Mercedes-Benz GLB

GLB 220d 2.0 diesel 190 CP Aut8 4x4

Interior

4.5

Atunci când mă uit la planșa de bord a noului GLB, mă gândesc la o piesă de mobilier de lux. E o "etajeră" frumos lucrată, cu inserții din lemn și din aluminiu și cu cele mai frumoase guri de ventilație din lume. Însă, ca pe orice etajeră, se pune praful. Și chiar se adună  impurități în colțul din dreptul șoferului, la îmbinarea ecranului cu bordul. 

Materialele din partea superioară sunt admirabile, planșa de bord este moale, însă imediat ce cobori mâna o să fii dezamăgit. Plasticul e tare și neprietenos. Inclusiv pe consola centrală și în jurul cotierei.

Sunt suficiente spații de depozitare la nivelul portierelor față și spate, cotiera este și ea generoasă, iar spațiul pentru telefonul mobil este bine gândit și vine cu încărcare prin inducție (una chiar foarte eficientă).

Pe locurile din spate o să fii uimit de spațiul disponibil pentru picioare. Este uriaș. Mai ales pentru un model compact. Este rezultatul celor 10 centimetri în plus câștigați de GLB la nivelul ampatamentului comparativ cu Clasa B.

Ai o banchetă care poate glisa pe o distanță de 14 centimetri pentru a garanta mai mult loc în portbagaj. Aici, capacitatea maximă este de 570 de litri. E chiar mai mult decât ce oferă Mercedes-Benz GLC, nu mai vorbesc de alte modele din segment. Pentru cei care își doresc un GLB cu șapte locuri, trebuie spus că pe ultimul rând de scaune nu pot călători decât copii sau adulți mai mici de înălțime. Și destul de subțirei.

De altfel, Mercedes-Benz susține, cu mult optimism, că înălțimea maximă a celor care pot călători acolo este de 1.68 metri. E nevoie de compromisuri și din partea celor de pe al doilea rând de scaune, care trebuie să gliseze bancheta mai în față. Cu toate cele 7 locuri ridicate, portbagajul devine unul foarte mic, de numai 170 de litri.

Raportat la concurență, GLB cu 5 locuri are un portbagaj mai mare cu peste 100 de litri decât majoritatea modelelor enumerate mai sus. Doar BMW X3 se apropie suficient de tare cu o capacitate de 550 de litri. 

  • ecosportivu, miercuri, 04.12.2019 10:21

    60k euro pt tineri hehihaha afumatoristi non-ecologici in plus cosmar clar greto uratel in orice caz si de neales vs glc la fel de scump. stele verzi led pe cai verzi premium ambele oricum pariez ca apare si o cutie d-asta amg45 cu 421 cp normal, familistii tineri cu 5 copii tre'sa-i ameteasca pa circuit

  • steff, miercuri, 04.12.2019 10:23

    Nu prea are concurent in clasa "de lux", in afara de Discovery. Totusi, din cate inteleg, la partea de 'lux" nici Mercedes nu mai e ce a fost. Cel putin la clasele A si B. Asadar, daca vrei 7 locuri, te poti uita si la Kodiaq sau Tiguan Allspace, cu aceleasi puteri, cutii automate destul de bune, aceleasi dotari (se pot configura full option) si cu vreo 20k euro ramasi in buzunar.

  • ecosportivu, miercuri, 04.12.2019 10:52

    bine bre m-am sucit, e frumos si ieftin si rational cu 306 cp sau mai ales cu viitorii 421 cp badge snobizmu sa traiasca sa manance si marketo-gurile megaprofit

  • 4134165, miercuri, 04.12.2019 11:04

    Mie mi se pare extrem de reusita masina, ar fi prima mea alegere din clasa ei, segmentul premium, daca mi-as permite, usor peste modelele echivalente de la Audi si BMW in opinia mea. As alege diesel de 150 sau 190 cp, cu automata. Singura alternativa viabila la cele 3 ar mai fi Volvo-ul XC40, o masina interesanta si bine conceputa. Orice altceva ar insemna bani stricati.

  • c, miercuri, 04.12.2019 14:41

    GLK 20 20 Acesta e de fapt adevaratul urmas al GLK-ului ... (chiar daca unii ar zice ca acela ar fi GLC-ul).

  • LoL, miercuri, 04.12.2019 18:31

    Ca sa inteleg, luxul, mai nou, inseamna plastic de Logan (Logan din prima generatie) acoperit cu niste chinezarii de ecrane si pret de pornire de minim 30-40 de mii?

  • DLP, miercuri, 04.12.2019 19:11

    Bag de seama ca d-ra pozata pe scaunul din spate (unul dintre cele +2) nu "sare" de 1,68m; profilul lateral si spatele masinii mi se par nereusite. Plasticul, recte PVC-ul, nu l-am testat, nu comentez.....cat despre pret, revin "nu e prost cel care cere,.."

  • PMC, miercuri, 04.12.2019 22:49

    Masina e bestiala. Bine-nteles, DIESEL! :)

  • Aha, joi, 05.12.2019 13:52

    Din profil, ca si la Land Rover Discovery, de la usile din spate inapoi este din alt film. Parca este desenata de doua persoane diferite. Deci, partea din spate este urata cu spume. Dupa GLE Coupe nu credeam ca vor reusi sa dea, din nou, cu mucii-n fasole. Se pare ca au reusit...

