Hyundai Elantra

1.6 Benzina (MPI) 128CP Aut6 Exclusive

Interior

4.0

La interior, modificările aduse de faceliftul de la jumătatea vieții sunt ceva mai discrete, dar există. În principiu, Hyundai a operat o serie de schimbări ce au îmbunătățit viața la bord. Gurile de ventilație au fost repoziționate, la fel și comenzile pentru sistemul audio și climatizare. Planșa de bord este simplă, cu indicatoare analogice și un display central care rămâne ușor de citit. 

Pe consola centrală și-a făcut loc un display tactil de 5 sau 7 inch ce oferă informații de la sistemul de infotainment. Sistem ce permite acum suport pentru Android Auto și Apple Car Play, astfel că putem avea Waze sau Gogogle Maps direct pe ecranul mașinii. 

Elantra a fost și rămâne mai presus de toate o mașină practică. Este spațioasă și cinci pasageri pot călători în deplin confort. Cei din spate au suficient loc la genunchi, dar cei foarte înalți vor atinge cu capul plafonul mașinii. Portbagajul are un volum de 458 litri, în condițiile în care roata de rezervă are dimensiuni normale. 

De asemenea, interiorul finisat în culori deschise și calde contribuie din plin la senzația de spațiu larg din această mașină.

  • Kirotractor, marţi, 07.05.2019 13:54

    Test la obiect și bine scris (în fine, o mașină care n-a mai *primit* nimic, până și facelift-ul fiind mai elegant *operat*), dar eu văd două volume toată ziua. De acord și cu preferința lui Dragoș pt c.v. manuală - nu fiindcă m-aș da mare pilot... deși chiar sînt, :-) ci doar fiindcă precizia + feelingul *mestecăului* Hyundai sunt remarcabile. Cred oricum că și Elantra asta nouă are hayon (?!) Și garda la sol pare OK pentru România, spre deosebire de alte CLA-uri, Focus-uri etc. În orice caz, oferta coreeană rămâne una onestă (mai ales cu discount-urile tipice Hyundai), iar fiabilitatea n-are decât de câștigat fără turbo. Și consumul real la fel -- chiar dacă nu-i fenomenal de mic, se apropie măcar de datele oficial comunicate. Ce-i drept, emisiile de CO2 nu-l califică pentru programul Rabla, dar tot se va vinde binișor, ca și până acum. P.S. Mă miră oarecum calificativul *medie* pt izolarea fonică, fiindcă am condus fosta Elantra (cu același motor, dar nu automatic) și mi-a părut aproape incredibil de silențioasă.

  • adi_10, marţi, 07.05.2019 14:45

    masina asta din poze pare ca e din 2010....repet, din poze. poate ma insel si in realitate arata mult mai bine. insa este de apreciat pretul, in ultima vreme ne-am obisnuit sa vedem tot felul de cutii care sa coste 30.000 de euro+. masina asta la 18.000 de euro mi se pare fair enough!

  • pipo, marţi, 07.05.2019 14:56

    @Kiro : pai nu are hayon ,se vede intr-una din poze. Iar la consum mie imi pare chiar fenomenal de mic pt. un aspirat de 1,6 litri , masina nefiind una chiar micuta si usoara . 7,5 litri in oras pt. o benzinara e super, zic eu. Si as prefera oricand motorul asta fata de un 1 sau 1,2 litri turbo. Nu inteleg de ce are numai 4 stele la pret, cam care ar fi competitorii care stau mai bine la capitolul asta ? Oricum , intr-adevar, o masina corecta la pretul asta, desi cu un design usor "prea" familist care se adreseaza clar varstei mijlocii si chiar mai sus. Am vazut ceva teste acu cateva saptamani de prin America de Nord parca si cam toti erau surprinsi placut de dinamica la rulare a masinii neasteptat de buna la cat de "cuminte" pare la exterior. Cred ca p-acolo e vazuta ca un fel de Octavia la noi si sincer cred ca si prin Europa o sa aiba ceva succes tinand cont ca Octavia si alte competitoare stau cu nasul pe sus , se viseaza dive premium si "luat-o razna" cu preturile.

  • Kirotractor, marţi, 07.05.2019 15:30

    @pipo: Corect, n-are hayon... deși mai bine avea -- n-am observat fiindcă m-am oprit la poza cu bordul cam de Seat Leon. :-) Designul nu-mi pare totuși excesiv de conservator, pozitivă fiind după mine și eliminarea *onduleurilor* cam feminine ale fostei generații. Aici intrăm însă-n zona subiectivă, deși decisivă pentru alegerea oricărei mașini. O altă nelămurire: prețul de pornire anunțat aici (13.620 €) apare pe site-ul Hyundai ca fiind după aplicarea unei reduceri de cca. 1.500 €. Sînt în ceață fiindcă politica editorială AM era parcă... cu fără discounturi. :-) Mă retrag oricum la garaj :-) nefiind direct interesat de model, auto-limitat fiind de-o vreme la mașini de max. 4 m lungime.

