Design
Mazda a ales ca modelul său din clasa SUV-urilor mici să fie serios și agresiv. Dar și elegant și atrăgător. Este exact opusul rebelului Nissan Juke.
Designul lui CX-3 se integrează perfect în restul gamei Mazda și este poate una dintre cele mai reușite interpretări a filosofiei de design Kodo. În plus, are acel ceva care întoarce capetele pietonilor și șoferilor. Chiar și când este parcata.
Mazda CX-3 este deja un succes de vânzări, toate exemplarele alocate țării noastre fiind deja vândute. Deja există o listă de așteptare, iar o comandă dată acum va fi onorată undeva spre finalul anului.
-
hazard, miercuri, 29.07.2015 14:31
"Mazda CX-3 este deja un succes de vânzări, toate exemplarele alocate țării noastre fiind deja vândute" -cate au fost mai exact alocate? Probabil vreo 3 :)))
-
Obbie, miercuri, 29.07.2015 14:38
LED-uri peste tot la exterior (chiar si proiectoare de ceata LED, pe care eu unul le consider neadecvate), vorba aia, in tendintele modei, dar de lipsa geamurilor auto (doar cel a soferului are aceasta functie) sau de iluminarea a unui singur buton din panoul de controale de pe usa soferului nu pomeneste nimeni :)). Pacat de design ca se zgarcesc la chestii de genul asta.
-
x, miercuri, 29.07.2015 15:04
Eu as alege CX-5 in banii astia. Nu ca CX-3 nu ar fi frumos, dar pt 3 mii in plus, nu m-as calicii. @Obbie, lasa vodka, si mai pune-te cu burta pe informatii auto. Unde ai auzit tu de geamuri cu functie ''one touch x4'' la clasa asta ? Mai bn intreaba-te cum Mokka nu are geamuri electrice deloc pe spate pt 2015 . In rest, VAG este indisponibil cu cv compatibil la categoria asta de vehicule care sunt tot mai cerute de catre europeni, penibil again.
-
Obbie, miercuri, 29.07.2015 15:17
@x: ia vezi tu daca pe CX-5 daca ai geamuri auto pt toate geamurile. La fel pe Mazda 3, care vezi doamne, se vrea a fi spre premium (dupa spusele oficialilor Mazda). Sau geamuri care sa se deschida din telecomanda. Si in ce an suntem ? 2015 cumva ? Dragul meu, una-i sa te uiti pe poze si pe review-uri si alta-i sa conduci masinile pt macar un weekend (daca nu mai mult). Abia atunci ies la iveala anumite probleme de functionalitate/ergonomie care din pacate s-ar fi putut rezolva daca nu se zgarceau unde nu trebuie. Iar cand vine vb de Mazda, crede-ma, vorbesc in cunostinta de cauza ;)
-
EC, miercuri, 29.07.2015 15:45
Nici macar Mazda 6 facelift nu are functie auto pentru toate geamurile si banalitatea asta este prezenta la toti de mult timp.
-
x, miercuri, 29.07.2015 16:14
@Obbie, dupa limbaj imi da de gandit ca esti un copliash de post-liceala care nu are nici permis macar, dar in schimb il intereseaza ca nu are Mazda desghiderea geamurilor prin telecomanda ( extraordinar domle ) , nu cumva te intereseaza ca nu mai au nici alarma masinile ''mai nou'' ( doar optional ) ? Aceste chichite ( putin spus neajunsuri ) sunt niste minusuri care pt un om matur/probrietar ( nu scolar ca tine ), nu il vor interesa. Penibilule !
-
Pai da..., miercuri, 29.07.2015 16:18
Bombi draga, ai revenit? Chiar ma gandeam unde ai "disparut". Citeste te rog pe site la mazda si descopera care este treaba cu skyactiv, ca doar nu tine numai de motor. Dar ca sa vorbim de motorul lor: cel mai mare raport de compresie la motoarele pe benzina de serie (14:1), evacuarea este deosebita (4-2-1), injectie stratificata de benzina (functioneaza cu amestec sarac)...
