Lamborghini Urus

4.0 Benzina Biturbo 650CP 4x4 Aut8

Tinuta de drum

5.0

Ai fiori pe șina spinării atunci când te gândești că o să ajungi călare pe un taur lăsat liber pe circuit. Dar, oare, Urus poate să-ți mai strecoare acea spaimă în măduva oaselor? S-a diluat spectacolul odată cu înălțarea, cu garda la sol mai mare? Rămâne un Lamborghini pe circuit?

O să vă răspund, însă mai întâi aș vrea să-i lămuresc pe cei 90% din clienții lui Lamborghini Urus care nu vor ajunge cu el pe circuit. Mă voi adresa celor care vor merge cu el prin oraș, pe drumuri virajate sau pe autostradă. E clar că nu vorbim despre același nivel de confort pe care îl ai în Bentley Bentayga. Urus e mai rigid și simți asta de la primii kilometri.

Suspensia este însă extrem de omogenă, reușind să filtreze fantastic de bine gropile de pe lângă Roma. E un sentiment ciudat. Simți rigiditatea, dar nu simți gropile. Amortizoarele adaptive lucrează fantastic pentru ca tu, cel de la volan, să galopezi liniștit peste orice neregularitate a suprafeței de rulare. În plus, antifonarea suspensiei este genială. Vorbim despre o suspensie cu brațe independente pe fiecare roată, condiție esențială pentru un cel mai sportiv SUV din lume.

Sentimentul premium pe care ți-l oferă suspensia pneumatică este capabil să te izoleze de tot ce se întâmplă sub tine. Tot suspensia pneumatică este responsabilă și pentru ajustarea gărzii la sol în funcție de modul de rulare. Spuneam și mai devreme că sunt mai multe opțiuni la acest capitol. Clasicul Strada este cel mai confortabil, iar Sport și Corsa rigidizează și mai mult situația. Diferența dintre ele, în ceea ce privește rigiditatea, nu este una sesizabilă.

Vin apoi modurile Sabbia, Terra și Neve. Sabbia promite o rulare pe nisip, Terra pe drum neasfaltat și Neve pe zăpadă. Toate ridică garda la sol până la 21.5 de centimetri și distribuie diferit cuplul pe cele două punți prin intermediul tracțiunii integrale.

Dacă în standard sistemul 4x4 cu diferențial central Torsen trimite 40% din resurse către față și 60% către spate, în cazul celorlalte, cuplul poate ajunge până la 70% pe axa frontală și până la 87% pe axa posterioară. Totul depinde de aderența detectată de sistemul 4x4 permanent.

Dintre ultimele trei, am probat Terra pe un circuit neasfaltat de lângă Roma, pregătit special de inginerii Lamborghini. A fost aproape la fel de distractiv ca rularea pe zăpadă. Viraje strânse și o suprafață de pământ nisipos, care te arunca imediat în supravirare la ieșirea cu pedala de accelerație la fund. Aici simți că diferențialul central Torsen își face bine treaba. Cu o corecție ușoară a preciziei și cu un ESP destul de permisiv, Urus începe să trimită o parte generoasă din cei 850 de Nm către puntea față. Anvelopele speciale Pirelli, încep să muște din țărână și să obțină aderență. În acel moment, Urus are o explozie incredibilă și iese cu o forță uluitoare din supravirare.

Dacă șoferul este unul pretențios și nu se regăsește în nici unul dintre cele șase moduri de rulare pregătite de inginerii Lamborghini, Urus vine și cu un mod Ego. Acesta permite configurarea suspensiei, direcției și motorului după trei moduri diferite de reacție.

Și acum să trecem la circuit...

Circuitul Vallelunga de lângă Roma este unul destul de tehnic, de viteză medie. Multe viraje plăcute, în urcare sau în coborâre. Am pornit în modul Sport, dar am trecut rapid în Corsa pentru a putea ține pasul cu Urus-ul instructorului.

Ca și în Sport, modul Corsa coboară garda la sol până la 15.8 centimetri, oferindu-ți astfel un centru de greutate considerabil mai scăzut. Sistemul ESP devine și el mult mai permisiv, iar direcția devine incredibil de precisă. N-am mai simțit de mult atâta încordare. Poziția la volan e una de SUV, însă modul în care mașina asta se lipește de asfalt nu are nici o legătură cu segmentul din care face parte. Cursa suspensiei este fantastică, iar aderența se păstrează dincolo de limitele pe care mi le imaginam. Cu fiecare tur am încercat să măresc viteza în viraje, dar n-am reușit să fac anvelopele Pirelli să înceapă driftul.