  • hazard, marţi, 07.05.2019 15:36

    un esec atat de evident

  • someone, marţi, 07.05.2019 17:21

    motor simplu si fiabil ( fara problemele celor turbo de noua generatie ; nu stiu insa si nu e precizat daca e injectie directa sau indirecta ), cutia e cea mai fiabila dintre automate, suspensia spate e cea semi-independenta, deci e clar ca aceasta masina e adresata celor foarte atenti cu banii si cheltuielile. si asta se vede si din performante, si mai ales din consum. chiar din fata designul e ciudat, ma refer aici la forma farurilor, dar aici e vorba de subiectivism. interiorul e tipic hyundai, spatios pt o compacta, bine dotat si totul la un pret relativ decent,, dar mai mare cu preturile cu care ne obisnuisera cei de la hyundai

  • ionica, marţi, 07.05.2019 17:59

    Urata masina, design banal si invechit de te apuca tristetea....bine, juma' din vina e din cauza ca e sedan, poate cel mai expirat tip de caroserie. Nu mai zic: motor de pe vremea cand era inexorabilu' ficior. Nici pozele reusite ale noului fotograf (bun venit Georgianei) nu reusesc sa o salveze, nici macar marginal.

  • Ics, marţi, 07.05.2019 22:59

    In ce clasa se situeaza Elantra? Pe piata din Germania nu e disponibil acest model (La fel ca si la Loganul Sedan) ci doar i20 si I30(hatch si combi).

  • alex, miercuri, 08.05.2019 00:07

    O noua fata dar tot nereusita ca si fosta

  • Kirotractor, miercuri, 08.05.2019 09:33

    Ultimă revenire -- apropo de designul Hyundai la modul general. Fiindcă AM văd că bagă-n continuare atâtea știri de umplutură, dar a sărit peste una importantă, și anume lansarea din SUA a micului SUV (ori crossover, tot un drac) Hyundai Venue ! ...Care-mi pare o nereușită penibilă ca stil, mai nașparliu fiind până și decât fada cutiuță VW T-Cross -- o performanță greu de egalat. :-) Dar se va vinde probabil OK și-n Europa, luând în calcul actuala suvomanie endemică. Ale cărei erupții :-) se observă cu ochiul liber și din (unele) comentarii d-aici - v. *sedan, poate cel mai expirat tip de caroserie.*

  • fermi, miercuri, 08.05.2019 11:32

    @AM o informztie va rog:: diieselul va avea cutie cu convertizor ?

  • ionica, miercuri, 08.05.2019 17:54

    @Kiro: te pripesti, nu am laudat in niciun fel caroseria de tip SUV. Ba chiar personal o detest. Cu gusturile in materie, ma cam suprapun cu tine. Dar faptul ca sedanul este expirat, e o realitate... sau cum altfel s-ar traduce vanzarile de sedanuri in scadere pe toate pietele mature ale lumii?

  • Kirotractor, joi, 09.05.2019 10:36

    @ionica: Mea Culpa fiindcă am luat constatarea ta drept convingere. Mecanismele formării cercului vicios al *trendurilor* și-n domeniul auto ar merita oricum analize mai detaliate, dar am fi offtopic total. Plus că am depăși recordurile de cmp ecran/postare ale stimabilului @inexo. :-) Greu... spre imposibil de afirmat oricum cine-a fost primul: oul sau găina? (mai exact: cererea sau oferta? - de SUV-uri în cazul ăsta.) Mă rezum deci să mai constat că prețurile Elantrei n-au luat-o razna totuși, modelul 2011 fiind p-atunci aprox. la fel de scump ca actualul. ...Și să nu uit: mașinile testate și-n 2011 și-n 2016 au fost evaluate de AM drept *silențioase*. Q.E.D.

  • pipo, joi, 09.05.2019 17:14

    Draga Georgiana, sper sa nu intelegi gresit ci intreb doar din curiozitate : e ceva anume ce ar trebui sa descoperim la sigla spate sau...care este explicatia acelor poze de la 10 la 13 ?!? @Kiro : clar ca era mult mai bine cu luneta integrata in hayon , chiar pot sa spun ca devenea o optiune extrem de interesanta per total. Eu am mai spus-o, nu inteleg decizia producatorilor de a nu apela la hayon cu luneta ( a 5-a usa) cand este posibil. Iar design-ul acestui model era foarte potrivit pt. o astfel de solutie. Fara hayon portbagajul este redus drastic in functionalitate. La toate modelele pe care le-am avut sau condus m-am lovit de cel putin in cateva ocazii de necesitatea unui hayon pt. a transporta ceva de dimensiuni mari. Si acele ocazii de cele mai multe ori sunt unele importante care te fac apreciezi si mai tare masina sau sa-ti amintesti cu placere de ea. Si crede-ma ca nu am exploatat niciodata autoturismul ca pe un caraus ci doar m-am lovit ocazional de aceasta necesitate.

