Mercedes-Benz CLS

3.0 Diesel Turbo (CLS400d) 340CP 4x4 Aut9

Tinuta de drum

4.5

În filmele SF ale tinereții mele, mașinile viitorului rulau pe roți care ulterior, la nevoie, erau escamotate sub caroserie după modelul avioanelor. Rezultatul era un soi de mașină zburătoare care de fapt plutea la câțiva metri deasupra solului, funcționând prin levitație.

Ei bine, senzația pe care o ai atunci când conduci noul CLS în versiunea cu suspensii pneumatice (Air Body Control, cum e denumit oficialul pachetul) este foarte apropiată de ce a unei mașini care levitează. 

În ciuda faptului că are spre 350 de cai putere și chiar dacă mașina de 1935 de kilograme are nevoie de doar 5.0 secunde pentru a ajunge la 100 km/h - deci supliciile inginerești la care este supus șasiul sunt majore - CLS este un cruiser impecabil care topește imperfecțiunile din șosea și trece cu grație peste obstacolele mai serioase, cum sunt gropile sau șinele de tramvai. De exemplu, dalele din beton de pe autostradă sunt "înghițite" fără ca cei din mașină să simtă vreo mișcare ritmică a roților, o performanță excelentă la nivelul confortului.

Pentru că CLS a fost construit pentru confort. În ciuda apariției sale masculine și - odată cu noua generație - foarte agresive vizual, mașina este o limuzină cu alură de sportiv, nu invers. Chiar și dacă comutăm pe modul Sport și încercăm o rulare ceva mai dinamică cu ajutorul unui pachet care "strânge" motorul, direcția, transmisia și amortizoarele, suspensiile rămân la un nivel echilibrat, fără să iasă în evidență vreun moment prin rigiditate. 

La nivelul suspensiilor, clienții vor putea alege între trei opțiuni disponibile: standard (Multilink cu patru puncte de ancorare față și cinci puncte spate), adaptive (Dynamic Body Control, cu variantele Comfort, Sport și Sport+) și pneumatice (Air Body Control).

În rest, direcția este și ea construită după aceeași filosofie. E corectă, dar nu neapărat exactă. Probabil că o versiune sportivă cu ceva mai mult pedigree se regăsește în varianta CLS 53 AMG, pe care o așteptăm cu brațele deschise.

  • Kirotractor, marţi, 29.05.2018 11:32

    Ca stil - nu doar exterior - tot prima generație CLS îmi pare cea mai reușită. Nici asta nu-i rea, în ciuda asemănării frontale cu A-Klasse. Oricum, cred că-i preferabil un CLS Diesel de 340 CP suficient echipat la 75.000 unui A-Klasse super-dotat de 116 cai la 60.000... :-) Nu pot digera însă-n continuare integrarea (imposibilă de altfel) în *peisajul* bordului a mega-display-ului ăla dreptunghiular. Nu-s fan diesel și nici pacheboturi - fie ele rafinate -, dar, dac-aș fi, aș alege CLS-ul vs. A7 ori Seria 6. P.S: De remarcat că exact modelul ăsta a consumat în testul de consum ADAC (botezat de nemți eco-test) exact cît Volvo XC40 de 190 CP - adică 6,8 litri motorină/100 km. ...O cifră incredibil de mică, fie și adoptînd un stil de conducere *normal* = legal (fiindcă asta-i de fapt esența *eco-testului*.)

  • dan_grc, marţi, 29.05.2018 11:54

    La exterior mi se pare cel mai puțin reușit CLS, A7 după părerea mea arată mai bine. Modelul perfect în această clasă ar fi seria 6 GC cu interior de CLS.

  • demin2609, marţi, 29.05.2018 12:39

    însă orice pierdere a aderenței pe roțile frontale poate aranja transferul parțial spre puntea față oare?

  • hazard, marţi, 29.05.2018 12:57

    au venit ordine de sus sa testati si sa laudati dieselurile? :)) probleme cu vanzarile?!

