Motor / Transmisie

4.0

Noul Mini Cooper Cabrio este disponibil în trei versiuni și anume Cooper C, Cooper S și JCW. Partea bună este că, indiferent, de alegerea făcută primești un motor de 2.0 litri turbo, cu patru cilindri, și o transmisie Steptronic Sport cu dublu ambreiaj și 7 rapoarte.

Noi am condus versiunea de mijloc, adică Mini Cooper Cabrio S și chiar dacă avea mai multe embleme JCW la exterior, nu era un JCW veritabil. Acestea fiind spuse, în dreptul lui Cooper Cabrio S sunt trecuți 204 cai putere, dezvoltați între 5.000 și 6.500 de rotații pe minut, și un cuplu maxim de 300 Nm atins între 1.450 și 4.500 de rotații pe minut.

Nu este un JCW veritabil pentru că acesta din urmă oferă 231 de cai putere și o mapare ceva mai agresivă a motorului de 2.0 litri.

Pentru o mașină care cântărește 1.455 de kilograme, cei 204 cai putere nu sunt de ici de colo, dar nici nu impresionează cu reprize explozive de accelerație. Chiar și așa, sunt de ajuns pentru a simți puțin din farmecul unui Mini.

Performanțele motorului puteau fi puse mult mai bine în valoare de transmisia Steptronic care, chiar dacă are Sport în denumire, întârzie destul de mult în cazul unui kickdown. Astfel, există un turbo lag pe care îl simți, mai ales în modul de rulare standard.

Că tot veni vorba, chiar dacă nu te apuci să cauți prin modurile de rulare, atunci când tragi pentru câteva secunde de padela din stânga, activezi funcția Boost. Asta înseamnă că, pentru următoarele 10 secunde sau până iei piciorul din accelerație, toate sistemele relevante ale mașinii trec în cea mai brutală setare.

Această funcție ajută, în special, în cazul depășirilor, dar și atunci când vrei să abordezi mai sportiv virajele, fără să treci de tot în modul Go-kart (sport).