Consum

4.5

Am folosit mașina mai bine de două săptămâni, așa că am avut parte de o multitudine de temperaturi. Deh, iarna nu e ca vara, dar nici departe nu e. Am prins și temperaturi scăzute, apropiate de 0 grade, iar asta a impactat consumul și autonomia pur electrică. Am prins și 15 grade, ceea ce a favorizat bateria.

În orice caz, cei 63 de kilometri anunțați în fișa tehnică, în dreptul rulării pur electrice, se transformă în doar 37 de kilometri în viața reală. Consumul electric s-a învârtit în jurul valorii de 20 de kWh la 100 de km.

Când vine vorba de consumul convențional, dacă te părăsește prematur bateria și ai de înfruntat un trafic infernal, ca cel din perioada sărbătorilor de iarnă, atunci computerul de bord va indica și 13.5 litri/100 de kilometri.

În afara orașului, consumul va fi de aproximativ 8 litri/100 de kilometri.

Așadar, valori oficiale utopice, precum 1.5 litri/100 de kilometri, nu sunt valide în traficul real. Chiar și dacă încarci bateria de 17.8 kWh. Eu am folosit-o de vreo 4 ori în decursul testului, iar încărcarea de la priza domestică a durat vreo 10 ore. O lăsam mereu peste noapte. Însă, două ore și jumătate sunt suficiente la o stație de 7.4 kW, iar la o priză de 3.7 kW totul durează 5 ore.

În mod evident, am convocat în ring trei modele premium germane. Avem un Audi Q5 50 TFSIe quattro-ultra S tronic, care promite un consum mediu de 1.5 litri și emisii de 35g/km CO2. Evident, nu putem fără un BMW X3 xDrive30e care se laudă cu un consum mediu de 2 litri și emisii de 45 g/km. Și un Mercedes-Benz GLC 300e 4Matic care își dorește coronița acestui segment cu un consum mediu anunțat de 0.5 litri și emisii de 12 g/km.

  • ds, vineri, 17.02.2023 14:28

    Nota bene: motor pe benzină, aspirat, de 2.5 litri. Mazda rămâne fidelă principiului No turbo până la capăt, chiar și la PHEV. De apreciat!

  • Banditos, vineri, 17.02.2023 14:50

    Honda face la fel strict la subiect, e prima Mazda care nu imi produce nicio emotie. S-au indepartat de liniile sport-elegante si au trantit o cutie ondulata tintind segmentul de unde se pot scoate bani frumosi. Si totusi alaturi de prestanta unui Volvo, Mazda ramane cea mai frumoasa prezenta pe sosele.

  • Mike, vineri, 17.02.2023 18:28

    Din nou, dinozaurii auto au dat-o în bară cu PHEV ! Să stai să încarci 10 ore pentru un amarât de 37 km, este o bătaie de joc maximă. Este motivul pentru care, cam nimeni nu cumpără PHEV, decât unii ca moft. Şi ca urmare, lumea preferă direct full electrice.

  • Michi, vineri, 17.02.2023 18:51

    1 din 10 nu e lumea. Invers, 9 din 10, lumea preferă termicele.

  • Nicolae, sâmbătă, 18.02.2023 08:20

    Conduc un cx60 de doua saptamini. Consumul înregistrat este de 5,2 l in mod hybrid. Am mers doua zile doar pe benzina, consum 7 l in oraș. Pe baterie am făcut 40 km, luând in calcul o temperatura de maxim 5 gr si noaptea minus. Se ca încălzi și se va mari autonomia. Am încălzit masina de la distanță prin aplicație, care tot consuma. Apropo, sunetul motorul e foarte plăcut, in comparație cu concurenta. Incarc masina de la 22kw in 4 ore.

