Tinuta de drum
Jaguar F-Pace este unul dintre cele mai dinamice SUV-uri din segmentul său. Prin urmare, noul E-Pace nu se putea îndepărta foarte tare de la această trăsătură de familie. A moștenit-o bine și, cu mâna pe inimă vă spun, e o mașină care se dedică plăcerii de a conduce.
O să încep cu modul în care se comportă mașina în condiții normale de trafic. Sper că vă e clar că suspensia are o setare ceva mai rigidă, deci nu va fi la fel de confortabilă ca cea a unui Audi Q3. Are și tendința de a transmite vibrații în habitaclu atunci când treci peste denivelări pronunțate sau limitatoare de viteză.
Inginerii englezi își dau arama pe față abia atunci când ieși din oraș și ajungi pe un drum cu multe viraje. Iar noi am avut destule în cadrul testului internațional. Corsica a dat lumii unul dintre cele mai dure raliuri. Turul Corsicii era supranumit în trecut Raliul celor 10.000 de viraje. Deci un loc perfect pentru a pune la grea încercare dinamica lui E-Pace.
Rigiditatea face ca mașina să nu se încline așa mult pe viraje și să estompeze corect senzația de SUV sau mașină înălțată. Cu toate acestea, inerția creată de masa prea mare pentru un SUV din segmentul ăsta (peste 1900 de kilograme), poate da o ușoară senzație de nesiguranță, mai ales la frânare puternică sau la transferul de mase.
Pentru a răspunde corect acestor detalii, Jaguar E-Pace are de partea lui una dintre cele mai precise direcții din segment. Comunică foarte bine cu suprafața de rulare și îți oferă încredere. Simți mereu că poți duce cursa mai departe și că poți forța limitele tale și ale mașinii. Aderența este asigurată de un sistem de tracțiune integrală denumit Active Driveline, capabil să transmită până la 100% din cuplu către puntea care are un contact mai bun cu asfaltul.
În Corsica am dat și peste zone unde șoseaua era destul de alunecoasă, iar E-Pace a căutat să supravireze ușor. Asta înseamnă ceva mai multă distracție pentru cei care apreciază condusul sportiv.
Temperamentul mașinii poate fi controlat și cu ajutorul modurilor de rulare. Ele pot influența direcția, răspunsurile transmisiei și accelerației, precum și setarea suspensiei. Aceasta din urmă dacă ați optat pentru un set de amortizoare adaptive. Există modul Eco, Confort, Dynamic și Ice/Snow/Rain, acesta din urmă fiind dedicat ieșilor în teren accidentat, când cuplul este livrat ceva mai cumpătat.
Chiar dacă este dezvoltat pe platforma fraților de la Land Rover, experți în teren accidentat, E-Pace nu-și propune prea multe ieșiri în afara asfaltului. Este un Jaguar care se simte mai bine pe asfalt, decât în junglă. Pentru cei perseverenți, există o gardă la sol suficient de mare, adică 20.4 centimetri, și o capacitate de traversare a unui vad de apă de 50 de centimetri.
Am intrat cu E-Pace pe un traseu pregătit de oranizatori și n-am întâmpinat mari probleme. Singurul disconfort este creat de suspensia prea rigidă pentru provocările unui astfel de teren.
Masina arata mult mai bine fata de concurenta nemteasca si chiar si XC40 care nu prea ai ce sa ii reprosezi. Asta pana o sa apara Macan junior. SI Porsche au anuntat in corossover compact care cu siguranta il va zgaria grav pe JAG cand se va lansa pe piata... sincer imi place mai mult locatia decat masina :))