  • @Aha, joi, 05.12.2019 17:03

    GLE e ala cu stopuri de Hyundai?

  • zarnesteanu, joi, 05.12.2019 22:05

    Mie imi place foarte mult masina. Are performante de top in clasa ei. Literalmente. Consumul? Ha-ha-ha. Pai daca ai bani de Benz nou, consumul, in majoritatea covarsitoare, e secundar. Te uiti la el sa nu fie ceva gen Lamborghini, dar altfel, sa fim seriosi :) Ma amuza cand masina e comparata cu firma X care e 10 - 20,000 mai ieftina. Dar cati din cei care fac comparatii de genul asta s-au urcat in ambele masini si le-au condus cel putin 3-4 luni, sa-si faca o impresie pe termen lung. Cand comparatia se intinde pe ani de zile, deja lucrurile devin foarte clare :) La fel de amuzante mi se par si citatele: "Mercedes incepe de la clasa E in sus" sau " La A si B Mercedes nu e Mercedes". Serios? Aveti idee ce ofera concurenta premium la clasa mica? La un moment dat m-am uitat la un A3 si din poze, am lasat-o balta. Deci despre ce vorbim? Strict vorbind despre noua generatie A Class, CLA, GLB, etc, si toate masinile facute pe platforma asta ... chiar nimeni nu vede saltul calitativ enorm dintre generatia asta si precedenta? Motorizari? Nimic? Toata lumea se agata de motorul Renault, ca inecatul de paie, doar sa mai aiba ceva de comentat. Dar nimeni nu vede restul ofertei de motoare? Elasticitate, putere, performante, totul trece pe planul 7. La infotainment, Mercedes erau ultimii din triada acum 4-5 ani. Astazi au rupt totul. Si parerea mea (subiectiva) este ca n-au concurent la ora actuala, cu ce exista pe piata. Interioarele sunt brici, ergonomice, elegante, simpliste si totusi extrem de luxoase, Pe mine ma socheaza nivelul de mofturi si pretentii cand de fapt, foarte putini sunt cei care au 10,000 de euro dispnibili la orice ora din zi si din noapte. Nu vorbesc de sume mai mari. Ce ieftin e sa fii cu mot cand nu trebuie sa scoti banul :):):) Sa pretinzi tehnologii de top la pret de Dacie. Eu cred ca GLB o sa fie un succes fenonmenal pentru ca se adreseaza celor care nu-si permit un GLC dar viseaza la steaua in trei colturi. Si cu cat cobori in zona de preturi "mai accesibile" cu atat sunt mai multi cei care au banul pe ei. Iar in ziua de azi, orice Mercedes facut pe platforma asta, e foarte foarte aproape de calitatea unui E sau S Class.

  • Adrian, vineri, 06.12.2019 10:15

    Nu inteleg ce cauta BMW X3 aici. ? Comparatia ar trebui facuta cu X1. (X3 e in clasa lui Mercedes GLC / Audi Q5)

  • zarnesteanu, sâmbătă, 07.12.2019 04:16

    Ce zici @mip? E pe gustul tau? :):) https://www.youtube.com/watch?v=mYGir_ny-FI De Mos Nicolae :)

  • ecosportivu, duminică, 08.12.2019 11:05

    urata masina dar si mai urat prezentatorul tot e bine ca fiind obez si de 6 ft.2 adica 1.88m ne arata cum incape in cutia cu stea pe undeva si util ca aflam pretu de 38 mii dolari la ei asa mai merge

  • zarnesteanu, luni, 09.12.2019 05:00

    Ca-i urata, ca-i frumoasa, asta e in ochii privitorului. Important e ca masina are sens la banii aia si la ce ofera. Poate sa mearga pe un drum suficient de distrus, precum se vede in clip, acolo unde doar Jeep Wrangler si camionetele babane se avanta. Vroiam doar sa-i arat lui @mip ca si GLB-ul poate duce un off road mai salbatic. Cat despre fiizicul prezentatorului, in 2019 credeam ca am depasit mentalitatile de acum 50 de ani si este mai importanta informatia pe care ti-o ofera cineva decat aspectul exterior. Probabil tu @ecosportivule esti manechin la Gucci si iti permiti sa te uiti de sus la altii. Desi n-ar trebui s-o faci nici in situatia aia. Daca masina il poate primi pe tipul ala, pentru tine nu ar trebui sa fie nici o problema. Atata doar, ca n-o sa-ti incapa ego-ul si infumurarea, nici macare cu scaunele rabatate. Dar exista speranta. In ziua de azi, cu o camera video de $40 poti sa-i dai drumul la un canal pe youtube si sa ne demonstrezi ca poti face o treaba mai buna. Sa nu uiti sa ne pui link-ul.

  • fermi, miercuri, 23.06.2021 11:53

    @ AM. carcotasii spun ca ar fi o eroare, ca lungimea masinii este 4,63 m, iara nu 4,77 m ,cum scrie la gazeta voastra.