Ford C-Max

1.5 Benzina Turbo (Ecoboost) 150CP Man6 S/S Trend

Interior

4.0

Ford a lucrat mult la îmbunătăţirea interioarelor pentru toata gama sa de modele. Noul C-Max nu face excepţie şi a fost upgradat în acelaşi stil regăsit şi pe Focus. Modelul testat de noi s-a prezentat în echiparea de top Titanium, care include display-ul tactil full size color împărţit în patru zone şi prin intermediul căruia se pot controla cele mai importante funcţii ale sistemului multimedia.

Ceasurile de bord au fost şi ele redesenate, iar spaţiul a crescut, cinci pasageri putând călători confortabil pe scaune individuale. Portbagajul are o capacitate care poate varia între 432 şi 666 litri, în funcţie de poziţia scaunelor din spate şi de cât de mult alegem să încărcăm spaţiul de bagaje: până la poliţă sau până la plafon. Chiar şi aşa, C-Max are doi rivali puternici în acest domeniu: Dacia Dokker, cu un portbagaj de 800 litri, şi Volkswagen Touran cu 695 litri. 

Sunt şi câteva elemente amplasate mai puţin fericit. De exemplu, Ford a decis să păstreze un CD Player, iar acesta e aşezat în partea superioară a consolei centrale, deasupra display-ului. Ergonomic amplasarea nu este rea, dar dacă maşina stă expusă în soare pentru multă vreme, temperatura ridicată poate topi sau deforma un cd uitat în player.

De asemenea, pe plafon sunt amplasate două spaţii de depozitare. Unul este pentru ochelari şi are o formă nouă şi chiar un sistem de prindere. Al doilea este pentru obiecte generale, dar, din nou, căldura degajată de plafon poate afecta obiectele amplasate înauntru. Nu mai vorbesc de o ciocolată uitată acolo vara, de exemplu.

Modelul C-Max are doar cinci locuri şi foloseşte portiere clasice pentru accesul la locurile din spate, în timp ce fratele mai mare Grand C-Max are şapte locuri şi portiere culisante în spate. Al treilea rând de locuri este gândit pentru persoane cu statură mai mică, iar la nevoie scaunele se pot rabata plat în podea. În cazul lui Grand C-MAX, locurile din spate pot fi aranjate şi în configuraţie de şase locuri, cel central putând fi rabatat. Cele două scaune individuale rămase pe rândul doi pot culisa apoi spre centru pentru a oferi mai mult spaţiu pasagerilor. 

  • cici de la bucatarie, marţi, 28.04.2015 12:13

    consum 9, 5 mediu e bine ? pai pe zapada inseamna 12 , sa mi iau turbo pe benzina .fratilor , daca noul ford mondeo 2015 in ameica testat de americani cu acest motor de 1, 5 nu a iesit bine , voi ce doriti acum ? e un motor care respecta placerea europenilor de cilindree mica si atat , e oferta pt cine nu are bani de taxe si impozite mari atat . daca il aduci in bucuresti are consum de v6 . nu e nimic nou sub soare .

  • Moldovean, marţi, 28.04.2015 12:46

    Nu m-ar fi deranjat deloc un facelift total al părții din spate a lui Grand C-Max.

  • petrush, marţi, 28.04.2015 14:38

    sigur ca da .toate fordurile seamana intre ele la grila cu aston martin

  • 45, marţi, 28.04.2015 16:58

    Spatios modelul.....nota 10 pt test.

  • Emil, marţi, 28.04.2015 17:03

    Am testat-o si pot spune ca are un prag de incarcare destul de ridicat si anumite comenzi cu mari probleme de ergonomie. Nu m-a incantat

  • Andy, marţi, 28.04.2015 17:18

    Zafira si Sportsvan merg luate in considerare mult mai bine in cazul achizitionarii unei astfel de masini. Poate si Scenic insa doar daca ar veni cu o generatie complet noua cu design-ul nou Renault. Pacat ca in Europa monovolumele in general sunt in moarte clinica si nu reusesc sa atinga popularitatea din anii 80-90...

  • NN, marţi, 28.04.2015 17:33

    "buza" portbagajului si finisajele mediocre n-au ce cauta la un monovolum

  • leo, marţi, 28.04.2015 17:50

    Conduc modelul actual de C-Max cu motor de 2.0 Tdci 163 CP de peste 3 ani si sunt foarte multumit de masina. Consumul facut la pompa pana in prezent este de 5.75 l/100 km. Am fost in serice doar pentru revizii, in rest nu am avut nici o problema tehnica. E dinamic, economic, silentios si suficient de spatios. Daca scoti cele 3 scaune din spate ai un minivan pentru transport obiecte voluminoase sau poti sa mergi in vacanta cu 2 biciclete MTB in masina + bagajele aferente. Dupa mine raportul pret/calitate este foarte bun! Sunt curios sa vad pe viu modelul facelift si daca ma va convinge poate merg la un buy-back.

  • Sandu aI-III-lea, marţi, 28.04.2015 18:15

    O masina placuta,dar nu se poate compara totusi cu sora sa S-Max care e...mult mai placuta.

  • Moldovean, marţi, 28.04.2015 19:01

    Leo, un minus îl ai de la mine, dar din greșeală. Îmi cer scuze și socotește-l ca plus, te rog. Mi-a zburat mâna aiurea pe telefon.

  • van, marţi, 28.04.2015 19:11

    Destul de interesant,poate chiar cea mai buna optiune din segment.

  • @leo, marţi, 28.04.2015 19:40

    Ce legatura are motorul diesel cu acest bezinar turbo? Nici una! Vedeti ca sunt cateva teste recente (facute inclusiv in Romania) unde precizeaza intre punctele slabe ale masinii consumul foarte ridicat de combustibil (mai exact dublu fata de cat declara producatorul). In concluzie, comparativ cu vechea motorizare de 1.6 Ecoboost, 1.5-ul nou este mult mai setos.

  • arhitect, marţi, 28.04.2015 20:27

    comparatia trebuie facuta cu citroen picasso si renault scenic, campionii de pe podiumul vanzarilor http://left-lane.com/european-sales-2014-midsized-mpv-segment/ nu cu monovolumele bmw si mercedes care au vanzari insignifiante in Europa

  • vioanu, marţi, 28.04.2015 20:45

    @@leo deci tu pui botu' la consumurile rezultate in urma unor teste de 5 minute... Mai bine incerci un sprinmonitor....sunt sute de utilizarori cu sute de mii de km. E mai sugestiva parerea lor. dar dublul consumului oficial....esti copil?

  • @leo, miercuri, 29.04.2015 00:08

    Nu am voie sa pun link cu test facut in Ro cu motorul asta. Am exagerat, nu este dublu:- de la 6,1% declarat de producator ia 9,1-9,5% in realitate. Mi se pare enorm.

  • @Andy, miercuri, 29.04.2015 11:13

    Renault Scenic convinge mai multi cumparatori decat acest Ford c-max. Actualul Scenic se vinde mai bine decat C-max.

  • Mihai, luni, 04.05.2015 23:04

    Asta cu consumul e foarte relativa. Mai ales la un motor turbo pe benzina. Daca mergi economioc consuma putin, daca ii dai capace se dubleaza consumul. Daca vrei performant, le ai. Dar e cu benzina nu moca.