Mazda CX-5 facelift

2.2 SKYACTIV-D 150CP 4x2 Man Challenge

Consum

5.0

Această variantă a lui Mazda CX-5 se mândreşte cu un consum mixt de 4.6 litri la sută. În raport cu rivalii direcţi, echipaţi cu motorizări şi transmisii comparabile, se află pe primul loc la acest capitol.

Imediat în spatele lui stă Ford Kuga, cu 4.7 litri la sută şi Toyota RAV4 cu 4.9 litri la sută, acesta din urmă având o motorizare de 124 CP, nu 150 CP - cum au modelele mai sus menţionate, oferită în configuraţia cu transmisie manuală şi tracţiune faţă.

Dintre toate SUV-urile compacte cu motorizare diesel, transmisie manuală şi tracţiune faţă, doar Honda CR-V şi Nissan Qashqai prezintă un consum mixt mai mic, de 4.5 litri la sută şi de 4.4 litri la sută, dar acest lucru este posibil doar pentru variantele 1.6 diesel de 120 CP, respectiv 130 CP ale celor două modele, semnificativ mai puţin puternice decât exemplarul testat de noi.

Ceilalţi rivali comparabili din segment vin cu valori de peste cinci litri la sută ale consumului mixt.

În cadrul testului nostru, derulat pe un traseu mixt care a îmbinat zone urbane, autostrăzi şi trasee extraurbane, consumul realizat într-un regim alert de conducere s-a apropiat de valoarea de 8.0 litri la sută.

  • Vasilica, luni, 16.03.2015 14:24

    Latimea nu are cum sa fie 2142 mm

  • gogu, luni, 16.03.2015 14:33

    @Vasilica cu golinzi s-ar putea sa fie atat

  • orlenski, luni, 16.03.2015 14:42

    neinspirat pasajul despre raportul de compresie in ce priveste consumul Honest John are alta clasificare.

  • Luni, luni, 16.03.2015 16:22

    Mda, cel mai bun consum din clasa: declarat- 4,6%, real- % (adica cu 74% mai mare). Curat murdar, coane Fanica!

  • Marti, luni, 16.03.2015 16:30

    La 130 km pe autostrada nu te mai intelegi cu nimeni in masina, suflet cu muschi si cu ferestrele larg deschise ! Antifonarea masinii lasa de dorit! Prefer concurenta chiar daca pretul e cu 10% mai mare.

  • Andy, luni, 16.03.2015 17:02

    Daca vrei antifonare buna la 130, domnule marti iti iei masina premium. La concurenta (VW, Honda, Toyota, frantuzestile si coreencele) antifonarea e slaba la viteza respectiva. La 10% in plus n-ai cum sa-ti iei X3 sau Q5 nu?

  • Ivanoff, luni, 16.03.2015 17:04

    Iar au intrat curvarii VAG, sa spurce articolele cu frustrarile lor. De fiecare data trebuie sa trag apa, dar urmatoarea zi apar din nou astia . La pretul care il are , cu 15 mii euro mai mic decat concurentul Tiguan care ajunge chiar si la 47 de mii intr-o versiune asemanatoare, dar mai slaba calitativ, masina asta nu numai ca este cea mai frumoasa si mai premium din segment, dar si cea mai economica. Se putea o idee si mai premium, dar altfel ar fi egalat limuzina Mazda 6 si nu ar fi fst OK. Cat despre anti-fonare, inca nu este disponibila varianta facelift pt test drive in RO, insa a crescut conform informatiilor, chiar si asa modelul precedent era mult mai bine izolata fonic decat petardele oferite de VAG ( Tiguan si Yetti ) , niste masini atat de anoste si sterse care nu iti creaza nici o emotie cand te uiti la ele. Cu garantie care te tin doar pana ajungi acasa.

  • Marti, luni, 16.03.2015 17:46

    @Andy, maii omule tu nu intelegi ca nici o marca japs nu se copara cu calitatea germana ? Nemtii sunt pe primul loc oriunde, chiar si la motoare. Cauta pe net sa vezi ce dinamica si ce performante au marcile germane, ai sa vezi ca nici macar americanele gen Charger, Viper , Hellcat nu tin pasul cu un M5 sau cu un BRABUS, dar mite japii ?

  • Adrian24, luni, 16.03.2015 18:51

    ar fi fost mult mai interesant un test cu varianta 4x4.

  • joe21, luni, 16.03.2015 19:12

    toate-s bune si frumoase..declarativ,deocamdata! mai putin pretul..30 mii?? 33-35 mii costa un volvo v60 cap pana in doua mii si putere 180cp !http://www.automarket.ro/masini-noi/volvo/xc60-facelift-2014-20-181cp-mt6-d4-start-stop-109952/specificatii.html

  • Ivanoff, luni, 16.03.2015 19:37

    @joe21, adevar graiesti. De fapt, Volvo xc60 s-ar putea sa fie singura referinta pe care ai pute-o alege in loc de Mazda CX-5 ( chiar daca nu sunt in aceeasi clasa , iar una este premium ca target ) . Dar daca stam sa ne uitam la performante sunt cam aceleasi, diferenta fiind de 0,5-0,3 sec mai rapid CX-5ul , si cu 1 mie euro mai ieftin decat xc60. Dar daca stam sa ne gandim ca XC 60 nu va veni echipat cu aceleasi dotari precum CX-5 , va fi un dezavantaji pt posibilii clienti de xc 60 in banii astia. Plus ca nu prea mai exista un motor diesel atat de silentios in acest moment precum este cel de la Mazda. Toate cele bune !

