Design
Mustang-ul este un animal superb. Iar în cazul particular Mach 1, lucrurile stau foarte bine, deși l-aș acuza, pe ici, pe colo, de mici rătăciri. La nivelul identității, Ford a mers un pas mai în față.
Mustang este unul dintre modelele constructorului american pe care ovalul albastru nu prea este prezent. Ei bine, în acest caz doar sigla încearcă o verbalizare a numelui Mustang. În rest vei găsi pe caroserie doar Mach 1.
Glumind, dacă ești mai inocent, și nu prea te pricepi la mașini te poți lăuda prietenilor că ai văzut de la constructorul Mach modelul 1. Armăsarul, într-o finisare mată, domină grila frontală și este flancat de două ornamente care ar dori să amintească de proiectoarele integrate în grilă ale primei versiuni Mach 1, cea din '69.
Dar, la acea vreme, farurile din grilă erau prezente pe mai multe versiuni - vezi Boss 429 tot din 1969. Cei cu buletin de 2000 ar putea găsi în noua grilă Mach 1 o evocare a versiunii Boss 302 Laguna Seca din 2012.
Un alt detaliu retro este plasa tip fagure care îmbracă cele două grile față și prizele de aer laterale din bara față. Pachetul aerodinamic include un splitter față, praguri și un difuzor spate preluat de la GT 500. Acesta este flancat de evacuarea cu finale duble cu diametrul de 4.5 inch.
Totuși, în Europa nu este disponibil ”Handling Package”, un pachet care aduce un splitter mult mai agresiv și un eleron spate destul de generos dimensionat, jante echipate cu pneuri Michelin Cup 2, scaune sport Recaro.
O masina super, de pasionat, cum rar se mai face, ce ma mira este pretul, mult sub concurenta. Ce nu pricep, de ce AM a trecut la rubrica ''Nu ne-a placut'' : Impozitul ridicat, consumul. 1. Ce vina are masina ca noi traim intr-un stat comunist unde esti taxat in functie de capacitatea motorului? 2. Cat ati vrea sa consume un V8? Totusi vorbim de un 5000 benzina, care oricum s-a forjat la maxim pe circuit, nu s-a mers la consum. Doar nu aveti pretentia sa consume cat un Clio 1.5 Dci.