Abia în curbele mai strânse, forțând accelerația și direcția, puntea spate s-a mai dezlipit de asfalt. Ieșirea din viraj a fost, chiar și pe circuit, spectaculoasă. Asta pentru că Urus este primul SUV de serie care vine cu un sistem Torque Vectoring pe puntea spate. Asta face ca roata din exteriorul virajului să piardă din cuplu, iar cea din interior să câștige cuplu pentru a crește aderența.

Sentimentul de siguranță pe care ți-l oferă mașina asta este dat și de sistemul care anulează aproape complet ruliul. Este vorba despre același sistem electric de 48V pe care îl găsim și pe Porsche Cayenne, Bentley Bentayga sau Audi SQ7. Fiecare motoraș dintre cele patru instalate pe fiecare roată opune o rezistență uriașă atunci când mașina de două tone încearcă să se încline căutându-și inerția. Asemeni colegilor din cadrul concernului VAG, Lamborghini Urus modifică legile fizicii și se comportă ca un hatchback sportiv. Puținul ruliu care scapă printre degetele sistemului poate fi folosit în favoarea ta pe circuit.

Spuneam și mai devreme că direcția se simte extrem de precisă. În Strada ea este destul de asistată și nu transmite prea multe informații despre suprafața de rulare. În modurile Sport și Corsa ea devine însă mult mai rigidă și precisă. Asemeni lui Aventador, Urus beneficiază și de direcție pe puntea spate. Asta înseamnă că roțile pot vira cu până la 6 grade în aceeași direcție cu cele față pe circuit, pentru a îmbunătăți trasa. În oraș, ele virează cu 6 grade în sens opus celor față pentru a îmbunătăți manevrabilitatea. Cu 11.8 metri rază de bracare, Lamborghini Urus promite să fie ușor de întors în oraș, însă nu mai ușor decât un Porsche Cayenne, care are o rază de bracare cu 30 de centimetri mai mică.

Am lăsat la final un aspect extrem de important. Lamborghini a știut că o mașină cu performanțe de accelerare uluitoare, are nevoie de o putere de frânare pe măsură. Așa că a instalat cele mai mari discuri de carbon ceramic pe un SUV, adică pe roțile față ale lui Urus. Au 440 mm, ceea ce înseamnă o jantă de 17 inch. Practic, în spatele jantelor de 23 de inch, mai găsești o jantă de Volkswagen Golf. Discurile de frână spate au și ele un diametru uriaș de 360 mm. Lor li se adaugă etrieri cu 10 pistonașe pe față și șase pistonașe pe spate.

Toată această inginerie italiană face ca Urus să se oprească de la 100 de km/h în aproape 33 de metri. Iarăși, aceasta e performanță de supercar. Pe circuit, frânele au rezistat eroic forțării și nu au dat niciodată senzația că ar avea nevoie de o pauză. Pedala de frână pare că oferă resurse infinite, cu o a doua cursă atunci când credeai că ai folosit tot ce aveai la dispoziție.

Știu că a fost mult de citit și probabil mulți dintre voi nu au ajuns până aici, motiv pentru care aș vrea să trag o concluzie destul de simplă. Mulțumită tehnologiilor de care dispune, Lamborghini Urus poate fi considerat cel mai sportiv SUV al momentului, o adevărată uzină de senzații tari.

  • zarnesteanu, joi, 03.05.2018 11:50

    Daca la productia de masa italienii mai sau cate un rasol, pentru supercar-urile exotice ne demonstreaza ca stiu sa stapaneasca arta si tehnica de cea mai inalta clasa. Asa cum in Formula 1 Ferrari par sa se regaseasca dupa 3 campionate naucitoare cu Mercedes, Lamborghini confirma la nivelele stratosferice ale automobilelor de lux ca stiu meserie iar calitatea si perfectiunea nu este doar apanajul germanilor. Desi nu place multora, asocierea cu Audi le-a adus o crestere spectaculoasa a calitatii si a vanzarilor. Ferrari au reusit-o pe barba lor. Dar amandoua firmele reprezinta pentru mine equivalentul automobilistic al artei italiene. Bafta multa Lamborghini, si felicitari autorului. E o placere sa citesti articole scrise cu inima.