  • arhitect, luni, 16.03.2015 19:54

    daca toyota, honda , nissan, mitsubishi, subaru, suzuki ar " trage " cu ochiul la designul mazda ar avea vanzari si mai bune in Europa ! daca Mazda ar ieftini masina cu 10 % ar vinde mai mult decat Nissan Qashqai ( performerul clasei conpacte SUV in Europa); Mazda ar trebui sa aiba uun interior ( design, materiale, locuri de depozitare, ergonomie ) la nivelul reusit al exteriorului; miliardele investite in tenologie arata rezultatele in toata gama Mazda care s- a reinventat...pacat ca au renuntat la un viitor monovolum Mazda 5 !

  • @Ivanoff, luni, 16.03.2015 20:08

    Multumim pentru apelativ! Inseamna ca avem succes la femei. Cine se uita la tine cand ai o japoneza? Poate femeia de serviciu, dar nici aia ca nu stie daca e Honda sau Hyundai, Mazda sau Mahindra etc. Succesuri!

  • Sam93, luni, 16.03.2015 23:04

    @@Ivanoff Extraordinar, prima mea preocupare cand cumpar o masina ii cat succes la femei o sa-mi aduca. Du-te ma de aici cu prostii din astea adolescentine! On topic: Nu-s fan Japoneze. Dupa cum probabil ghiciti din poza de profil, sunt fan al masinilor americane. Nu-mi place Toyota ca ii asa plictisitoare ca imi amorteste mintea. Masinile lor nu prea au caracter. Suzuki si Mitsubishi au avut modele bune, ca si Toyota de altfel, dar acum is cam vai de capul lor. La Nissan imi plac masinile lor, dar nu ar fi preferatele mele cam in nici o clasa. Subaru is destul de interesanti, dar cam de nisa. Mazda in schimb, la momentul de fata, este pentru mine un fel de Alfa Romeo a Japoniei. Un design superb. Nici atat de futurist incat sa arate ca o caracatica strivita, nici plictisitor si batranesc. Perfect echilibrat in modernitate si caracter. Imi place si ca pun accent pe scaderea greutatii masinilor lor, dar si faptul ca inca mai folosesc masini cu motoare aspirate natural si cu cilindree decenta. Nu-mi place moda asta a downsizing-ului pentru sunt eu mai old school asa. Pentru mine, motorul perfect este un V8 aspirat, dar whatever ca deja deviez de la subiect. Ce vreau sa zic ii ca Mazda ii singura marca Japoneza care imi place cu adevarat (poate si Subaru un pic), pentru ca fac masini care arata bine, sunt distractive la condus, interesante, au caracter si imi plac si la partea tehnica. Si nu inteleg care-i faza cu VAG. Si ei fac masini bune, desi nu foarte aducatoare de entuziasm cand vine vorba de design, dar merg inspre premium si sunt solide, elegante si performante, desi cam scumpe. Nu inteleg de ce trebuie sa fie mereu ori asta ori celalta. Nu inteleg de ce majoritatea comentatorilor gandesc binar, fie una fie abla, ori ii alb, ori ii negru. Nu imi poate placea si Mazda 3 si VW Golf in acelasi timp? Nu le pot aprecia pe amandoua concomitent? Poate apreciez lucruri diferite la ele. Daca imi place una mai mult decat alta, trebuie acum sa o urasc pe cealalta?

  • Marian81, luni, 16.03.2015 23:17

    Nu s-a facut nicio referire la masa masinii de 1420kg!!! cred ca sta cel mai bine in segment la aceste dimensiuni...asta si pentru ca inaltimea a scazut la 1670 mm... inainte de facelift fiind probabil cel mai inalt crossover -1710mm...in conditiile in care a fost imbunatatita antifonarea si au fost introduse noi tehnologii mi se pare cu atat mai important progresul noului model...

  • gică contra´riatul, marţi, 17.03.2015 09:10

    Dacă discutăm de dieseluri pe SUV-uri,cred că cel mai interesant este noul 1,6 L4 ce echipează CR-V ul model 2015:160 CP /4000 rpm şi 350 Nm/1750 rpm.Atât din pdv performanţe,cât şi financiar.Din păcate,mulţi ˝jurnalişti˝ favorizează Mazda în raport cu Honda şi se pare că nu dezinteresat (vezi scandalul din Spania cu ocazia lansării compactei Mazda 3).

  • petrush, marţi, 17.03.2015 11:19

    masina este cea mai frumoasa din segment ,si va ramane la fel ca masina nu-i ca femeia peste toyota 124 cp este numai un pic mai dinamica si atat insa pentru autostrada la banii astia iti iei passat sau mondeo, iar ca tractoras de oras crv sau quasqai.

  • @Ivanoff, marţi, 17.03.2015 12:51

    Cu cat dai rosiile?