Mazda CX-5 facelift

2.2 SKYACTIV-D 175CP 4x4 Aut Revolution Top

Consum

4.0

Mazda a promis că tehnologia SkyActiv va ţine loc ideii de downsizing, cel puţin pentru moment. Aşa că potenţialii clienţi nu trebuie să se sperie de cilindreea destul de mare a unităţii diesel. Poate doar de taxele locale aplicate motorului de 2.2 litri.

Acesta este echipat cu un sistem Start-Stop care ajută consumul în aglomerările urbane şi este chiar plăcut în utilizare: există mici vibraţii la repornire, dar sunetul nu este pregnant. În plus, sistemul opreşte motorul doar atunci când frâna este călcată ceva mai insistent în timpul staţionării.

Cu ajutorul acestei tehnologii, dar şi graţie modificărilor pe care le-a primit motorul diesel de 2.2 litri, Mazda CX-5 a reuşit un consum de 8.5 litri/100 de kilometri în mod urban. Trebuie să ţinem însă cont şi de faptul că CX-5 era la început de drum, în primii săi 100 de kilometri.

Potrivit datelor oficiale, versiunea testată oferă o medie de 5.5 litri/100 de kilometri, adică suficient de puţin pentru a se dovedi mai zgârcită decât Toyota RAV4, Volkswagen Tiguan şi Opel Antara.

CX-5 are însă şi doi adversari pe măsură: noul Honda CR-V facelift, al cărui consum mediu într-o versiune similară este de 5.1 litri/100 km, şi Ford Kuga 2.0 TDCI cu 182 de cai putere şi consum de 5 litri/100 km.

  • a, marţi, 19.05.2015 11:00

    Etalonul Volkswagen Tiguan. tare a ajuns si asta reper in segment. asta e ras

  • eee, marţi, 19.05.2015 11:59

    nu Quashquai este etalonul segmentului? de cand a devenit Tiguan? Dupa vanzari, stiu ca inca nici un model nu a reusit sa surclaseze pe Quashquai.

  • antonny, marţi, 19.05.2015 12:40

    Pentru cei de la Automarket etalon e decat marca VW

  • Bloodrave, marţi, 19.05.2015 13:51

    Cam au dreptate baietii. Qashqai reprezintal etalonul in segmentul minisuv : http://left-lane.com/european-sales-2014-midsized-suv-segment/ #2 ii apartine Tiguan-ului ce e drept dar are de recuperat.

  • roco, marţi, 19.05.2015 13:53

    "...agregatul de 2.2 litri s-a oferit să mă scape de superstiţii cu 175 de cai putere. Deci nici urmă de cifra 13." 175 de cai 1+7+5=13 . Bad luck confirmed :D

  • Dan, marţi, 19.05.2015 14:34

    Eu vreau sa iau un CX-5 dar Land Rover Discovery Sport pare mai tentant pentru 4000 de euro in plus.

  • vianu, marţi, 19.05.2015 14:55

    @a.... mai deschide si tu o carte de ....google :) ciudata e aparitia instantanee a unor labutze verzi la fel de ignorante. Sau baietii de la reprezentante incep sa simta concurenta in ceafa?

  • Stefi, marţi, 19.05.2015 15:47

    Eu ma intreb unde-i ivanoff?... Oare nu i-au mai dat acces la sala de net? :)

  • Medicul, marţi, 19.05.2015 17:34

    Pai ivanoff este vianu. Astazi nu si-a luat medicamentele si posteaza sub alt pseudonim.7E54

  • Andy, marţi, 19.05.2015 17:49

    Eu ma intreb unde e Marean Nedelcu...asta daca nu e tot vianu :-P

  • ham, marţi, 19.05.2015 19:53

    Ciudat e , ca @vianu era ascuns ca spam, si brusc a capatat '' 7 manute verzi'' :)))))) ........ si eu cred acelasi lucru. Marian.Nedelcu alias Ivanoff cu multe fete.

  • rtrtr, vineri, 22.05.2015 16:06

    interior plictisitor - invechit

  • marcel iures, vineri, 19.06.2015 21:10

    Am fost am vazut si nu mi se pare mazda meritorie ptr scorurile astea 4.5 e un pic exagerat si nu ma refer doar la modelul asta cat si la celelalte asa o exagerare a valorii masinilor Mazda

  • zoom, vineri, 03.07.2015 13:07

    4.5 e exagerat din ce punct de vedere? Aaa, pt ca nu e faultwagen...