Mercedes-Benz GLE

GLE 450 4Matic 367 CP 9G-Tronic

Interior

4.5

Mercedes-Benz a făcut din interiorul lui GLE o adevărat demonstrație de rafinament și execuție. Avem materiale foarte bune, mult inox, inserții din lemn de frasin poros, plastic lucios și piele de cea mai bună calitate. Chiar și consola centrală, de multe ori neglijată, este îmbrăcată în materiale foarte bune și capitonată cu textil.

Eu, personal, mă declar dezamăgit de forma aeratoarelor, care nu mai seamănă cu niște turbine. Dar, în același timp, mă bucur că avem un design ușor diferit la interior față de alte modele din gamă. E drept, nu cu mult.

Spațiile de depozitare sunt generoase, bine gândite, excelent fiind cel de la baza consolei centrale, dedicat telefonului mobil și prevăzut cu încărcare prin inducție. Spațiul pe locurile din spate este uriaș. Te simți ca într-un Mercedes Clasa S. Poate și pentru că toți cei 8 centimetri cu care a crescut ampatamentul se oglindesc în interior.

Dacă vrei să faci uz de spațiu la maxim și nu te zgârcești cu vreo 3000 de euro, atunci Mercedes-Benz îți pune la dispoziție și un al treilea rând de scaune, urcând capacitatea de transport la un total de 7 persoane.

Bineînțeles, apar compromisuri la nivelul portbagajului, care oricum nu excelează nici în versiunea cu 5 locuri. Are o capacitate de 630 de litri și, culmea, este mai mic cu 60 de litri decât cel al vechiului GLE. Nu mai vorbesc despre rivalii Porsche Cayenne, Audi Q7 sau, mai nou, Volkswagen Touareg. Chiar și BMW X5 promite ușor mai mult, adică 645 de litri.

  • dan_grc, luni, 20.01.2020 11:50

    Putin mai scump decat XC60 hibrid. Singurul competitor adevarat pentru GLE, apropiat ca pret, este X5.

  • @dan_grc, luni, 20.01.2020 12:34

    nu uita pe Q7

  • skoda, luni, 20.01.2020 12:41

    Un SUV Premium foarte frumos cu portbagaj urias si spatiu ca intr-o sufragerie sau ca intr-un Kodiaq care este un suv care se apropie de segmentul SUV-Full size si are portbagaj de 720 litri. O valoare impresionanta nu-i asa? Daca nu ar fi premium l-am fi putut compara cu Kodiaq. Are portbagaj de 630 de litri si din poze pare destul de spatios. Si interiorul este foarte frumos mai ales acele tablete si schimbatorul de viteze care este micut si abia il vezi. Farurile chiar sunt frumoase si aceasta masina este foarte sigura. Ce nu imi place este pretul care este un pic cam piperat in rest farurile, stopurile, interiorul, exteriorul, siguranta, spatiul, portbagajul urias, performantele si tehnologia.

  • netam-nissan, luni, 20.01.2020 12:42

    sau pe nissan american mai lux. infiniti parca ii zice nu kashquai ca aici de iti sucesti limba.

  • skoda, luni, 20.01.2020 12:47

    sunt extraordinare.

  • olteanu, luni, 20.01.2020 14:10

    De o vreme doar teste cu Mertane BMW Volvo etc. Mai vrem si cu felina noastra ! stiti voi care..

  • skoda, luni, 20.01.2020 14:37

    Asa este ! Vrem teste cu VW si grupul VAG nu mertane si bmw sau porcariile de volvo premium cu bucati low-cost dacia

  • someone, luni, 20.01.2020 16:23

    @ bogdan :ma alaturi celor de mai sus, dar intr-un ton serios si fara ironii subtile: un test cu ford puma varianta de 155 cu sistemul mildhybrid ar fi mai mult decat asteptat, interesant ( e primul hybrid oficial, stock fabricat in tara ) si ar arata patriotism, lucru pe care il ( sau ar trebui sa ) promovati. deci? le demonstrati ca gresim cand va acuzam in commenturile nostre? ne aratati daca cei de la autocar , whatcar, carwow au avut dreptate cand au fost superincantati de noul puma? sau ramanem la teste cu motoare de minim 3000 pe care 1% din cei ce citesc aici le vor avea vreodata luate noi din showroom.

