Motor / Transmisie

4.5

Dacă nivelurile de echipare inferioare mai pot fi comandate cu un motor de 2.0 litri, pentru ediția aniversară Mazda6 20th Anniversary a fost rezervat un singur propulsor. Este vorba despre o unitate pe benzină, de 2.5 litri, aspirată natural.

Fără sistem mild-hybrid, fără alte tehnologii complicate și, desigur, fără nicio metodă de supraalimentare. O adevărată încântare pentru nostalgici, mai ales că astfel de motoare întâlnești tot mai rar într-o industrie care mizează mult pe motoare mici și pe electrificare.

Unitatea cu patru cilindri dezvoltă 194 de cai putere la 6.000 de rotații pe minut și 258 Nm la 4.000 de rotații pe minut. Pot părea valori neobișnuite pentru standardele din ziua de azi, dar te asigur că sunt suficiente.

Mazda6 20th Anniversary este un sedan elegant, iar aici nu mă refer doar la felul în care arată. Sunetul motorului este, la rândul său, unul elegant, chiar puțin gutural, mai ales la pornirea la rece. Iar faptul că linia roșie începe de la 6.500 de rotații pe minut este o încântare pentru simțuri.

De asemenea, puterea este împărțită foarte bine pe toată plaja de turații, motorul trage lin și nu îți dă senzația că ar avea nevoie de mai multă putere.

Ca să rămânem în registrul old school, mi-ar fi plăcut ca motorul de 2.5 litri să vină alături de o transmisie manuală. Am spus-o și am să o mai spun: Mazda are una dintre cele mai bune transmisii manuale din industrie. Din punctul meu de vedere, cel puțin.

Dar, din păcate pentru mine și din fericire pentru restul lumii, Mazda6 20th Anniversary vine echipată cu o cutie de viteze automată cu 6 rapoarte.

Nu are dublu ambreiaj, dar schimbările treptelor sunt mai mult decât decente și, până la urmă, contribuie la ținuta elegantă a mașinii.

În caz că setarea standard ți se pare mult prea cuminte, ai la dispoziție și un mod Sport. Însă, acesta nu modifică foarte mult comportamentul motorului și al cutiei de viteze. Odată activat, turațiile se mențin ceva mai ridicate, pentru un răspuns mai rapid la apăsarea pedalei de accelerație. Dar, cam atât.

Pentru un nivel redus de emisii, dar și pentru un consum de bun simț, unitatea de 2.5 litri vine echipată cu un sistem Start/Stop, sau i-STOP în limbaj Mazda.

  • Banditos, joi, 22.02.2024 11:59

    o bijuterie

  • dan_grc, joi, 22.02.2024 12:07

    Într-adevăr o raritate datorită motorului aspirat de 2.5, felicit Mazda pentru această încăpățânare, un sedan reușit cu tot ce trebuie, fără dotări inutile, la un preț decent .

  • ds, joi, 22.02.2024 12:31

    Oldies but goldies, cum s-ar zice. Chiar o mașină după care întorci capul pe stardă. Cel mai probabil că se va retrage și din Europa, nu numai din Japonia. Păcat! La un moment dat chiar o luasem în calcul în familie. Clasicul motor aspirat chiar își face bine treaba. Și cu puterea și cu consumul. Bine, îl ajută mult inovația Skyactive-G.

  • quest, joi, 22.02.2024 13:11

    @ AM,AM acest G nu-i acel motor aspirat,cu raport de compresie astronomic, cu aprindere prin compresie de la bujie, si care fara a avea nici un fel de supraalimentare,[se specifica se doua ori in articol] are o turbosuflanta cu rol de alizeu?

  • nsrei, joi, 22.02.2024 13:11

    n-are a face. motorul desi aspirat este tot direct injection si bineinteles complicat un plus pentru cutia de viteze automata. Per total pentru oras e o masina mult prea mare. Mi as lua de la mazda doar mazda 3 sedan aia mi se pare ce mi trebuie mie.

  • ds, joi, 22.02.2024 13:47

    @ quest - raport de compresie 14:1 fărăr nicio turbosuflantă.

  • parere, joi, 22.02.2024 15:31

    Din testate, Camry consuma muuult mai putin ca asta.

  • M, joi, 22.02.2024 16:00

    Ce-mi mai place. O raritate.... un sedan reușit cu tot ce trebuie, fără dotări inutile, la un preț decent...oldies but goldies...o bijuterie.... dar niciunul nu a cumparat-o.

  • ., joi, 22.02.2024 16:07

    La exterior e superba. Interiorul insa e cam aiurea. Arata mai bine interiorul de la generatia anterioara.

  • Andrei, joi, 22.02.2024 22:10

    Exteriorul arata bine. Din pacate are portbagaj mic, roti cu dimensiuni ciudate (subtiri), un 4 cilindri in linie care trebuie turat destul de mult. Ar merita un 2 litri turbo, s-ar misca mult mai bine la turatii joase/medii. Pret imens. Vanzari slabe.

  • PMC, joi, 22.02.2024 22:41

    Mazda vizeaza o categorie de clienti de varsta mijlocie care nu se mai regasesc in electrificare si digitizare absurde. Pretul e mare, nejustificiat de mare, masina e o frumusete, dar vanzari nu va face. Felicitari Mazda. Felicitari pentru recenzie AM.

  • Banditos, vineri, 23.02.2024 12:11

    M6 pleaca de la 32.760Eu si la 38.500Eu te poti opri pentru ca in banii astia ai cam tot ce iti trebuie. Nu cred ca e f mult. Editia aniversara e pentru cei care au de gand sa sparga banii...lucru pe care nu il putem judeca. Trec zilnic pe langa un M6 ca in articol si de fiecare data il felicit, in gand, pe proprietar.

  • pipo, vineri, 23.02.2024 20:53

    @Banditos- cred ca ai dreptate, nu am stat sa verific, dar știu ca destul de recent am verificat pretul pt Mazda 6 ( doar ca sa fac o comparație) si era sub 40 k în variantele cele mai dotate , deci da, nu vad de ce sa iti iei aceasta ediție. Dar ma rog , or fi ceva fani cu dare de mana și cred ca pe alte continente ( unde 2,5 aspirat nu este inca ceva exclusivist) sunt chiar mulți. Oricum, e superb ( inca) modelul (desi, pe mine personal, culoarea asta nu m-ar încânta deloc). @ quest - ala e Skyactive X ( nu G).

  • sandu, joi, 29.02.2024 10:50

    masina arata bine, dar motorul si cutia...lasa de dorit. de aceea nu mi-am luat mazda. consumul este urias, si asta din testat o alta mazda 6, acelasi motor. proprietarul a lasat-o in parcare din cauza consumului si si-a luat o alta masina mica. motorul nu trage cum trebuie portbagaj nu ai,....nu prea exista multe motive sa iti cumperi aceasta mazda.