-
Ivanoff, miercuri, 29.07.2015 16:25
Citesc comentariile meseriasilor de mai sus, si ma amuz cata penibilitate, auzi tu '' geamuri actionate din telecomanda'' , asta e o dotare la fel de banala precum deschiderea portbagajului din telecomanda. Ori ca apas pe butonul de la portbagaj , ori de pe telecomanda sa se deschida, e acelasi lucru. Dar faza cu functia''one touch'' pt toate geamurile, ma umflat in ras. E drept ca pt mintea degradata a unora mai nasol e sa nu ai functia ''one touch'' pt toate geamurile , decat sa nu ai proiectoare ceata in entry-level sau oglinzi actionate electric sau geamuri chiar manuale asa cum au masinile germane :)))))) on topic : Un model foarte aratos si cu performante peste medie. Una peste alta, calitatea interioara si dotarile HI-TECH o situeaza in zona premium , iar din punctul asta de vedere Mazda nu prea are concurent, decat din partea Hyundai-Kia, care stiu sa faca masini premium mai bine, precum : Genesis, Equus, K900, Optima, etc
-
Obbie, miercuri, 29.07.2015 16:37
@x: Mi se pare ca esti vreun reprezentant frustrat al marcii, eventual un dealer care se plictiseste la ora asta si sare la gatul oricui care are ceva cu masinile pe care le vindeti. Faptul ca ai inceput sa folosesti apelative/jigniri imi confirma nivelul tau de cultura/educatie. In caz ca vrei sa inveti ceva util despre Mazda, intra te rog pe forumul clubmazada.ro, ma vei gasi relativ usor pe forum si putem continua discutia acolo. A, si vezi ca se organizeaza aproape saptamanal intalniri ale membrilor, daca te afli in zona poate vezi si tu Mazda mai de aproape, nu doar din poze, discuti cu posesori si apoi poate comentariile tale vor avea vreun temei.
-
George, miercuri, 29.07.2015 16:38
Masini premium Genesis si K900, bine ca mai apari pe aici sa ne mai amuzi. Sunt la fel de premium la fel cum si tu esti un mare specialist auto.
-
scor dubios, miercuri, 29.07.2015 16:45
Nu stiu ce se intampla dar in ultima vreme am observat cum ostentativ toate modelele Mazda primesc note absolut fenomenale raportat cu 'muritorii de rand' non premium.... ba chiar si premium. 4.6 Mazda CX-3, 4.5 Mercedes S-Klasse, hmmm. Oameni trebuie sa manance, nu?
-
S, miercuri, 29.07.2015 16:46
Opel Moka prinde suta in 9.9secunde. Nu tot vorbiti aiurea ca deja ma enervati cand dezinformati lumea (Ivanoff cu raportul lui si Bombardierul care cred ca e acelasi). E ca si cum as spune eu ca un AMG prinde suta in 8 secunde, iar Octavia RS in 7.
-
Vali, miercuri, 29.07.2015 16:47
Celebra Mazda 6 are si alte neajunsuri, motoare de pana in 200 cp, lipsa selectarii unor reglaje de raspuns ale motorului, cutiei etc, camera spate care nu se escamoteaza si se umple de mizerie, e-loop o gaselnita de marketing care cel putin in timpul drive-testului meu nu a functionat. Bine macar ca au renuntat la navigatia Tom Tom. Oricum preturile de la Mazda sunt in crestere, dealer-ul spunandu-mi ca in 2014 au crescut preturile de 2 ori.
-
@S, miercuri, 29.07.2015 16:49
Stai linistit ca @Bomby e de fapt @Blower0, iar @Ivanoff e doar @Mafia.
-
Gelu, miercuri, 29.07.2015 16:58
Ivane da dislike repede de pe unde apuci. Cate dispozitive ai?
-
@Gelu, miercuri, 29.07.2015 17:09
Eu cred ca Ivanoff a apasat '' raporteaza abuz'' la toti, de suntem marcati spam acum :)))
-
S, miercuri, 29.07.2015 17:26
Mi se pare strigator la cer sa tot postezi in comentarii ca Moka 4x2 1.4t 140cp sa prinda suta in 12.5s, cand pe hartie scrie negru pe alb 9.9 SECUNDE !!! Cum sa ia atatea voturi pozitive Bombardierul, cand el posteaza si da timpi la masini de la el din stomac.
-
Bombardierul, miercuri, 29.07.2015 17:33
@S Uite aici : http://www.automarket.ro/masini-noi/opel/mokka-2012-prezent-14-turbo-140cp-4x2-man-enjoy-110323/specificatii.html
-
bitdefender, miercuri, 29.07.2015 17:43
ori 12.5 ori 9.9 sec, nu conteaza ... important e ca cx 3 cu motor aspirat are un timp mai bun decat mokka cu motor turbo :))
-
Ivanoff, miercuri, 29.07.2015 17:45
@Bormbardierul are perfecta dreptate , Mokka 1.4 turbo de 140 cai cu 4x2 face 12,5 sec , dar unii sunt batuti in cap oricum. Doar versiunea cu 4x4 face cam 10 sec +/-. Destul de slabut, daca ne gandim ca este mai puternic cu 20 de cai. Nu @S ? :))) ......ai luat-o in mana si de data asta.
