
Tinuta de drum
Încă din primele minute petrecute la volan am observat ceva care mi-a atras atenția. Zici că inginerii Dacia au calibrat direcția invers: întâmpină mai multă rezistență la viteze mici și mai puțină la viteze mari.
Asta înseamnă că în trafic, sau la manevrele de parcare, vei depune ceva mai mult efort pentru a manevra mașina. Acum, nu te gândi că poți sări peste antrenamentul de brațe de la sală, dar este ceva la care nu te-ai aștepta.
Pentru că direcția este mai "ușoară" la viteze mari, feedback-ul de la roți este aproape inexistent. Deci nu s-a schimbat nimic din acest punct de vedere.
La drum lung, Sandero Stepway facelift se comportă exact așa cum ar trebui să se comporte o subcompactă fără pretenții. Trenul de rulare este setat mai mult spre confort, iar suspensia este ceva mai permisivă, având în vedere că trebuie să permită și rularea pe teren ceva mai accidentat.
Zgomote nedorite vei auzi, mai ales atunci când treci peste denivelări mai accentuate și, cel mai des, acestea vor veni dinspre puntea spate. Și că tot veni vorba despre puntea spate, versiunea Eco-G 120 vine cu discuri de frână pe spate.
Ar fi fost timpul ca Sandero sa renunte complet la motorizarile fumegatoare si sa intre in lumea buna si selecta a EV-urilor.