Motor / Transmisie

4.0

La fel ca majoritatea modelelor din segment, Geely Coolray este echipat cu un motor relativ mic. Este vorba despre un propulsor pe benzină, de 1.5 litri turbo, care dezvoltă 172 de cai putere și 290 Nm cuplu.

Desigur, puterea îl poziționează în partea superioară a segmentului B.

Unitatea cu patru cilindri nu este foarte zgomotoasă și s-a descurcat în toate situațiile în care ne-am aflat. Trage bine chiar și în modul de rulare Comfort.

Mai ai la dispoziție modul Sport: crește turațiile, păstrează mai mult treapta de viteză și sensibilizează, notabil, pedala de accelerație. Unitatea este mult mai receptiv la comenzi. Am remarcat că dacă ești în modul Sport și apeși pedala de accelerație la podea, la viteze relativ mici, fenomenul de "torque steer" este destul de pronunțat.

Dar nu este o noutate, având în vedere că vorbim despre un SUV cu roți motrice față, care pare că nu-și dozează cumpătat puterea și cuplul.

Pentru un consum de combustibil cât mai redus ai modul de rulare Eco. Odată activat, toate "simțurile" mașinii sunt amorțite. Trebuie să apeși mai tare pe accelerație pentru a obține ceva putere.

Ai la dispoziție o singură variantă de transmisie, adică una automată cu 7 rapoarte și dublu ambreiaj. Este puțin nehotărâtă, să spun așa, mai ales la viteze mici, dar nu pot spune că a fost foarte deranjant.

Un lucru interesant este faptul că transmisia nu poate fi pusă în modul manual. Adică nu o să schimbi tu treptele. Nu ai padele și nici selectorul nu poate fi mutat într-un mod manual.

Totodată, la fel ca la Volvo-urile mai vechi, trebuie să treci prin toate treptele pentru a ajunge la ceea care dorești. Spre exemplu, dacă ești în P, trebuie să miști selectorul în N și apoi în D pentru a pleca de pe loc.

  • sarumana.pt.masa, vineri, 10.05.2024 12:44

    e urata cu spume si imi lasa senzatia unui kitsch specific tarii de unde provine.. nu stiu daca doar pretul e suficient cat sa determine pe cineva sa cumpere o masina

  • Seriff, vineri, 10.05.2024 13:20

    Urate cu spume sunt toate suv-urile din ziua de azi, arata fix la fel toate, masina daca va veni cu un pret decent se va vinde.

  • Kap, vineri, 10.05.2024 13:34

    Cu linia mașinii n-am nimic, însă mie-mi zgârie retina unele exprimări slab calitative din articol. https://www.meditatiilaromana.ro/2022/10/26/adjectivul-calitativ-nu-inseamna-valoros/ Și-n linie cu ”obiectivitatea” permanentă după care se face lista concurenților la drive teste, de ce n-am compara și cu alt produs al unor băieți cu ochi oblici: SsangYong Tivoli, care cu X170 1.5 GDI 163 CP și cutie automată Aisin cu 6 rapoarte pleacă dinainte de 20.500 de euro?

  • Cătălin, vineri, 10.05.2024 16:17

    Așa arată o mașină atrăgătoare ca design interior și calitate percepută, nu jalea de Duster! Oricând as plati banii pentru Coolray

  • copchil, vineri, 10.05.2024 16:43

    Arata ca un copil facut de Lexus impreuna cu Cadillac intr-o seara cu multi vapori octanici.

  • Alin, vineri, 10.05.2024 18:02

    Masina chinzeasca la 25.000 eur nu e nicio invazie. Prost e ala care le da banii. Chinezii sunt mai capitalisti decat americanii de vreo 10x cel putin. Masini facute cu un cost minimal infim si vandute la preturi premium. Nu ofera nimic demn de premium, o lipsa completa de retea de distributie si suport clienti, piese de schimb si piata aftermarket. Si lipsa de renume e un mare dezavantaj. Cumperi asa ceva cu 11-12.000 euro, asa sa se roage de tine.

  • @Alin, vineri, 10.05.2024 18:41

    exact perfect spus le ia ochii si banii la fraieri cu plastice lucioase la interior si ecrane

  • Robert, vineri, 10.05.2024 22:03

    Mie mi se pare ca un concurent redurabil pentru Duster. Un Duster “hybrid”,cu 145 CP si cutie automata costa cam la fel. Masina asta are un motor mai puternic, si pe care poti conta tot timpul, nu numai cad e bateria plina, mai multe echipamente, si un design si calitate perceputa cel putin la acelasi nivel cu un Duster. Poate in absolut 28000 eur sunt multi bani pentru asa o masina, dar avand in vedere concurenta, mi se pare foarte competitiv.

  • pipo, vineri, 10.05.2024 22:07

    @Alin - desi puțini credeau , iată ca în 10-15 ani chinezii au subjugat toată economia mondială. În acest moment nimeni nu mai poate rezista fără comerț cu China. Degeaba încearcă unii sa se mai agite , ceasul al 13-lea a trecut deja. Când mulți dintre noi au criticat în van prostituția economica a Europei ( si globala) in relația cu China, cei mai mulți au fost indiferenți, în cel mai bun caz. Acum nu mai exista alta varianta decât sa ne resemnam/ adaptam . Vom cumpara mașini chinezești probabil în curând, stai liniștit. Dealeri/ rețele service si distribuție piese , toate dedicate - o sa apară în mod natural, nu asta va fi problema.