-
Ivanoff, miercuri, 29.07.2015 17:56
@S-ule, ia fii atent aici Mazda 6 entry-level 2.0 150 CP 0-100 in 9,1 sec VW Passat entry-level 1.6 TDI 120CP 0-100 in 10,8 sec
-
Ivanoff, miercuri, 29.07.2015 17:58
Mazda 2 1.5 90CP 0-100 > 9,4 sec Polo 1.2 TSI 90CP 0-100 > 10,8 sec Cam nasol NU ?
-
S, miercuri, 29.07.2015 19:10
Datele alea sunt incorecte ! Am reportat acuma sa corecteze. Cautati pe toate siteurile sa vedeti ca face in 9.9secunde, versiunea 4x4 nu are cum sa prinda mai repede suta deoarece nu este o masina cu multa putere sa rupa aderenta si cu treapta 3-a, iar pana se distribuie putere la fiecare roata, pana se pune in miscare sistemul + ca are mai multe kg pierde cateva sutimi.
-
Andy, miercuri, 29.07.2015 19:18
Eu zic sa va relaxati si sa nu va mai certati. In curand o sa apara HR-V care va fi la toate capitolele peste CX-3 (mai putin design-ul exterior si preturile mai piperate in stil Honda). Sincer, acum chiar va bateti pe cifre de parca sunteti in departamentele de marketing ale firmelor respective. Cred ca majoritatea nici nu aveti Mokka, CX-3 sau alte modele SUV de clasa mica. Deci...de ce atata patos? Fanii adevarati nu se porcaie.
-
Ivanoff, miercuri, 29.07.2015 20:07
@S , May omule, cum sa spui ca datele sunt incorecte cand scrie negru pe alb 12,5 sec. Ce sa vezi ? Cand am fst la dealer pt test drive, la sfarsitul testului acesta mi-a oferit un catalog cu preturi si motorizari. Cand m-am uitat la performante la 1.4 140 cp 4x2 scria exact la 0-100 - 12,5 sec, asa ca las-o balta cu aberatiile.
-
S, miercuri, 29.07.2015 20:28
La ce test drive ai fost tu ma ? N-ai nici macar permis. Intra pe siteul OPEL sau OPEL Germania, sau pe orice site de date tehnice sa vezi 9.9 secunde, deci cu 2.6secunde mai putin. Vrei sa cred ca un Logan 1.4mpi demareaza aproape la fel ca 1.4t de 140cp ? Tu crezi ce vorbesti ?
-
Asociatia producatorilor auto , miercuri, 29.07.2015 23:08
trolii bombardierul, ivanoff si mafia sunt chemati la baza sa se linisteasca, vi se vor da instructiuni noi de postare , pt ca se pare ca ati inceput sa bateti campii si ne faceti probleme. Wakarimasu ka
-
Azazel, joi, 30.07.2015 09:54
Automarket, pe voi chiar nu va deranjeaza aceste ineptii, jigniri si prostii spuse de acest individ la fiecare stire? Nu va deranjeaza ca asta poate fi o jignire inclusiv la adresa site-utului? Lasati-ne pe noi ca puteti spune simplu ca putem sa nu mai intram pe am.ro. Dar ma intreb, oare cata sete de trafic trebuie sa ai ca sa accepti niste useri dusi cu pluta rau de tot?! Pentru mine acest site devine incet dar sigur un fel de Capatos si Maruta, in varianta auto virtuala. Si devine sub demnitatea mea sa mai intru pe-aici. De comentat, nici vorba. Felicitari! Un user cu vata in nas isi bate joc si de munca voastra si culmea e ca va si place.
-
dany, joi, 30.07.2015 10:07
faptul ca sunt atatea comentarii confirma ca Mazda este o marca foarte interesanta
-
Lache, joi, 30.07.2015 10:27
Azazel, nu stiu de ce te mai miri. Bomba si mufa merg mana in mana.Lumea intra pe aici ca sa vada ce vraji au mai nascocit pacalicii.Ei nu au comentarii sterse din fasa. Cei normali si cu comentarii normale sunt stersi din start. Oare are legatura cu ala care si-a "rupt" genunchiul jucand baschet? Iar turcaletzii au fost singurii care puteau sa-l vindece? Un mangealac era sufficient! Enigmatici si cuminti !!!!!!!
-
Sam93, joi, 30.07.2015 11:33
Stiti zicala aia "Don't feed the troll". Eu zic ca cea mai usoara solutie ar fi sa-l ignoram total toti. Atunci degeaba tot ar comenta, ca ar vorbi singur. Serios, cel mai tare l-ar enerva sa fie ignorat. Stiu pentru ca si eu mai trolez din cand in cand. Daca nu-i dai atentie, il lovesti cel mai tare. Si dupa ce o sa posteze la vreo 10-20 de articole la care nimeni nu o sa-i dea reply, o sa se sature in cele din urma si o sa renunte. Altfel, cu cat va contraziceti mai tare cu el, cu atat se distreaza el mai bine.