  • pipo, joi, 09.05.2019 18:58

    Cam tardiv ,dar vad ca nu raspunde nimeni la intrebari : @someone : scrie in titlu =MPI ,deci e injectie indirecta , e vechiul motor; @lcs : e in clasa C -sedan compact . Hyundai are o politica mai aparte cu modelele sale, iar in cazul compactelor este una foarte alambicata chiar .Nu au scos o varianta sedan pt. compacta i30 asa cum obisnuieste competitia ci a venit cu Elantra care pe la noi a inlocuit intrucatva si pe vechiul Accent , dar pe alte continente coexista ambele modele doar ca acolo Accent s-a transformat in hatchback in lipsa lui I30 sau chiar in unele zone exista Accent hatchback si sedan (=vechiul Elantra) sau Elantra GT hatchback (exact i30-ul de la noi) si sedan. Ai inteles , nu ? Dar sa stii ca Elantra e un sedan compact apreciabil ca dimensiuni ,peste media clasei = usor peste 4,5 m. @fermi : pai nu scrie pe nicaieri ca ar urma un diesel , deci...

  • Cristi, miercuri, 15.05.2019 13:52

    Mă adaug și eu la lista celor care ridică din sprânceană când depunctezi această mașină la capitolul silențiozitate. După 8 ani de evoluție, acest motor nu are cum să fie mai gălăgios, Hyundai lucrează constant la calitatea insonorizării, și facelift-ul de care vorbim acuma este și mai aerodinamic în comparație cu niște mașini care la fiecare generație au excelat din acest punct de vedere. M-am plimbat cu acest model și mai degrabă îți sugerez să-l depunctezi la alte capitole. Am un Elantra din 2014 (model 2011 chiar, printre ultimele de dinainte de facelift) de când aveam 25 de ani și în continuare cred că sunt cel mai tânăr posesor de Elantra. Din 2011 în continuare Elantra este o mașină de femei cu studii superioare, de bărbați cu statut dar care sunt zgârciți când vine vorba de cumpărat o mașină, și de bărbați care nu au nevoie să se folosească de mașină pentru a atrage atenția dar care preferă oricând frumosul, și asta nu doar în România, cât și în Asia și în SUA. Încet încet eleganța modelului se obține prin sobrietate și niște linii care doar vor să pară "de viitor", și nu prin frumusețe. Evoluează la capitolele confort și eficiență, își menține robustețea dovedită și mai adaugă câteva tehnologii care nu rup nicidecum gura târgului dar sunt dovedite a fi extrem de folositoare. Încet încet vor rămâne clienți doar din primele 2 categorii, și probabil peste încă 10 ani când după 15 ani de exploatare îmi va cădea prima componentă mai scumpă de pe mașină, mă voi uita din nou la Elantra-ul de atunci și probabil mare brânză nu va fi schimbat. Mulți se leagă de lipsa haionului și sincer le dau dreptate - cred că e marele lucru care o descalifică să fie o mașină ideală de familie (ieftină, comfortabilă, spațioasă, economică, robustă dar nu la fel de practică ca alte modele). Din experiență, singurul plus pe care îl are acest portbagaj (fără haion), este că iarna, la -15 grade când ai fost obligat să oprești la marginea drumului pe viscol că ți s-a terminat lichidul de parbriz și trebuie să iei bidonul din portbagaj, nu îi vei deranja pe cei din mașină care stau liniștiți în tricou dormind sau ascultând muzică. În afară de faptul că în clipa de față motorul a fost făcut și mai eficient și are un consum remarcabil în ansamblul preț/dinamică/ținută de drum/fiabilitate, nu invidiez deloc modelul nou. Dacă până acuma ați fost tentați să vă luați Elantra dar ați avut rețineri în ceea ce privește marca, nu prea mai are rost să așteptați, luați-vă - te înveți repede cu particularitățile ei și vei descoperi că te vei lovi prea rar de micile minusuri, și din păcate viitorul model nu va aduce mare lucru în plus. Diesel nu cred că se va aduce, a fost pe modelul 2015 și datorită altor limitări nu prea s-a vândut și cred că cei de la Hyundai nu mai mizează pe el. Textul inițial era "vrei Elantra diesel? ia-ți i40", dar nu știu cât se mai pretează.

  • pipo, marţi, 21.05.2019 17:59

    Revin. In ultimele 2-3 saptamani chiar am vazut destul de multe pe strazi intamplator sau nu . Arata mult mai bine in realitate , mai ales din fata acele faruri sunt bine integrate in linia caroseriei si nu arata asa ciudat si clasic ca in poze. Iar spatele arata chiar extrem de bine cu stopurile aprinse, semnatura led e de efect. Am avut timp sa si poposesc langa una si pot spune ca si in ce priveste interiorul am avut aceeasi senzatie . Una peste alta acest model este o combinatie reusita intre clasic si modern , parerea mea. Unul din cele mai bune/reusite facelift-uri pe care le-am vazut in ultimul timp.