Mercedes-Benz Clasa B

B 200 d 2.0 150CP Aut8

Interior

4.5

Noua generație Clasa B preia interiorul pe care în urmă cu puțin timp l-am cunoscut pe Clasa A. Există câteva modificări aduse de nemți, însă acestea vor fi identificate doar de cei foarte pasionați de brandul german.

Pentru început, zona din fața pasagerului a fost "scobită" într-un mod diferit față de cea din Clasa A. De asemenea, poziția la volan este mult mai ridicată comparativ cu cea dintr-un Clasa A (+90 de milimetri).

Totuși, trebuie menționat și faptul că spre deosebire de vechiul Clasa B, actuala generație oferă o poziție de conducere coborâtă cu 4 milimetri. Dar nu sunt motive de îngrijorare pentru că suprafața vitrată este suficientă, iar modelul german va păstra calitățile monovolumului cu care deja ne-am obișnuit.

Un constructor premium își urmează valorile chiar și atunci când produce modele de clasă compactă. Iar acest lucru poate fi ușor observat și în cazul lui Clasa B. Mercedes-Benz nu face rabat de la materialele de calitate pe care le deține, însă, există și câteva zone bine ascunse care au fost fabricate din plastic mai puțin plăcut la atingere.

Imediat ce urci la volanul noului Clasa B, vei fi cuprins de o atmosferă modernă, ușor aglomerată, dar în care ergonomia e la loc de cinste. În spatele volanului se află un ecran de 10.25 inch (7 inch în versiunea standard) care ține locul fostului instrumentar de bord tradițional. Prin intermediul unei zone tactile amplasate pe volan vei putea controla toate informațiile furnizate de displayul generos. Ecranul este împărțit în trei zone, fiecare dintre acestea oferind informații diferite. Totodată, tema afișată se schimbă în funcție de modul de rulare selectat.

Alături de instrumentarul digital de bord, Mercedes-Benz a amplasat un ecran tactil cu o diagonală de 10.25 de inch (în echiparea standard, mașina vine cu 7 inch). Prin intermediul acestuia, sistemul de infotainment MBUX (Mercedes-Benz User Experience) comunică cu pasagerii.

Meniul este unul destul de complicat și necesită timp de învățare din partea unui începător. Informațiile oferite de sistemul de infotainment pot fi accesate fie prin atingerea ecranului, fie cu ajutorul zonei tactile poziționată pe zona din dreapta a volanului. Dacă aceste două metode nu te satisfac, Mercedes-Benz oferă și un touchpad poziționat pe tunelul median. Fiecare atingere este "răsplătită" cu un impuls fizic prin care tu să înțelegi că sistemul a preluat comanda, astfel că nu-i nevoie să-ți muți atenția către ecran.

Spațiile de depozitare oferite de Clasa B sunt suficiente pentru a "înghiți" mărunțișurile tuturor pasagerilor. Vei găsi un loc special pentru depozitarea telefonului mobil, o cotieră adâncă și buzunare pe uși gata să susțină, fără zgomote nedorite, sticlele cu apă.

În spate se stă bine, pasagerii având loc suficient atât la cap, cât și în dreptul genunchilor. Portbagajul noului Clasa B măsoară 455 de litri (-31 de litri față de vechea generație), dar nemții oferă opțional o banchetă spate care poate culisa cu până la 14 centimetri. Astfel, volumul oferit de portbagaj poate să crească până la 705 litri. Prin rabatarea banchetei (40:20:40), în noul Clasa B vei putea "înghesui" până la 1.540 de litri.

  • ACE - Craiova, miercuri, 06.02.2019 12:38

    Monovolumele sunt in scadere evidenta ca si preferinte clienti / numar de comenzi.... Masina este insa frumoasa (cu un portbagaj nu foarte mare) ....sunt curios - cat este totusi GARDA LA SOL a modelului actual ?!

  • Andrei, miercuri, 06.02.2019 12:52

    Cred ca vor vinde vreo 10 bucati pe an, daca facem abstractie de cele pe care le vor da oamenilor din vanzari. Nu e un Mercedes adevarat, dupa cum nici omologul de la BMW nu a fost niciodata unul. Pret ridicol de mare pentru o tractiune fata, masina testata probabil a costat cca 50000 euro.

  • Kirotractor, miercuri, 06.02.2019 13:44

    @ACE: Greu de găsit o caracteristică importantă - garda la sol - printre atîtea bălării care umplu netul, gen diagonale de ecrane. :-) După ceva căutări, pe site-ul austriac al mărcii am aflat totuși valoarea de 104 mm (10,4 cm) pt B180 - evident insuficientă pe drumurile noastre. Devine însă cumva comică... dacă n-ar fi penibilă :-) - garda la sol redusă cu 15 mm a versiunii AMG-Line - 8,9 cm !!! Nedumerirea mea rămîne nerespectarea de către Mercedes a ultimelor standarde TUV, care cer o gardă la sol minimă de 11 cm (!!!) a vehiculelor prezentate la ITP-ul german. Ce-i drept, valorile citate (8,9-10,4 cm) sînt pt. mașina încărcată, dar m-aș mira ca AMG-Line-ul să treacă de 11 cm, fie și la gol. Concluzie: cine vrea *Tuning ab Werk* p-un van-monovolum e perfect servit.

