Interior

4.5

Comparația cu Clasa S va pune presiune imediată pe orice model din industria auto. Asta pentru că limuzina celor de la Mercedes-Benz stă, de cele mai multe ori, la un nivel la care mulți nici nu pot spera. Dar, din moment ce aici avem un model făcut de același producător, putem spera la o comparație corectă?

Ei bine, da. GLS poate fi configurat cu cele mai bune materiale posibile. Piele de toate tipurile, ornamente din lemn, și tot ce îți poți dori. Finisajele sunt și ele la nivel înalt, dar parcă se putea mai bine pe alocuri.

De exemplu, consola centrală mai scotea câte un sunet din când în când, la fel și elementele decorative din lemn de pe planșa de bord. Din fericire, acestea au fost singurele zone în care am observat carențe.

Ergonomia continuă să fie una cu care te obișnuiești foarte ușor cu câteva excepții. De exemplu, butoanele de pe volan. Acestea sunt fizice în mare parte, dar ai și două zone sensibile la atingere, rezervate controlării celor două ecrane din fața ta. Pe spița stângă ai un buton pentru instrumentarul de bord, în timp ce pe spița dreaptă ai un buton pentru controlarea ecranului multimedia. Operarea acestora e greoaie și aș fi preferat o modalitate mai simplă de control.

Spațiu? De spațiu a întrebat cineva? Ai loc pentru orice la bordul lui GLS. De la oameni, la pisici, câini, mobilă sau orice fel de mărunțișuri mai ai pe cap. Buzunarele ușilor sunt uriașe, cotiera are loc pentru doi cozonaci, dacă vrei, iar pasagerii nu vor avea niciun un fel de probleme, indiferent de configurația lor, mai ales pe primele 5 locuri.

Ai la dispoziție o mașină cu un ampatament de 3.14 metri, iar asta înseamnă că poți acomoda pe oricine la bordul lui GLS. Locurile de pe ultimul rând de scaune sunt și ele decente, dar, bineînțeles, nu la fel de încăpătoare precum cele din fața lor. Aș zice, totuși, că doi adulți de sub 1.8 metri ar putea încăpea confortabil acolo. Singura zonă în care ar putea ceva probleme este cea a picioarelor, mai ales dacă pasagerii poartă 46 la picior.

Mai rămâne loc și pentru bagaje dacă erați curioși. Dacă alegeți să folosiți toate cele 7 locuri ale mașinii, atunci capacitatea ajunge la 355 de litri. Prin comparație, un BMW X7 cu aceeași configurație promite 326 de litri. Pe un Range Rover LWB cu 7 locuri rămâi cu 229 de litri pentru bagaje.

La extrema cealaltă, cu toate scaunele pliate, Mercedes-Benz GLS rămâne al doilea cel mai spațios model, oferind un total de 2.400 de litri pentru bagaje, comparativ cu 2.120 de litri pe X7 sau 2.600 de litri pe Range Rover.

Pentru a ușura accesul și încărcarea bagajelor, Mercedes-Benz GLS dispune de un buton prin care poate fi coborâtă puntea spate. Încă unul din atuurile suspensiei pneumatice.

  • Nsrei, joi, 28.12.2023 13:14

    Dai un ban și nu l mai ai. Macar ești siguranță pe sosea. Trebuie sa ferești doar tirurile

  • DanG, joi, 28.12.2023 15:34

    Frumos scris articolul, o singura obiectie am, critica adusa designului patratos. Mie fix asta mi se pare ca il face pe GLS mai atragator, nu sunt fan SUV-uri dar daca tot iti iei genul asta de masina, macar sa dea senzatia de putere. Gasesc un Ford Bronco, Land Rover sau chiar si un G Wagen mult mai frumoase decat un SUV rotunjit, cu aspect de ou.

  • zen, sâmbătă, 30.12.2023 19:04

    Am avut ocazia sa conduc un model similar al unui amic. Mi-a placut senzatia, premium. Ce nu mi-a placut: o usoara "tzopaiala" de spate la viraje stranse, pe denivelari, dar si un lag maricel la acceleratie. De asemenea, Pirelli pe 21 inch trebuiesc aruncate. S-au tocit repede si neuniform. Niste panarame...scumpe.

  • piticutz, luni, 01.01.2024 06:51

    O masina excelenta pentru familie. Spatiu, siguranta, consum. 15% in oras bara la bara nu e rau deloc. In afara poate sa scada si sub 10% daca e condus in limitele legale. Pe benzina nu exista comparatie. O varianta hibirida sau electrica ar face-o ideala pentru oras + suburbie.