  • zarnesteanu, luni, 20.01.2020 16:39

    Sincer, sunt impresionat (in sensul bun) ca v-a placut transmisia. Istoric vorbind, Mercedes a fost mereu in urma BMW & Audi la raspunsul transmisiei si la sistemul infotainment. Nu mai e cazul. Ultimele generatii sunt cel putin la paritate cu concurenta. In rest, sunt perfect de acord cu sistemul Micro-Hybrid de 48V. Complimenteaza foarte bine resursele motorului iar consumul e unul normal pentru performantele masinii si gabaritul masinii. La C Class nu scot mai jos de 11.5 - 12.0L in regim mixt, iar masina e mult mai usoara si mai lenta. N-ati spus nimic de suspensia minune care te scoate din nisip, sau zapada :) In rest, ma bucur sa vad ca Mercedes ramane ceea ce a fost. O masina solida, confortabila si fiabila (bineinteles, atunci cand e intretinuta cum trebuie). Mai ramane proba timpului. Performantele intr-un Mercedes sunt intotdeauna o surpriza placuta, dupa ce ai auzit toate laudele posibile si imposibile la adresa celor ... de dincolo :)

  • DLP, luni, 20.01.2020 17:22

    Daca masina, in ansamblul ei, este in ton cu vremurile (Mercedes), cele 2 tablete lipite (parca) intre ele mi se par hidoase. Efortul in designul interior s-a facut in jurul acestui "televizor" si nu invers - n.b. am crezut ca acest gen de display liniar (si foarte lung) va ramane doar la Honda e

  • skoda, luni, 20.01.2020 18:40

    @automarket Un test cu Skoda Kamiq cand faceti ca exista in romania( am vazut-o pe strada in Bucuresti)

  • e-manuela, luni, 20.01.2020 18:42

    Buna! Nenea, iata in sfarsit o masina numai buna de dus plozii la gradinita, taman in mijlocu' satului...

  • andrei, luni, 20.01.2020 21:05

    nu isi cumpara nimeni, dar NIMENI motorizarea asta la noi. la noi doar tractoare. ca sa consume putin "boss". evident. ca isi putea lua o masina la juma de pret care face tot asta si sa il doara la basca de consum, nu il duce capul. in final, o masina inutila. mai si polueaza imens.

  • hazard, luni, 20.01.2020 21:56

    @e-manuelu taranu' are banu'! Pentru el e testul asta.

  • VJ, marţi, 21.01.2020 04:07

    Ce urat se vede display-ul cand bate soarele pe el. Nu prea poti vedea ce apare pe ecran in cazul in care bate soarele. Dpmdv au stricat tot interiorul cu acele tablete lipite pe bord. Arata urat asa... sunt hidoase. Display-ul respectiv nu se impaca mai deloc cu designul interior, pacat... ca altfel are un interior frumos.

  • jiji, marţi, 21.01.2020 10:13

    AM de ce nu faceti si filme cu drive teste pe care sa le postati pe youtube sa mai vina banii ....zic

  • parere, miercuri, 22.01.2020 08:21

    Nou record de repetitii: "promite" de 4 ori intr-un singur paragraf. La mai mare, AM !!! ...dar eu imi iau geamantanu' si plec.

  • Vali, sâmbătă, 25.01.2020 13:54

    Deci pe bune, punctaj asa mare pentru o balena care consuma14-15 litri in oras???:) Si cand vezi pe aici ca unii comenteaza la adresa Volvo plug-in hibrid:) Hai ca sunteti simpatici cu testele voastre:) Platesc bine germanii pentru stelutele date la BMW, Mercedes,Audi? :)

  • Marian, sâmbătă, 25.01.2020 16:29

    Doar sa fii fixat pe Mercedes :) https://www.automarket.ro/test-drive/test-drive-volvo-xc90-t8-70043.html Mai ietfin, mai performant, foarte bine dotat, portbagaj putin mai mare, 7 locuri, deci cam tot ce vrei de la o masina de familie :) Acum sa-i dai astia 4,6 stelute ... e mita (spaga luata de la dealer) pe fata :))

  • formatic, duminică, 26.01.2020 19:04

    Daca tot e sa dai 100 de mii pe o masina , apoi domnilor cam asta am in cap nu Volvo cu spatiu de seria 3 , nu seria 3 care il aveai in cap ca e vreo 30-40 candva , masina asta este un premiu pentru intreaga ta carierafie ca esti hot sau inginer , daca ai facut banii ia ti o tati ca nu traiesti 1000 de ani , dar te rog nu mai parca pe 3 locuri , nici pe trecere si te rog eu daca stai pe telefon sau mbux pe A1 pe a doua banda cu 90 da te la o parte nu profita de statutul de cocalar pe care speram sa nu l ai la purtator.

  • skoda, luni, 27.01.2020 11:33

    Eu prefer un Kodiaq pentruca este foarte spatios, foarte fiabil, foarte ecologic, foarte tehnologizat, foarte mare, foarte ieftin in comparatie cu acest Mercedes, se descura excelent pe off road, are 7 locuri, este foarte frumos, consuma putin, trage rulote si remorci de 2500 de kg si este mai usor. Uitati aici si niste videoclip-uri pe off road youtube.com/watch?v=WDXfpsqXKvQ youtube.com/watch?v=au9ZqXScGFY youtube.com/watch?v=-5Z_lbDeDi0 youtube.com/watch?v=yWpbCVV7XhQ youtube.com/watch?v=J9tcdcGPIHg youtube.com/watch?v=vD5yWSjf42c youtube.com/watch?v=gaIrDKV03sY