Interior

4.5

Noi am condus varianta Tourneo Custom L2, ceea ce înseamnă că ampatamentul este mai lung cu 400 de milimetri față de varianta standard. Acest lucru se traduce, în primul rând, printr-un spațiu foarte generos la interior. 

Cele 3 locuri din față nu sunt cele mai încăpătoare (ai o podea plată pentru a trece mai ușor dintr-o parte în alta), dar în spate pot sta lejer 6 persoane. Locurile din spate sunt montate acum pe șine (înainte erau fixe), așadar ele pot fi configurate după bunul plac, mai ales că 4 dintre ele sunt individuale. Le poți roti, le poți plia și, la nevoie, chiar le poți scoate definitiv. Dacă ai de cărat obiecte mai voluminoase, de pildă.

Pentru un acces mai facil, Ford a instalat o treaptă laterală integrată. În plus, datorită noii arhitecturi, înălțimea podelei este mai mică.

Scaunele sunt confortabile, dar suportul lateral ar putea fi puțin îmbunătățit. De asemenea, habitaclul este bine antifonat, dar tot intră puțin zgomot de fond la viteze mari. Însă, nimic deranjant pentru un model din acest segment.

Am apreciat multitudinea de spații de depozitare, inclusiv cele 3 suporturi pentru pahare din față și buzunarele portierelor, care pot găzdui chiar și sticle mari.

Că tot veni vorba de spații de depozitare, Ford a mutat airbag-ul pasagerului din dreapta în plafon, așa că în locul său a răsărit un al doilea torpedou, cu un volum de 13 litri. Numai bun pentru diverse acte.

În spatele primului rând de scaune ai un volum maxim de încărcare de 1.354 litri, 3.202 litri în spatele celui de-al doilea rând de scaune și 5.472 de litri în spatele celui de-al treilea. 

Volanul este nou și trebuie să spun că mi-a plăcut forma lui pătrățoasă, care m-a dus cu gândul la volanul lui Ford GT. Selectorul transmisiei automate este montat pe coloana de direcție, astfel că toate funcțiile au fost mutate pe maneta din stânga. Îți ia puțin să te obișnuiești cu acest aspect.

Fără îndoială, cea mai interesantă găselniță este volanul rabatabil. Mașina testată de noi nu avea această dotare, dar l-am văzut cum funcționează pe un Transit E-Custom, care era expus în cadrul evenimentului.

Cu ajutorul unui buton, montat în partea inferioară, și a unei tăvi din plastic, volanul se transformă într-o suprafață plată pe care poți completa diverse acte sau chiar poți servi prânzul.

Calitatea materialelor din habitaclu este în general bună, dar, chiar și așa, am remarcat destul de multe zone acoperite cu plastic tare.