  • someone, marţi, 29.05.2018 13:10

    motorul mi se pare fenomenal la cifrele promise, pacat insa ca mercedes a ajuns asa tarziu la biturbo diesel, mai ales acum cand dieselul e condamnat. ideea de coupe cu 4 usi nu mai imi place insa de cand am stat in spate la cls gen 2. e tortura pentru un om de 182cm ca mine. asa ca raman la acest motor insa pe un e-klasse break cu 4matic. cred ca articolul pentru aceasta masina are "interiorul" descris cel mai amplu / lung.

  • mircea, marţi, 29.05.2018 13:11

    @hazard Grow up.

  • nume, marţi, 29.05.2018 14:10

    Mercedes are motor twin-turbodiesel in gama de cel putin 10 ani.

  • nume, marţi, 29.05.2018 14:13

    Dacă mizezi pe Mercedes-Benz CLS și vrei un motor de peste 300 de cai putere, e clar că te-ai orientat spre versiunea diesel pentru că te interesează cel puțin două lucruri: cuplul monstruos care te bagă-n scaun imediat după ce piști pedala și consumul mult mai bun decât al versiunilor pe benzină. Ce gluma buna. Ar fi de ras daca n-ar fi de plans.

  • mircea, marţi, 29.05.2018 14:19

    @demin2609 CLS are 45-55 față-spate, iar la nevoie cei 5% se duc spre față și se transformă într-un 50-50. Deci da, se transferă parțial cuplul din spate spre față pentru a echilibra aderența unde e nevoie.

  • someone, marţi, 29.05.2018 18:43

    @ mircea & @ kiro : nume mai sus scrie ca mercedes are in gama motor twinturbodiesel de ceva vreme. asta m-a facut sa ma gandesc....chiar exista in lume undeva diesel twinturbo? ca de obicei sant bi, pentru a elimina lagul . ( ma refer la 3000 cmc nu la v8-urile de peste 4000 care nu sant obiectul discutiei de fata )

  • Pavl, miercuri, 30.05.2018 10:59

    Apropo de superdiesel, poate fi inclus si cel de la BMW, 50d parca, cu 3 si 4 turbine si 400 de cp. Tot de 3l si 6 cilindri.

  • Kirotractor, joi, 31.05.2018 08:46

    @someone: Da, există și dieseluri Twinturbo - dar nu cu 4/6 cil. în linie, ci V6/V8, cu cîte un turbocompresor IDENTIC pt fiecare banc de 3/4 cilindri - subliniez *identic* pt neofiți, fiindcă tu văd că știi care-i semnificația cuvințelului *twin* (geamăn/gemene). Biturbo-s și mai multe (ex. Opel - 1.6 160 CP - Astra sau 2.0 de 195 CP de pe Insignia) dar și TwinScroll Turbo, ba chiar și SST Turbo, cu compresie secvențială. Nu mai disec însă subvariantele cu geometrie variabilă a palelor turbinei ori sistemele cu 1/2 turbine asistate de un compresor antrenat mecanic ori - mai nou - electric, pt. anularea turbo-lag-ului în ture joase. Și nici timp n-am de căutat cronologia exactă a motorizărilor Mercedes-Benz (pt. comments am, că tastez rapid - deformație profesională.) Oricum nu-i spațiu aici pt. eseuri - și, mai ales, nu-s redactor AM. :-) Jurnaliștii auto, într-o lume ideală, ar trebui să *scoată* însă și cîte un articol de educare tehnică a cititorilor pasionați. Știm însă (nu-i reproș, doar o constatare) că menirea actualelor site-uri de profil e-n primul rînd stimularea vânzărilor - asta-i deci epoca, pe fruntea căreia merită scris *Totul de vânzare*, ca-n filmul ăla genial cu Jack Lemon.

  • Kirotractor, joi, 31.05.2018 08:55

    Erată: Jack Lemmon (vezi, să scrii și repede, și bine e imposibil. :-))

  • adi, marţi, 05.06.2018 18:00

    oricat as vrea tot nu pricep. masina asta consuma 11 % in oras si in jur de 8 la drum lung in conditiile unui motor de 3.0 340 CP si 4x4. si laguna mea 1.5 dci consuma exact la fel. Cum e posibil? scuze daca m-am indepartat de subiect