Calitate / Pret

4.0

Mazda a poziționat CX-5 la limita dintre segmentul compact și cel mediu, motiv pentru care trebuie să înfrunte o sumedenie de modele rivale. De asemenea, Mazda încearcă să se apropie cu calitatea produselor sale de modelele premium, ceea ce înseamnă că prețurile practicate de japonezi se vor afla în zona superioară a segmentului de volum.

Faceliftul lui CX-5 a adus și o creștere pe toată linia. Cel mai ieftin CX-5 pornește de la 24.700 de euro pentru nivelul de echipare de bază Emotion, cu motorizarea de 2.0 litri cu 165 CP și transmisie manuală. Pentru recent introdusa variantă Newground, pe care am condus-o eu, trebuie să plătești minim 32.300 de euro, în versiune cu tracțiune față și transmisie manuală cu 6 trepte, combinate cu motorul de 2 litri și 165 CP.

Dacă vrei tracțiune integrală, cutie automată și motorul de 2.5 litri, urci până la 36.200 de euro.

Dintre rivalii amintiți în capitolele anterioare, doar Kia Sportage și Hyundai Tucson au prețuri de pornire apropiate de CX-5. Volkswagen Tiguan și Skoda Kodiaq încep de la peste 30.000 de euro. În aceste condiții, lupta acerbă se va da între versiunile entry-level de Tucson și Sportage versus CX-5.

În standard, CX-5 Newground vine echipat cu tot ce ai putea avea nevoie pe un model din 2022. Vorbim despre jante de 19 inch, tapițeria amintită mai sus, faruri LED adaptive Matrix, hayon acționat electric, senzor de ploaie, camere cu vedere la 360 de grade, acces fără cheie și multe altele.

  • ds, marţi, 29.03.2022 09:44

    Am două nedumeriri. La datele tehnice sunt trecute: - Sistem de recuperare a energiei - standard. Cum vine asta pe un motor aspirat? - Sistem de dezactivare a cilindrilor - standard? Precis? - Catalizator - indisponibil. Sigur? - Filtru particule - indisponibil. Sigur? In rest, având oarece experiențe plăcute cu cx3, aș opta oricând pentru un cx5, singura dilemă pe care aș avea-o ar fi cutia cu (doar) 6 trepte.

  • r, marţi, 29.03.2022 11:08

    Îmi place mașina ca design și dar nu am înțeles de ce este maestrul ?(Takumi). Care este măiestria nemaivăzută ? Că la câte degete mari în jos ați pus în articol (consum, tehnologie învechită) parcă nu mai îmi vine să o cumpăr .

  • Gabriel.Nica, marţi, 29.03.2022 11:47

    Takumi sunt maiestri cu o vasta experienta in spate, dar care raman fideli procedeelor lor, procedee care au cateva secole vechime. La fel si Mazda CX-5, ramane fidela tehnologiilor testate vreme de decenii, chiar daca sunt mai vechi.

  • MZD, marţi, 29.03.2022 12:07

    Cum adica ati dat la COOLNESS EFFECT , neobservata?..... mda, aveti treaba cu masinile cum am eu cu masinile de cusut.

  • adi_10, marţi, 29.03.2022 14:37

    Nu credeam ca voi mai spune asta vreodata dar voi va dati seama ca masina asta este chiar IEFTINA? cand dai pe un Qashqai cu motor de 1.3 34.000 euro, pe un Sportage 4x2 42.000 euro (test facut de voi acum 2 saptamani) sau pe un Tiguan 45.000 euro....masina asta este chiar chilipir. iti iei motorul de 2.0 165CP si scoti masina cu toate dotarile necesare 4x4 + cutie automata la sub 34.000 euro. raportat la preturile masinilor astazi, CX-5 acesta chiar e o masina interesanta, fiabila si iti ofera cam tot ce ai nevoie. bv Mazda!

  • Seriff, marţi, 29.03.2022 18:26

    Interesante motorizarile, ma mir ca mai exista asa ceva, respect Mazda.

  • Gabi, marţi, 29.03.2022 19:07

    La varianta aceasta de echipare, ecranul multimedia are 10,25", nu 8".

  • pipo, marţi, 29.03.2022 22:56

    @AM/Gabriel: nu imi e clar, cat costa pana la urma exemplarul testat, 32,2 k cum scrie la început sau 36,2 k euro? Dacă ati testat modelul 4x4 si cu automata , chiar nu imi pare îngrijorător consumul, din contra. Sunt compacte 4x2 cu motoare de 1 -1,5 litri care consuma atata, aici vorbim de un SUV de 1,7 tone 4x4 ! Te asigur ( desi bănuiesc ca știi foarte bine) ca toate concurentele enumerate acolo la consum de fapt consuma mai mult. As prefera oricând un consum declarat cat mai aproape de realitate decat minciuni sfruntate cum regăsim la cele din grupurile Hyundai sau VW in privinta consumului la benzinare. În rest, nu prea am ce comenta la acest model, e deja arhicunoscut, nimic nou, un facelift facut doar ca sa mențină pretul , ca nu arata rau nici înainte, sincer nici nu prea vad motivul acestui test , cred ca sunt multe alte SUV-uri netestate inca pe aici. @DS : eu cred ca nu ai avea motiv de dilema in privinta numărului de trepte la cutie, nu ti-as recomanda mai multe la un aspirat. Ar omorî si mai rău motorul și asa destul de anesteziat pt. a tine in limite rezonabile emisiile. La turbo da, dar la aspirate nu ti-as recomanda mai multe trepte.

  • Andrei, joi, 31.03.2022 18:28

    Frumusel, pacat ca arcurile alea de plastic fac ca masina sa para ca vine cu roti de 16'', de musamaua aia de pe portiere, cotiera fixa si butonul ala arhaic de blocare a usilor a la Toyota. Pacat ca nu are un motor turbo, un aspirat pe un SUV care ajunge usor la doua tone cu 3 pasageri si bagaje e o gluma si e pacat de tinuta buna de drum a masinii (pentru un Suv).

  • olteanu, luni, 04.04.2022 16:37

    @Gabriel.Nica Maestri, nu maiestri. In res,t tot respectul pentru munca pe care o faci, esti foarte bun.

  • olteanu, luni, 04.04.2022 16:38

    Erata: in rest, Ar fi bun un buton de edit al comentariilor.

  • ironR, miercuri, 06.04.2022 17:11

    Materialul/review-ul e de anul asta? Caci la cum arata masina da senzatia ca e gasit prin sertar, uitat de cel putin 5 ani - cam atat de in urma e masina. Pt fanii Mazda si mare parte din concurenta acestei clase - verificati cum arata un schimbator de viteze la o cutie automata, la Hyundai Tucson aparut acum 2 ani, in 2020 !! @adi_10 - zici de KIA Sportage hybrid 230CP, 2 display de 12.3", sistem audio Harman Kardon ca la BMW, faruri adaptive cu Matrix LED - verifica cine mai da asa ceva in clasa asta si la ce bani - imi aduc aminte ca la un moment dat Audi cerea pe asa ceva 2000 euro si era optiune, confort la rulare impecabil - AM a spus asta nu eu, scaune ventilate, senzor pt calitatea aerului care iti poate inchide geamurile si vreo 7 ani garantie la toate de mai sus! Cu asta compari tu CX-5? Prietene, trezeste-te, traiesti in trecut! Vedeti ca de "maine" trecem la electrice, caci deja electrificarea e prezent. In rest da, pt batrani trebuie sa avem respect.