Motor / Transmisie

4.5

Dacă te uiți la specificațiile tehnice ale lui Mach-E GT s-ar putea să realizezi, destul de repede, că oamenii de la Ford Performance Center nu s-au jucat atunci când l-au dezvoltat. Cu două motoare electrice la bord și un total de 487 CP, Mach-E GT este unul dintre cele mai puternice modele de serie puse în producție de către cei de la Ford. Practic, vorbim de mai multă putere decât pe Mustang Mach 1, cu al său V8 sub capotă.

Când vine vorba de cuplu, deja totul ia o întorsătură drastică în favoarea „puștiului” electric, care se poate baza pe 860 Nm. Și, deși mașina are tracțiune integrală, cu câte un motor electric pe fiecare punte, ar fi bine să știi că cel de pe puntea spate va funcționa permanent, în timp ce motorul de pe puntea față va interveni în anumite condiții.

Dacă vrei ca acesta să fie activ tot timpul, trebuie să te joci puțin cu modurile de condus. Acestea nu au nume „normale”, ci adaptate specificului mașinii. Iar asta îmi place.

Cel mai economic mod se numește „Whisper”, pentru că vei putea auzi și cele mai mici șoapte din habitaclu atunci când îl folosești. De partea cealaltă a baricadei, ai modul „Untamed”, pentru că acest Mustang devine cam nărăvaș atunci când îl activezi. În acest mod, motorul electric de pe puntea față e tot timpul pregătit.

Iar dacă în modul „Whisper” pedala de accelerație se comportă predictibil și livrarea resurselor este aproape de modul convențional al motoarelor termice, Untamed spune altă poveste. În acest fir narativ, răspunsul pedalei de accelerație este instantaneu, la fel ca fenomenul de lipire al cefei de tetieră. Poate am putea găsi un cuvânt pentru acest procedeu. Ar fi de ajutor pe viitor.

De fapt, accelerația în acest mod este atât de brutală, încât de multe ori am simțit că cele 4 roți rup aderența.

  • Alin, joi, 07.09.2023 21:31

    Wow, ce note mari, zici ca e articol platit. Sponsorizat, aceeasi treaba. Tot o minciuna si o frauda. Un material de tip propaganda. Si fiind vorba, ce surpriza de obiectivitate, nu exista nici un test drive cu Tesla. Ca o coincidenta, Tesla nu face marketing sau reclama si deci aceste publicatii nu sunt unse sa dea note de 4 stele pt aspecte care merita 1 stea cel mult. Cum sa dai 4 stele la consum cu valorile alea dezastru. 23kw/100km in oras este prost de tot. Si pretul nu mai vorim. Zero stele, nu 3jumate. Ia luati o tesla y lr si sa vedem in oras. Ia luati tesla 3 sr si sa vedem consum in oras. Fara mizerii intentionate ca se pot maslui rezultatele. Ar trebui sa aveti canal youtube unde sa prezentati complet testul si ciclul de condus pt a se vedea integral obiectivitatea si corectitudinea testului. Sa vedem in ce conditii se obtin valorile. Nu de alta dar la tesla sunt destui proprietari prosti care se vaita de autonomie, ca vai sunt inselati, (caci merg ca niste idioti), si altii care stiu cum sa conduca obtin in oras 11kw/100km. De asemenea la masini electrice exista aplicatii care se conecteaza prin portul obd si se vad exact valorile reale, fara porcaria aia prezentate pe display 80%, 82%, sau oricat ar fi capacitatea. Se vede real capacitatea in kwh, se vede incarcarea, temperatura battery pack-ului, etc...

  • Gabriel.Nica, joi, 07.09.2023 21:44

    @Alin coincindenta face ca eu am un canal de YouTube unde postez toate testele de consum cu toate masinile electrice testate. Valorile sunt cele reale. Nu pun link aici, ca sa nu imi fac reclama, dar daca ai sa cauti pe YouTube Ford Mustang Mach-E GT real life range test, o sa il gasesti. Cat despre Tesla, nu vezi teste cu acest brand pe la noi pentru ca Tesla nu are departament de PR. Ei nu ofera masini pentru teste, cel putin nu noua, si nu sunt interesati de acest aspect. Ca si in cazul Ford sau al oricarui alt producator care ne ofera masinile pentru testare complet gratuit, si de la Tesla am lua orice masina pentru teste similare, cu titlu gratuit. Daca nu se vrea, nu putem sa le fortam mana :)

  • Nelu.Pantofaru, vineri, 08.09.2023 14:59

    @Alin inainte sa fii mitocan arata tu niste exemple unde o Tesla consuma 11 kwh/100 km in Bucuresti. Si vorbim de trafic, nu la 2 dimineata.

  • Sorpa, vineri, 03.05.2024 19:58

    Frustratul asta atotcunoscator in materie de Tesla si zero in rest, care probabil detine vreo cazatura si nu poate decat sa viseze la Tesla si eventual va detine un EV fie el si Spring, este exemplarul traditional de ignoranta fudula romaneasca, care in final nu stie cui se adreseaza - unuia care probabil face teste foarte des si este factual in ceea ce relateaza aici sau unei potentiale audiente nehotarate intre diferitele modele de Tesla mentionate de el si Mach E GT de la Ford:). Prietene, daca te ajuta mai mult decat acest articol, detin un astfel de model GT Performance edition si pot spune ca cifrele de aici sunt conservative. Asta numai pentru ca eu am o medie precum si limite min/max construite pe timp de un an si jumatate. Pentru linistea ta autonomia variaza in domeniul 280km in medie cu mers pe autostrada la viteza 160-180km/hr si 630km medie mers in oras, viteza aproape legala (max.70 pe distante scurte) si “one pedal drive” - mers cu o singura pedala, mod economic, cu regenerare superioara (mod “L” in cutia de viteze - franare accentuata). Si inca o remarca pentru tine - daca iti iei o masina electrica si ai alte 100 de griji inerente ale vietii, nu iti mai faci inca una in plus sa fi masterul condusului economic in trafic.