Interior
Mazda încearcă să iasă în evidență prin calitatea elementelor pregătite pentru interiorul mașinilor sale. Și aici nu vorbim doar de Mazda 3 Sedan, ci și de restul modelelor din gamă. Japonezii se poziționează în partea superioară atunci când discutăm despre finisaje sau despre calitatea materialelor integrate la nivelul interiorului.
Cu noua generație Mazda 3, japonezii spun că platforma folosită reușește să oprească și mai mult din sunetele deranjante care intră în cabină la rulare. Iar acest lucru se va simți rapid. Dacă ai condus vechea generație Mazda 3, primul lucru pe care îl vei observa este că sedanul compact este mult mai bine antifonat.
Materialele folosite de japonezi sunt foarte bune, iar finisajele au fost lucrate cu atenție. Vei găsi plastice moi și plăcute la atingere chiar și pe fețele ușilor. Ce te-ar putea deranja? Poate un material plastic lucios folosit pentru comenzile geamurilor și pe tunelul median care se umple rapid de amprente și care se zgârie foarte ușor.
Mazda a reproiectat scaunele noului model de clasă compactă, iar niponii spun că au găsit poziția perfectă pentru ca pelvisul și coloana vertebrală să-și mențină pozițiile naturale. După câteva ore de condus la drum lung Mazda 3 Sedan, te vei ridica odihnit de pe scaun. Japonezii propun un șezut cu o suprafață mai mare, spuma folosită este una moale, iar suportul lateral este peste medie.
În materie de spații de depozitare, Mazda 3 nu iese din tiparele segmentului. Pe fețele ușilor vei putea depozita atât sticle de apă, cât și alte mărunțișuri, există un spațiu pentru depozitarea telefonului mobil imediat sub consola centrală (suprafața a fost acoperită cu un plastic aderent), iar cotiera oferă și ea suficient spațiu pentru obiectele mai măricele.
Per total, atmosfera oferită de interiorul lui Mazda 3 Sedan se apropie foarte mult de cea a locuințelor scandinavilor. Vorbim despre minimalism și simplitate, dar și despre o atenție la detalii peste media segmentului.
Locurile din spate nu sunt chiar atât de generoase în ceea ce privește spațiul pentru cap. Dacă ai peste 1.85 metri, cu siguranță vei fi deranjat de forma plonajată a plafonului. Totodată, modelul nipon nu excelează nici atunci când vorbim despre spațiul pentru genunchi.
Portbagajul promite doar 444 de litri, o valoare cu mult mai mică decât cea a rivalilor din segment.
La minusuri vad capacitatea redusa a portbagajului fata de rivali,totusi e cu 40l mai mare fata de un Volvos60 sau un bmw seria 3 care nicimacar nu mai are loc de roata de rezerva,iar astea doua sunt si din clase mai mari.