MINI Countryman JCW -

Interior

4.5

Mini Countryman JCW este unul dintre SUV-urile capabile să te cucerească cu elementele de interior. Scaunele sport oferă un suport lateral exemplar, iar volanul gros și foarte bine conturat și pedalele sport oferă un aer demn de numele JCW. Spațiile de depozitare oferite de Countryman JCW sunt și ele generoase. Pe portiere vei putea depozita ușor o sticlă de 1 litru, în timp ce pe tunelul median găsești două suporturi de pahare.

În cazul modelului testat, cotiera dispunea de sistemul de încărcare wireless pentru telefoane mobile. Materialele folosite la interior se ridică la nivelul așteptărilor, iar plasticele tari nu sunt prezente decât în zonele greu accesibile. Cusăturile roșii și portierele acoperite parțial cu plastic negru lucios și Alcantara completează aspectul sportiv pregătit de JCW.

Instrumentarul de bord rămâne unul clasic, dar ecranul sistemului de infotainment face față cu succes cerințelor anului 2018. Sistemul multimedia poate fi operat fie cu ajutorul unui controller rotativ împrumutat de la BMW și poziționat pe tunelul median, fie prin atingerea ecranului.

Portbagajul lui Countryman JCW măsoară 450 de litri (doar GLA oferă mai puțin), iar opțional, clienții pot bifa Picnic Bench (121 de euro). Vorbim despre o băncuță care poate fi ascunsă sub podeaua portbagajului și pe care o poți utiliza ori de câte ori vrei să te relaxezi.

  • pipo, joi, 15.03.2018 16:34

    Sssst...liniste...ca aici se SUV-"eaza" un Mini ! Sssst...deranjati clientii !