  • Kap, vineri, 10.05.2024 23:02

    Nu știu ce concurent e pentru Duster, care e 26.500 dar e full-hibrid, asta doar ca să ne încăpățânăm să aibă automată, că versiuni mai ieftine sunt, inclusiv cu 4x4. De altfel, dacă mă uit fugitiv și la Renault, noul Captur Techno mild hibrid TCe 160 cu automată cu dublu ambreiaj e 25.150 euro. Își ia cineva Geely pentru portbagajul electric? PS Nu că subjugă Xi UE, doar că astea sunt efectele extremismului în domeniul mobilității, forțarea electricelor cu baterie dă efecte adverse.

  • Robert, sâmbătă, 11.05.2024 09:36

    Kap, sper sa ai dreptate. Nu le doresc succes chinezilor, dar ma tem ca vor avea. Partial si din cauza politicilor stupide de fortare, cu orice pret, a BEV-urilor. Cat despre masina asta: daca e adevarat ca vesiunea de baza e 26000 si singurele diferente fata de cea mai scumpa sunt jantele si culoarea( deci are trapa, scaun cu reglaj electric, ACC….) ma tem ca vor fi destui care o vor prefera. Noi astia care stam si comentam pe situri de atea , suntem pasionati de masini, ca sa zic asa. Dar majoritatea celor care cumpara o masina, nu sunt. Masinile devin tot mai mult un comodity, care , pentru un ne-pasionat, ofera toate cam acelasi lucru si atunci pretul devine cel mai important argument. Cat despre cutia automata, in ziua de azi cred nu mai e un moft, e aproape o necesitate cu traficul asta atat de algomerat. Sunt doua lucruri la care nu as renunta daca as cumpara acum o mașina : aer conditionat si cutie automata. Doamne ajuta, sa speram ca se trezesc si europenii nostri si or sa faca ceva sa redevina competitivi.

  • doar o gluma, sâmbătă, 11.05.2024 11:47

    arata ca un Lambourghini dupa 1 luna in Vaslui :-))

  • ȚiOMping, sâmbătă, 11.05.2024 14:26

    Vă este milă și vă smiorcăiți de grija industriei auto europene care-și bate joc de proprii clienți? Acest Coolray e un fleac. Uitați-vă la DFSK Fengon 600 și la alte mașini chinezești care DEJA se vând în România și au o rețea de distribuitori și service-uri cam prin toată țara. https://suvcars.ro/dfsk/dfsk-fengon-600-automat-6at-benzina-1_5-gdi

  • dan_grc, sâmbătă, 11.05.2024 15:02

    Partea proastă pentru Duster este ca acest model are motor cu 4 cilindri cu o putere mai mult decât decentă, partea bună este ca sunt zero șanse sa se vândă mai bine în România, față de Duster, ma îndoiesc ca off road e la fel de capabil, dar în restul Europei posibil sa se miște, entuziasm foarte mare a fost și cu Ssangyong , n-a fost nici pe departe la vânzări ca Dacia. Cele 4 țevi de evacuare sunt o chinezo țigănie demnă de bombardierii noștri, ce fac astfel de modificări pe unde apucă.

  • George Simion, duminică, 12.05.2024 18:57

    cum sa compari bijuteria asta cu un duster ciobanesc? si foarte misto cu 4 tevi, daca tot e termica. ii faci tuning si sparii cartierul!

  • Freddie, luni, 13.05.2024 11:28

    Trebuie sa fii puțin bătut în cap ca să dai banii pe asa ceva în momentul de față. Sau sa fii un anti-american convins. Apropo, fie ca va place sau nu, facem parte din imperiul american. Când va cădea SUA ca primă putere mondiala și România se va destrama în scurt timp.

  • ds, luni, 13.05.2024 11:31

    Spatele ăla este un dezastru al designului. Urât cu creci. Material care imită aluminiul? Wtf, aici s-a ajuns? Probabil un plastic vopsit în arginitu, că altceva nu știu să imite aluminiul. Orice ar fi, tot chinezarie rămâne! Mă uităm zilele trecute la interiorul MG-ului după care tot le curg balele unora, lăudat și para-lăudat, vreau să zic că tapițeria aia strigă prin toți porii că este low cost, aduce a vinilin de proastă calitate. În cazuri din astea mai bine pui o tapițerie textilă. Volan cu o cantitate mică de gel dezinfectant? Afafiuri de luat ochii! iar să faci două niveluri de echipare în care singurele diferențe sunt jantele și vopseaua. Marketing, nu glumă. Mai trebuie abonament pentru climatronic : )))) Pe scurt, nu!

  • Dragoș, joi, 16.05.2024 01:47

    Am văzut-o astăzi în realitate. Arată chiar foarte bine, nu mă așteptam.

  • X-zibit, vineri, 17.05.2024 23:26

    @ȚiOMping Tracțiune: tracțiune față :)))

  • zen, duminică, 23.06.2024 18:37

    Nimeni nu vorbeste de cele 7,6 sec. pana la 100km/h? Chinezarie ,chinezarie...dar e a naibii de iute.

  • @dan_grc, marţi, 10.09.2024 19:18

    Poate tie iti plac evacuarile false de la BMW-uri sau Audi. https://www.reddit.com/r/BMW/comments/q4dhi5/2022_m240i_fake_exhaust_tips_how_common_is_it_for/ https://www.carscoops.com/2019/09/audis-new-2020-s6-has-the-most-infuriating-fake-exhausts-in-the-market/ Bine, la germani merge, la chinezi nu, ca arata a chinezarie :))