  • pipo, sâmbătă, 18.02.2023 10:24

    Interesant, nu avusesem timp sa caut informații despre acest model, asa ca am citit testul cu mare curiozitate. La cati fani si-a facut Mazda pe meleagurile noastre in ultimii ani , sunt convins ca o sa vad si modelul asta pe strazi in curand , chiar si la pretul asta. Si aici as vrea sa comentez din nou asupra modului de a puncta , @AM, chiar aveti o problema cand trebuie faceti punctajul, va bâlbâiti întotdeauna de parca va e frica de ceva/cineva. Pai daca numiți niste competitori pt. modelul in cauza, atunci asumati-va si duceti comparatia pana la capat , cu fermitate si in mod corect si obiectiv. Nu înțeleg ( si chiar as dori sa explicati ), are cel mai mic preț dintre competitorii enumerati acolo dar totusi ia 3,5 stele la capitolul respectiv. Pai noi ce sa intelegem ? Daca avea cel mai mare preț ii dădeați o stea ? Sau ca nu contează, atata timp cât se raportează la triada germana ? Pai v-am pus noi sa il comparati cu astia sau voi ati ales ? Apoi , într-o totala contradictie , veniți si ii dati 5 stele la interior , fara prea multe explicații despre competitie . Pai aici nu mai contează competitia germana ? Puteti spune voi cu mana pe inima ca modelul asta e peste toti competitorii astia premium la interior? Nu mai trebuie sa dovedească nimic aici ? In rest , ce sa zic, arata bine , dar parca incepe sa devina banala linia asta de design după atatia ani si atatea modele. Sunt convins ca se conduce placut , ca toate modelele de la acest mic dar curajos producător, dar vom vedea daca directia "pro"premium pe care au luat-o va fi un pariu câștigător, risca sa piarda o mare parte din clienții fideli in goana lor dupa altii mai "potenți ". As fi vrut sa aflu mai multe despre cum funcționează mai exact acest sistem phev , bateria aia dupa ce se consuma e chiar moarta total sau se mai incarca in mers/mai păstrează ceva rezerve pt. "urgente" ? Ca altfel performantele alea ( cu adevărat bune pt. un suv de 2 tone) nu prea mai contează la drumuri mai lungi, un 2,5 l aspirat in 4 cilindri ( care ,apropos, are total alte valori in caseta tehnica decat in text) nu va face fata singur la pretentiile premium ale clienților. E mare nebuloasa in continuare in privinta functionarii ansamblelor hibrid pt. marea majoritate a potentialilor clienți, de aceea ar fi bine sa explicati in continuare cum exact funcționează in toate situațiile. Aaa, sa nu uit, mie nu imi pare un consum mare pt. un Suv benzinar acel 13,5 într-un oras aglomerat, cand ramai fara baterie, nu cred ca cineva s-ar astepta la mai putin.

  • Alexx, sâmbătă, 18.02.2023 17:30

    O masina ok nu poti sa zici ca e ceva nemaivazut pt ca totusi concurenta de abia de aici incepe cu premiumul adevarat sa zic asa si in clasa asta nu e chiar ce poti numi maximum de premium. La nici o marca. Dar totusi Mazda a pus niste rotite de mazda 2 pe masina asta si cam pe toate modelele au aceasta hiba. Cum ar arata acest model cu niste jante late pe 20? Vrei sa fii ca Bmw, pai vezi ce jante au in oferta pt X3. Pacat ca s au zgarcit aici

  • @jante lucs, duminică, 19.02.2023 10:42

    Pe Mazda 2 ai jante de 18? Poti pune jante de 20 pe echiparea exclusive-line. La nivelul ăsta de preț nu cumpără nimeni mazda cheală.

  • cos, duminică, 19.02.2023 13:46

    Vine CX-90 in Europa? Din ce am mai citit vor face CX-80 pentru aici.

  • mog, luni, 20.02.2023 18:42

    @cos da cx80 vine la anul, care e un cx60 alungit cu 7 locuri. cx90 e us only, e mai mare - concureaza cu x5 q7 gle si ce o mai fi prin state asa mare, vine ca inlocuitor al lui cx9 de fapt

  • Andrei, luni, 20.02.2023 19:54

    Sistemul de punctare este aiuritor, toate masinile au 4.5. Si asta, desi are o cutie problematica si e zgomotoasa, pentru ca trebuie turata pana sa ii sara supapele, pentru a atinge puterea aia modesta. Pica test drive-ul pentru cineva care a testat anterior un model premium, asta daca mai ajunge sa o vada.