-
mowgli, joi, 30.07.2015 12:27
@Sam93 +1
-
Azazel, joi, 30.07.2015 12:41
Ar trebui ca automarket sa ia masuri pt userii ca : mowgli, ivanoff, zarnesteanu, S , care perturba pe aici .
-
Bombardierul, joi, 30.07.2015 12:58
Bai voi chiar procesati inainte sa comentati ? ganditi limpede ? Pt cel de mai sus, care se semneaza cu initiala ''S'', ai verificat Automarket ? Scrie 12,5 sec ? 12,5 sec scrie si pe site-urile straine, acum du-te la alta masa. Oricum, esti frustrat rau, chiar si 10 sec daca facea este destul de mult raportat la un motor mai puternic cu 20 de cai, deci care-i faza cu TURBO ? iti zic eu, MARKETING MARKETING si iar MARKETING.
-
Azazel, joi, 30.07.2015 13:21
@Azazel: "Ar trebui ca automarket sa ia masuri pt userii ca : mowgli, ivanoff, zarnesteanu, S , care perturba pe aici ." Sa-ti fie rusine ca postezi in numele altora! Intru pe acest site de vreo 7-8 ani, dar un nesimtit mai mare ca tine, mai mafia, ivanoff, bombardierul ca oricum sunteti o singura persoana, nu mi-a dat sa vad. Dar nu ai cum sa-i explici unui nesimtit ca e nesimtit ca nu ai cum. Sa-i explici cum?! Ramai asa, cu vata in nas si destept de dai pe-afara.
-
Azazel, joi, 30.07.2015 13:47
@@Azazel, scuzati-ma, dar frustrarea ma roade atat de tare incat imi plesneste schizofrenia dintr-o data, am sa iau rapid niste calmante.
-
Ivanoff, joi, 30.07.2015 14:00
HA-HA-HA ce de comentarii s-au strans de cand nu am mai comentat. @S, nu-i vina mea ca nu vezi padurea din cauza copacilor, lasa un mail sa iti trimit fotografia cu rubrica unde scia 12,5 sec pampalache. Se pare ca unii sunt frustrati din nastere, ca si prietenul @Azazel, al carui caracter deprimat si perimat este comparabil cu cel al meltenilor cu masini germane cara scuipa seminte pe geam si arunca pet-uri pe strada. Asta e, ce sa-i faci, nu trebuiesc bagati in seama.
-
Azazel, joi, 30.07.2015 15:28
Sunteti niste fraier!
-
ironR, vineri, 31.07.2015 10:44
@Automarket Cum vi s-a parut zgomotul in interior la 130km/h? La versiunea diesel ati notat la Izolare Fonica = Medie, iar la motorul pe benzina ca fiind Silentioasa. Din alte review-uri am inteles ca nu se aude de la motorul diesel zgomotul, ci de la forma masinii, pentru ca la diesel la 130km/h avea 2500rpm. Daca faceti o comparatie cu Suzuki Vitara 1.6 benzina, care vi s-a parut mai bine antifonata? (inclusiv la viteze de autostrada 130km/h sau mai mult) Multumesc aticipat!
-
Bogdan, joi, 20.08.2015 01:12
Nici eu nu am reusit sa inteleg practica asta a producatorilor asiatici. Am mers cu cateva asiatice in ultima vreme si am constatat urmatoarele: ai 4 geamuri electrice - la Mitsubishi ASX singurul buton luminat este cel al geamului soferului, in rest toate in bezna si nici unul cu impuls - la Mazda 3, modelul nou nu stiu cum e cu lumina ca nu am mers noaptea, dar numai cel al soferului este cu impuls - la Hyundai Tucson, modelul 2015 toate butoanele sunt luminate, singurul cu impuls este cel al soferului. Masina avea cutie automata cu 7 trepte, haionul actionat electric, navigatie, deci nu era o echipare de baza. As vrea sa inteleg pentru cultura mea generala de ce nu tin si ei cont de aceste detalii care conteaza. La Ford Focus din 2004 incoace, toate modelele cu 4 geamuri electrice au impuls si butoane luminate, 2004 vs >2014, sa nu mai zic de grupul VAG care face asta de pe vremea romanilor...
Inca o noua dovada ca TURBO = MARKETING. 2.0 120 CP 4x2 0-100 in 9 sec Opel Mokka ( concurent direct ) 1.4T 140CP 4x2 0-100 in 12,5 sec Tipic ca are +20 cp , asadar halal performante .