Consum
Am ajuns și la cel mai important capitol al acestui test. Când vorbim despre mașini electrice, consumul de energie, respectiv autonomia, sunt cele mai importante aspecte. Vă spuneam că Hyundai Kona electric este disponibil în două versiuni de motorizare. Cea mai cuminte dintre ele vine și cu o baterie mai mică, de numai 39.2 kWh, care îi asigură o autonomie de 312 kilometri. În cazul versiunii testate în Norvegia, cea de 204 cai putere, bateria are o capacitate de 64 kWh, o valoare care așează Hyundai pe picior de egalitate cu Tesla, Volkswagen și Opel.
Această capacitate îi asigură crossover-ului o autonomie uriașă, de 482 de kilometri. Este cu atât mai impresionantă cu cât valoarea este calculată după normele noi WLTP, nu după cele vechi NEDC. Potrivit acestora din urmă, autonomia este și mai mare, adică 546 de kilometri. Deci, pe hârtie, totul e cât se poate de roz, iar autonomia este aproape cât cea a versiunii pe benzină de 177 de cai putere.
Dacă ne uităm la celelalte modele electrice disponibile pe piața din România, Hyundai Kona electric este de departe campionul în ceea ce privește autonomia. Asta pentru că cei 482 de kilometri sunt mai mulți decât ce promit Renault Zoe sau Nissan Leaf.
În realitate, valoarea autonomiei unui Kona electric e ceva mai mică, dar la fel de optimistă. Când am urcat la volan, computerul de bord indica o valoare de 386 de kilometri. Am parcurs aproximativ 110 de kilometri și afișajul digital promitea încă 300 de kilometri.
Asta și pentru că noul Kona electric beneficiază de un sistem eficient de regenerare a forței risipite la frânare. În spatele volanului se ascund două padele. Ele îți oferă acces la cele patru trepte de regenerare. La nivelul patru, ridicarea piciorului de pe pedala de accelerație aduce o frână accentuată și o reducere semnificativă a vitezei. Unde mai pui că cel de la volan poate ține apăsat pe padela din stânga pentru a opri complet mașina. Fără a atinge frâna. Funcționează și de la 100 de km/h. Am testat asta în cadrul sesiunii din Norvegia.
Așadar, partea cu autonomia a fost rezolvată. Ce facem însă cu încărcarea? Pentru că, știm cu toții, un plin de benzină se face în cinci minute. Hyundai a făcut progrese mari și la acest capitol. Noul Kona electric poate fi încărcat de la stații cu putere între 7.2 kWh și 100 de kWh. Bineînțeles, există și posibilitatea încărcării de la o priză normală, de uz casnic, dar acolo simți cum îți crește barba până vezi bateria plină: 31 de ore.
Revenind la soluția unui wallbox standard, de 7.2 kWh, Hyundai promite că versiunea de 64 kWh se va umple în 9 ore și 35 de minute. Adică este suficient să faceți o încărcare pe timpul nopții. Dacă vorbim despre versiunea de bază, cu bateria de 39.2 kWh, încărcarea este și mai scurtă, adică doar 6 ore și 10 minute.
Pentru cei care se gândesc la drumuri ceva mai lungi și la stații de încărcare rapide, trebuie să vă spun că un Kona electric de 204 CP își încarcă 80% din baterie în doar 50 de minute atunci când îl conectați la o stație de 100 kWh. Deci, într-o țară civilizată, unde astfel de stații de încărcare rapidă sunt foarte dese, crossover-ul electric este o alegere cât se poate de logică.
HYUNDAI - ai facut ceva DEOSEBIT cu acest model. BRAVOS !!!! II lipsesc doar doua elemente pentru a fi un EV ideal: 1. un portbagaj ceva mai generos; 2. o varianta 4x4, aidoma JAGUAR I-Pace si TESLA Model X....... .......pe care insa le bate la PRET - evident. Test drive-ul de nota 10 !!! As fi curios daca GARDA LA SOL a variantei EV este de 17 cm (aidoma variantei HYUNDAI Kona clasica, cu motoare termice) .....