  • Kirotractor, miercuri, 06.02.2019 14:15

    P.S.: Comparativ, BMW Active Tourer are 167 mm gardă la sol, iar Renault Scenic - 170 mm (ambele, încărcate.) ...Cu atît mai bizară pare decizia Mercedes de a păstra stilul *târâș-grăpiș* :-) al predecesorului W246.

  • adi_10, miercuri, 06.02.2019 14:16

    Pretul este ridicat avand in vedere ca este un monovolum (unde cererea nu este f ridicata). Dar masina arata f bine, pastreaza tendinta noilor masini scoase de Mercedes la interior iar motorul este unul f bun cu un consum ok. as adauga faptul ca 25% din pretul acestei masini este reprezentat de sigla, ceea ce nu este chiar ok pt un cumparator.

  • ACE - Craiova, miercuri, 06.02.2019 14:43

    @Kirotractor Multam frumos pt. informatia privind garda la sol.....Chiar e ciudat de mica.... Eu unul, pentru drumurile din Ro - avand in vedere: 1) Gropile multe si nu prea marunte; 2) Zapada care uneori te incurca chiar si in orasele mari, nu as cumpara urmatoarea masina fara sa aiba minim 14 cm garda la sol. Ba chiar, ma uit dupa o masina cu un sistem 4x4 (permanent au ba), in una dintre variantele urmatoare: 1) PHEV (cu autonomie de min. 100 km) sau 2) o electrica cu autonomie minim 450-500 km... 3) pret maxim 25-27.000 Euro

  • someone, miercuri, 06.02.2019 15:03

    avand in vedere ca e echipat cu motorizarea diesel de mijloc de gama, masina e foarte rapida. e ajutata ce-i drept de o cutie excelenta, dar totusi, e monovolum, nu hatch. pentru romania, in versiune 4x4 si cu cativa cm in plus la garda la sol, ar fi o familiala ideala. asta doar daca romanii ar uita putin de sedane/sedanuri.

  • Octavian, miercuri, 06.02.2019 16:10

    @Automarket Mi-ar placea sa spuneti la fiecare masina in parte si locul unde este asamblata. Pentru multi poate e o informatie inutila dar pentru mine este unul din punctele de care tin cont in achizitii.

  • pipo, miercuri, 06.02.2019 16:42

    Curajoasa miscare a nemtilor din Stuttgart. Alte "nemtoaice" (vezi Ford Cmax sau Zafira) au tras cortina fugind ca bezmeticele cand au inceput sa rasara de peste tot bau-bau SUV-urile. Si alea erau "monovolume de volum" cu state vechi nu asa.. Sincer mie personal chiar imi place mult cum arata acum acest model, are ceva asa...cuminte... dar servit cu portii consistente de eleganta si sportivitate. Interiorul parca mult mai reusit decat la alte modele chiar de la acelasi producator. Iar in rest testul nu 'suna" rau deloc la nici-un capitol. In privinta pretului nu vad nimic deosebit, este acolo unde trebuie sa fie daca iei in considerare celelalte clase ca A, C ,.E un pret la care te astepti daca esti interesat sa cumperi un MB, iar acest nou B klasse arata in sfarsit ca un MB.

  • Andi, miercuri, 06.02.2019 19:17

    Cutia este admirabila dar...se balbaie consistent.Hmmmm.

  • inexorabil, miercuri, 06.02.2019 21:03

    @Octavian, mai (prea) rar ca tine…Dar nu te aștepta să te “ȋnverzească” mulți. You are politically incorrect.

  • PMC, miercuri, 06.02.2019 21:58

    @pipo Pai Mercedes a facut miscare desteapta cu masina asta: acopera exact nevoile clientilor lasati cu marfa-n soare de Ford si alti inteligenti cu SUV-urile lor penibile. Recunosc, C-MAX e un exemplu extrem de izbutit.

  • Tatraurs, joi, 07.02.2019 13:13

    @Octavian,iti spun eu unde e facut B class-ul. E construit in tara unde se termina Europa civizata, e o tara mica care are granita comuna in E cu lumea a treia.

  • Steff, joi, 07.03.2019 08:33

    @Automarket: intr-un review la o masina de familie, nu vad nicio poza cu locurile spate, nici mentiuni despre cum se sta acolo. Nu toate masiniale se testeaza la fel (pe drumuri virajate, in mod sport), dar ma bucur ca macar ati ales o varianta de motorizare medie, care probabil va fi best seller. Cum Golf SV a plusat mult la calitate, Mercedes trebuia sa urce si mai sus, si au reusit prin tehnologie (desi unele sisteme nu stiu cat de must-have sunt pentru clasa asta). Problema e ca asta a afectat mult pretul. Pentru target-ul acestei clase (pe cale de disparitie), preturile pt Merc. B mi se par foarte mari. Nu-i de mirare ca lumea migreaza catre SUV-uri. Acolo garda la sol iti permite sa nu planifici prea mult abordarea unei borduri/gropi/denivelari, primesti un portbagaj mai mare, eventual un 4x4 (bineinteles in detrimentul consumului).