Ford EcoSport

1.0 Benzina Turbo (Ecoboost) 125CP Man5 Titanium

Tehnologie

3.5

La capitolul tehnologie, Ford a vrut să le ofere clienților un Ecosport echipat cu de toate. În mare parte a reușit, însă trebuie să ținem cont că segmentul SUV-urilor mici este în continuă mișcare, iar noi tehnologii apar frecvent în lista de echipamente a rivalilor.

Ecosport vine cu un ecran de 5 inch, dedicat sistemului multimedia, cocoțat în vârful planșei de bord. Nu este o soluție tocmai fericită, mai ales dacă ne gândim că tinerii preferă ecrane mai mari, tactile, care facilitează interacțiunea.

Ecosport rămâne puțin în urmă și dacă privim la ceilalți rivali din segment: Juke, Vitara, 2008, Captur și chiar low-cost-ul Duster vin cu opțiuni mult mai generoase și mai inteligente.

Ecosport urmează să primească navigație abia din ianuarie 2016, deci încă un minus în lupta cu ceilalți. Până atunci, clienții vor avea un sistem multimedia SYNC 1, cu funcții clasice, destul de greu de accesat din amalgamul de butoane. Avem însă pe lista de dotări scaune încălzite, lumini LED pentru rularea pe timp de zi, control vocal, cruise control și acces și pornire fără cheie.

  • hazard, marţi, 03.11.2015 12:57

    vai de capul eu de masina! Si mai vor si aproape 20 mii de euro pe ea. AAAAAAAAAAAAHAHAHAHAHAHAHA

  • Cornel, marţi, 03.11.2015 13:38

    La capitolul dezavantaje trebuie trecut cu litere uriase : cel mai urat suv existent in ultimii 15 ani. arata ca un broscoi umflat

  • texta, marţi, 03.11.2015 14:47

    Nu e chiar o frumusete de masina,totusi arata mai bine decat oribilitatea pe roti numita Juke.

  • Sam93, marţi, 03.11.2015 16:02

    Masina asta este proiectata la centrul Ford din Brazilia parca, sau undeva in America de Sud. O adus-o in Europa pentru ca mai salveaza din costuri. Deci nu poti avea asteptari prea mari de la o masina proiectata in Brazilia in principal pentru piata sud-americana.

  • Andy, marţi, 03.11.2015 17:44

    @Juke e "Miss Crossover B segment" fata de EcoSport. Dupa cum zicea si Sam, e un model realizat pentru pietele emergente (India, America de Sud etc.) care sunt mult mai putin pretentioase fata de Europa, SUA sau Japonia si Coreea. Ford doreste sa vanda din modelul respectiv 800 de bucati in Romania anului urmator ...Greu de crezut. Va avea soarta B-Max-ului, atat in Europa cat si in Romania. Oricum sunt de felicitat. VW, Seat, Skoda si Toyota nu au reusit nici pana azi sa ofere macar un crossover de clasa mica (B), in timp ce toti producatorii mari de volum au asa ceva de cativa ani.

  • Madalescu_Georgian, miercuri, 04.11.2015 11:34

    @Andy, As mai adauga si grupul Kia-Hyundai, care nu au in acest moment in lista de modele un crossover de clasa mica. Totusi, B-Max se vinde binisor avand in vedere ca la noi ''dubitele'' ( de clasa mica in cazul asta ) nu sunt prea agreate.

  • Andy, miercuri, 04.11.2015 11:58

    @Mada Au ix25/Creta pe unele piete. E pe aceeasi platforma cu i20. De precizat ca aceasta clasa din care fac modelele amintite are doua nume: suv-uri de clasa mica (B) sau crossovere compacte (denumirea din ce in ce mai acceptata si folosita). E de fapt un artificiu sa zici compact unei masini de clasa B, dar na..., marketingul trebuie sa-si faca si el treaba.

  • ironR, luni, 09.11.2015 13:26

    Aveam asteptari mai mari de la acest EcoSport. Din pacate nu exista nici optiune de 4x4. Cat despre pret... ciudat de mare! Design-ul imi place, dar nu conteaza doar asta la o masina, mai ales de la o varsta. Asteptam 1.5 ecoboost si 4x4, asta era o combinatie buna, ceva mai dinamic, totusi masina arata bine, merita ceva mai multa performanta!

  • Grig, miercuri, 24.02.2016 15:01

    Pentru carcotasi, am de vanzare una la 0 km cu 5000 eur. Cine o doreste?

  • teo, miercuri, 04.05.2016 16:46

    Mai intai cumparati si apoi vorbiti de aceasta masina!