi sant puse pe clasa COMPACTA. intrebarece solutie au ales opel pt suspensia spate?

  • Sam93, joi, 01.10.2015 14:17

    Nota un pic cam mica. Daca era un Golf ii dadeati 4.6 sau ceva de genu. La mai multe categorii nota pare tinuta artificial jos. Anyway, noua asta ii cu adevarat impresionanta. In primul rand ma bucura scaderea enorma de greutate pentru acest segment. Nu in fiecare zi un hatchback de segment C pierde 200 de kg, chiar daca greutatea dinainte era mare. Pe unde locuiesc eu, in regim normal de mers, nu cred ca ar consuma mai mult de 4.5, ceea ce ii excelent pentru o masina de 136 care prinde suta in sub 10 secunde. Performantele crescute sunt foarte binevenite. Cred ca si siguranta a crescut. Vom vedea la crash test. Interiorul pare un mare salt inainte. Sincer, cam la toate capitolele masina prezinta progres semnificativ. Ii felicit pe cei de la Opel pentru efortul depus!

  • dany, joi, 01.10.2015 14:24

    Va sfatuiesc ca atunci cand faceti astfel de teste sa precizati si cateva date tehnice de genul tipului de suspensii fata/ spate (gen independenta, semindependenta etc.), coeficientul aerodinamic etc.

  • SebaV, joi, 01.10.2015 15:09

    Consum real versus consum declarat! Mai ales in conditiile scandalului VW, eu cred ca trebuie insistat asupra consumului real, facut la pompa! Acea cifra o plateste utilizatorul si o consuma si polueaza totodata orice masina. Faceti cateva teste daca puteti si comparati consum real (pompa) si cel afisat de computerul de bord. Restul e minciuna (marketing). Multumesc.

  • Massor, joi, 01.10.2015 15:50

    Hmm.. mi se pare mie sau la prima vedere spatele aduce putin a i30 ? In rest, numai de bine.

  • hazard, joi, 01.10.2015 16:44

    Chiar ca un pas mare facut de Opel. Era cazul, suntem in 2015. Plus ca VW e la pamant, in sfarsit o sa aibe si Astra succesul meritat.

  • Mopel, joi, 01.10.2015 21:16

    Ruliu, suspensie moale, directie cu feeling artificial... se bate cu i30. Ce as alege? Focus e prea americanizat, Vw Golf e o mare gogoasa etc Sincer, mi-as lua un Civic, Megane sau 308

  • MRC, joi, 01.10.2015 21:44

    @Automarket: evolutia este mai degraba subtila fata de generatia anterioara (dpdv al designului)? Sunteti siguri? N-ar fi mai bine sa va mai uitati o data? A disparut subtil geamul triunghiular de la baza montantului A, a disparut subtil geamul triunghiular de langa portierele spate....stopurile au o cu totul alta forma.....masina are o cu totul alta forma ..... dar evolutia este subtila. Despre Corsa ce s-ar mai putea spune? O adevarata Revolutie. Sfat: Nu mai procedati ca elevii care la extemporal se bazeaza pe cate pagini scriu si nu pe calitatea ideilor exprimate!

  • sandu, vineri, 02.10.2015 09:58

    dupa cum s-a tot spus, noul astra este o mare dezamagire. nu arata deloc bine si nu a progresat cu nimic fata de concurenti. vanzarile o sa arate asta. corsa deja a dezamagit.

  • tyd, marţi, 06.10.2015 23:13

    interior+exterior arata f bine.....daca au pus si motoare decente pe ele, devine interesant

  • rwef, duminică, 11.10.2015 13:05

    hmmmm,chestia asta cu consumul aratat de cb dpmv este falsa...am si eu un diesel (drept nu opel) pe care cb arata media de 4.7 si in realitate are undeva la 6.2(stiu sigur ca eu bag motorina in ea...poate daca ma fura astia la pompa sa ma insel....ambele variante sint posibile)

  • ttt, luni, 12.10.2015 12:57

    O masina faina si buna, doar ca merita un mare MINUS pentru lipsa telescopului de la capota motorului. Serios, s-au zgarcit la 50 de euro?

  • koko, marţi, 13.10.2015 18:44

    Am avut ocazia sa vad si eu masina . Desi nu am mers cu ia , indraznesc sa-mi dau si eu cu parerea . Despre noul design ,pot sa spun ca arata bine la exterior din orisice unghi ai privi ,dar am fost dezamagit la interior .Aspectul la interior ,dupa parerea mea ,nu este deloc reusit .Oricat m-am straduit sa gasesc o ideie de confort sau ceva interesant ,nu am reusit .Bordul nu are nimic deosebit estetic vorbind ,materiale de calitate medie minus ,atat pe bord cat si scaune ,usi si plafon ,culori sinistre ,mochete de calitate slaba ,volanul urat si butoanele tot de o calitate medie . Nu pot sa ma pronunt la alte capitole de performanta sau tinuta de drum ,dar noul Astra mi-a dat impresia unei masini Low Cost, mai degraba , decat a unei masini de generatie noua ! Va rog ,daca cineva doreste sa comenteze , faceti-o elegant ! Nu sunt expert in domeniul Auto si este o parere personala .Agresiunea verbala nu are rost in acest caz !