Nissan Juke

Interior

4.0

Noua generație și-a propus să îmbunătățească experiența pasagerilor. Prin urmare, o serie de materiale au fost îmbunătățite. Avem chiar și Alcantara pe planșa de bord. Părțile inferioare ale bordului rămân însă tari și neprietenoase.

Nissan a adus îmbunătățiri și la nivelul scaunelor, care pe versiunile de top par inspirate din mașinile de competiție și au și boxe integrate la nivelul tetierei, dar trebuie să mărturisesc că am simțit o oarecare tensiune în zona lombară. Ergonomia rămâne una foarte bună, întrucât Nissan s-a opus curentului actual și a ținut cu dinții de butoane. Butoane pentru operarea sistemului multimedia, pentru climatizare și pentru instrumentele de bord.

Totul este intuitiv pe planșa de bord, însă multitudinea de butoane de pe volan s-ar putea să-i bage în ceață pe unii utilizatori. E nevoie de o acomodare în prealabil.

Vechea consolă centrală, inspirată de rezervorul de benzină al unei motociclete, nu era foarte practică. Prin urmare, noua generație caută să revizuiască asta. Și o face deștept, fără a pierde din vedere acest element de design. Consola este recalculată și apar noi spații de depozitare, bine gândite. Inclusiv cel pentru telefonul mobil. Din păcate, Nissan Juke nu dispune de o zonă cu încărcare prin inducție pentru telefonul mobil.

În vechiul Juke, pe locurile din spate se putea călători doar pe distanțe mici. Nu erau tocmai confortabile. Spațiul la nivelul genunchilor era lamentabil. Acum, Nissan a revizuit totul. Și asta pentru că noul model a crescut în dimensiuni. Și nu neapărat în lungime și lățime, ci mai ales în ampatament. Sunt 10 centimetri în plus între roțile față și cele spate. 10 centimetri care fac destul de confortabilă bancheta din spate. Spațiul pentru genunchi măsoară acum aproape 60 de centimetri. La nivelul capului e loc decent.

Și surprizele plăcute nu se opresc aici. Dincolo de hayon, Nissan m-a făcut să uit de portbagajul vechiului Juke. Ai cu 20% mai mult spațiu pentru bagaje. Capacitatea a crescut de la 354 la 422 de litri. E o valoare demnă de segmentul compact, peste ce oferă de obicei SUV-urile mici.

Antifonarea habitaclului este bună la viteze mici, însă dă semne de slăbiciune atunci când rulezi pe autostradă, la 130 de km/h: zgomotul de vânt este puternic.

 
  • mircea1380, vineri, 18.10.2019 12:49

    Pe naiba deschizator de drumuri Juke in 2010 - de vreo 3 ani era prezent in segmentul SUV-uri mici Suzuki SX4 / Fiat Sedici cu caracteristici chiar mai bune in comparatie cu Juke...

  • Scrooge, vineri, 18.10.2019 12:56

    De mult nu am mai avut ocazia sa vad un model nou si sa nu am nimic de comentat :)

  • ACE - Craiova, vineri, 18.10.2019 13:07

    Impresionanta cresterea portbagajului la modelul NISSAN Juke fata de generatia precedenta. Pe mine nu m-a impresionat niciodata acest model chiar daca parea ceva deosebit fata de celelalte masini - mai mult sau mai putin urbane - de pe strada. P.S. Sa nu uitam insa de TOYOTA Urban Cruiser (2009). O masina cu un succes modest dar premergatoare totusi lui NISSAN Juke..... https://www.autoevolution.com/toyota/urban-cruiser/

  • adi_10, vineri, 18.10.2019 13:15

    Si daca te uiti la motor si daca te uiti la exteriorul masinii si chiar la interior, se vede cu ochiul liber ca este o masina facuta pt doamne si domnisoare. motor mic, interior "funny" si exterior atragator.

  • Marius Filipescu, vineri, 18.10.2019 13:35

    Eu as opta pt 1.6 N/A 94 CP decat 1.0 turbo. Interiorul este in sfarsit in pas cu "moda tabletelor", mult mai modern fata de cel anterior cu ecran 2 DIN. Daca ofera si suspensie independenta pe puntea spate, este o varianta pe care nu as ignora-o la achizitie pt oras .

  • dan_grc, vineri, 18.10.2019 14:37

    Nu arata rau, dar Nissan in general a devenit cel mai neatragator brand japonez, nu-ti spune nimic gama lor, in afara de GT-R.

  • Geany, vineri, 18.10.2019 16:42

    Nu arata rau deloc , intreaga gama Nissan a devenit chiar atragatoare . Daca ar fi ceva care mi s-ar parea neatragator atunci BMW ar fi acela, nu-ti transmite nici o emotie gama lor, in afara de I8 .

  • mircea badea, vineri, 18.10.2019 17:38

    mda..moda manelistica..

  • gica contra'riatu, luni, 21.10.2019 09:58

    @mircea1380 In 2010 exista pe piata,inca din 1999,in premiera absoluta pentru aceasta clasa,HONDA HR-V:din pacate,productia a incetat in 2007,pentru a fi reluata,poate si datorita succesului altor producatori,in 2015.