  • Greseli, joi, 03.05.2018 11:52

    " sprintul de la 0 la 100 de km/h se face în doar 12.8 " cam incet

  • andi, joi, 03.05.2018 11:53

    0-100 in 12,8 sec poate 0-200 ?! # cascat

  • someone, joi, 03.05.2018 12:05

    totul la masina asta e la superlativ: pretul, puterea, performantele, inutilitatea acestei masini, greutatea, consumul, calitatea interiorului, marimea celor 2 turbo, capacitatea de extindere a egoului, invidia celor care nu si-l pot permite, invidia celor de la bentley care au fost depasiti la viteza maxima cu 4km/h. si lista poate continua. la anul intra ferrari in aceasta categorie, sa vedem ce aduc in joc pentru detronarea lui urus

  • Kirotractor, joi, 03.05.2018 13:37

    @zărne: Da, greu de scris un test de excepție despre o mașină asemenea - chestie care lui Bogdan i-a reușit. De acord și că aura exclusivistă a mărcii a rămas - surprinzător - intactă și-n cazul lui Urus, un gen de himeră / gargui prea mare / greu / puternic / scump / invidiabil (bine zis, @someone,) dar agresiv și eficace simultan, deci greu de inclus în vreo categorie auto anume. Nu știu totuși ce-a mai rămas... italian din Lamborghini. Și nu vb. doar de motoare-cutii-etc., fiindcă pînă și designerul-șef e tot neamț: Mitja Borkert, 44, născut în ex-RDG și autorul fantasticului Porsche Mission E. Și ăsta-i unul din efectele globalizării însă (cu accente stranii în domeniul auto - v. nemți infiltrați :-) peste tot la conducerea mai tuturor mărcilor cu tradiție din UK în Italia, China sau Coreea, dar asta ar necesita altă discuție mai amplă. ...Una despre adevărații învingători ai WW-II, dar și despre experimentarea cu succes a evoluției umane (și) prin producerea unor mașini aparent inutile - cum e și Urus.

  • Green_Alex, joi, 03.05.2018 14:07

    Mie nu mi se pare deloc inutil. Ba cred ca este o alegere mult mai rezonabila decat orice super-car. Adica dai 200K+ pe un supercar dar nu il poti conduce decat in weekend si asta cand nu ai familie, ca daca ai si copii deja nu stiu cand te mai poti da cu el (pe pista sau pe drum. Pe cand asa dai aceiasi bani dar te poti bucura de el in fiecare zi si te distrezi si cand mergi la munte pe serpentine, si cand te duci la ski si cand ii rupi fasul pe circuit (oare cati dintre cei care au supercar-uri le duc in mod constant pe circuit si stiu sa se dea suficient ca sa simta plusul de greutate al lui Urus?). As spune ca e cel mai util/cerebral supercar.

  • Corocsenie Adrian, joi, 03.05.2018 14:12

    E mai mult un SAC (Sports Activity Coupe) decat un SUV. Ce mai e de zis la ea ? Masina e chirurgie pe creier cred ca la condus. Totul la extrem. Dar nimic util....doar de fitze. Nu degeaba o cumpara atatea ,,doamne''....

  • adi_10, joi, 03.05.2018 14:49

    trebuie doar sa citesti cati cai putere are si...nu mai e nimic de zis. pacat ca nu o sa mi-o permit probabil niciodata:)

  • mm, joi, 03.05.2018 14:52

    o masina care oglindeste perfect brava lume de astazi...

  • andi, joi, 03.05.2018 16:13

    Daca tot stam sa facem corectura pe text: "expus la o socala in Italia" adica autorul a vrut sa zica scoala locala sau ce o fi vrut sa zica.

  • Corocsenie Adrian, joi, 03.05.2018 16:39

    ps. La anu o vom vedea pe plaja la Mamaia trasa din apa cu tractorul :))

  • @automarket, joi, 03.05.2018 17:58

    Alfa Romeo Stelvio QV are performanțe peste majoritatea rivalilor menționați. Să nu mai spun de Jeep Grand Cherokee Trackhawk.

  • nume, joi, 03.05.2018 21:02

    MLB, cea mai buna arhitectura a momentului? Cine a stabilit acest lucru si pe ce criterii?

  • bogdanm, vineri, 04.05.2018 01:09

    @zarnesteanu si @ kirotractor Mulțumesc pentru aprecierile voastre. @andi Mulțumesc pentru sesizare

  • pipo, vineri, 04.05.2018 12:39

    Da..ce ar mai fi de spus ? Frumos articolul, felicitari AM / BM. In general nu citesc articole despre astfel de bolizi/supercar-uri si mai ales cele italiene, fiindca nu prea ma (mai) pasioneaza si nici nu prea le vad rostul . Dar modelul asta chiar mi-a atras atentia si imi pare bine ca mi-am facut timp sa citesc articolul. Mie mi se pare impresionant ce au facut italienii (sau VW ,ca aici nu prea imi este clar ?), performantele masinii le gasesc uluitoare pt. un SUV. Gasesc acest model chiar practicabil si nu vad motive pt. care sa nu aiba un real succes. Daca chiar iti permiti, consumul nu e o problema si iti plac masinile sport , cred ca e o alegere usoara ,mai ales ca acum ai avea si argumente (spatiu spate/portbagaj = rezolvate) daca trebuie sa-ti convingi consoarta eventual. Ii explici cu frumosul cum ar arata ea cand ar aparea cu kinderu la "private school" in marea aia de Chayenne-uri si R.Rover-uri cu bestia asta . Glumesc acum..masina chiar merita banii astia, in definitiv e cea mai performanta din clasa ei . Daca as trai in "alt film" mi-as lua-o maine.

  • xxx, vineri, 04.05.2018 13:52

    Italienii au fost doar executanți, VW a decis. Chiar daca italienii sunt super-ingineri (am lucrat cu ingineri italieni sunt super tari in ceea ce fac) când ii pui la cârma o cam dau in bara. Acum VW are in panoplie toata gama de SUV, greu sa-i depășești in momentul de fata.

  • Kirotractor, vineri, 04.05.2018 14:42

    @@am: Da, și Stelvio Q4 (V6 2,9 l - 510 CP) și TrailHawk-ul (V8 6,2 l - Hellcat 707 CP) au practic aceleași performanțe ca Urus - excepție, Vmax -, la un preț mai mic de jumate (82K $, respectiv 87K $ - în State, unde Urus costă 200K $ preț de bază.) Unica lor problemă e... emblema. :-) Fiindcă în principal asta face prețul (d-aia un Porsche Cayenne Turbo S cu ceva opționale e și el p-aproape de Urus.) Dar fiecare e destinat altui segment de cumpărători, Alfa fiind de ex. mai mică de ex. și cu cca 400 kg mai ușoară, de unde și timpul-record pt SUV-uri obținut pe circuitul ăla nemțesc de-a ajuns argument de marketing. Iar Jeep-ul nu se poate lăuda nici măcar cu reputația slăbuță a mărcii cu trifoi apropo de fiabilitate, lăsînd deoparte taxe / consumuri etc.. Discuția e oricum inutilă pentru noi, ăștia *normalos* - dar, culmea, la fel de inutilă și pentru cei 23 (parcă) clienți de Urus de la noi. Care pot paria că n-au răbdarea să citească întregul test de-aici - și asta, în eventualitatea că intră totuși pe site să se uite la poze. :-)

  • Kirotractor, vineri, 04.05.2018 14:43

    Erată: era vorba de Grand Cherokee TrackHawk, evident.

  • KALEL, sâmbătă, 05.05.2018 01:38

    poti sa detaliezi te rog: "Pedala de frână pare că oferă resurse infinite, cu o a doua cursă atunci când credeai că ai folosit tot ce aveai la dispoziție" in special partea cu "a doua cursa"

  • pff, duminică, 06.05.2018 18:40

    Grand Cherokee SRT Trackhowk (717CP/875Nm) cred ca-l bate la acceleratie.

  • popf33, luni, 07.05.2018 09:41

    Mi-a placut in emisiuna "La volan" din 05.05.2018 afirmatia depre Tesla Model X "..este un ou electric si atat."

  • Kirotractor, luni, 07.05.2018 11:37

    @pff : Nu, Trackhawk-ul (testat de Car&Driver) face 0-97 km/h (adică 60 mph) în 3,5 s efectiv - cca. 3,7 s pînă la sută -, în timp ce nemții de la ams au reușit cu Urus 0-100 km/h în 3,4 s (cu 0,2 s mai rapid ca-n prospect.) Motivul: Jeep-ul e mai greu cu vreo 200 kg - dar și mai ieftin cu 113.000 coco...;-) Discuția e complicată-n orice caz, fiindcă nu doar echiparea/designul sînt mai moderne pe Urus, ci și fiabilitatea Jeep mai dă rateuri (pseudo-Hemi-ul de 6,2 și 707 HP cu push-rods e OK, nu însă și restul mașinii...)

  • @pipo, miercuri, 09.05.2018 17:20

    Exact comentariul pe care l-as fi facut si eu... Bravo Bogdan M. !