Motor / Transmisie

3.5

Sub capota mașinii mele de test am probat declarația de război împotriva dieselului. Da, și Dacia, ca toți marii constructori care se respectă și se tem de normele de poluare, a decis să renunțe la diesel. Cel puțin în gama noilor modele Logan și Sandero.

Înlocuitorul eternului dCi este un motor pe benzină, echipat cu o instalație de GPL. O soluție brevetată la începutul anilor 2000 de bravii noștri taximetriști, devenită acum echipare de fabrică. Să mai spună cineva că nu suntem vizionari. Am căutat alternative la diesel „before it was cool”.

Revenind la motorul de numai un litru, Dacia îl oferă în două versiuni de putere și combustibil:
- una alimentată doar cu benzină (care dezvoltă 90 de cai)
- una care este alimentată și cu benzină, și cu GPL (dezvoltă 100 de cai)

A doua variantă, cea testată și de mine, va avea multă grijă de buzunarul proprietarului. Asta e clar. Dar cum se conduce?

Ai suficient suflu pentru o deplasare urbană, însă motorașul începe să gâfâie la viteze de autostradă. De asemenea, nu o să digere foarte bine depășirile riscante. Asta și pentru că valoarea cuplului nu sare de pragul psihologic de 200 de Nm. Mai exact, ai la dispoziție 170 de Nm, disponibili pe la 2000 de rotații.

Motorul vine la pachet cu o transmisie manuală cu șase rapoarte, ceva mai clar delimitată în timonerie și cu o etajare destul de lungă pentru ultimele rapoarte. Sunt momente în care, fix la intrarea într-o treaptă de viteză, levierul pare că opune o ușoară rezistență. Chiar dacă ambreiajul e călcat la fund mult mai repede, având în vedere că și cursa lui a devenit mult mai fină.

Comparativ cu vechiul model, antifonarea motorului a crescut, însă avem în continuare o vibrație perceptibilă atunci când mașina staționează cu motorul pornit. E o vibrație care poate deveni deranjantă pentru cei pretențioși.

  • DAC, luni, 08.03.2021 08:01

    @AutoMarket 2 intrebari scurte : 1) Are 100 CP doare cand merge pe GPL? Cand merge pe benzina are doar 90 CP ? 2) Poti selecta sa mergi doar pe BENZINA, deci sa alegi tu cand si ce combustibil folosesti ? Multumesc anticipat !

  • Baile Golanesti, luni, 08.03.2021 08:37

    O singura chestie imi displace total(scuzabil in cazul de fata deoarece e o masina cu gpl cu rezervorul in portbagaj),kitul de pana,mai precis,mizerabilul kit de pana. Doar cine n-a condus mai mult de 5 km si are unghiile date cu oja nu stie ca acel kit de pana pe care mai nou il gasim pe toate masinile,inclusiv pe cele premium,e un gunoi total.Cine zice ca nu,n-a taiat niciodata un cauciuc pe flancuri sau sa sparga janta intr-o gura de canal.Kitul de pana,bun poate cand iti intra un bold in roata si atat.E si relativ complicat de folosit si dureaza si mai mult sa-l folosesti decat daca ai schimba roata sparta cu rezerva.In cazul de fata,mi-as lua o rezerva ingusta si as monta-o in portbagaj iar kitul l-as trimite direct unde ii e locul,la gunoi.Pacat ca-l vad si la Dacia ,mai ales la drumurile noastre,pana la roata,acum inca un motiv banal sa pleci cu platforma.

  • ironie!?, luni, 08.03.2021 08:47

    o problema de matematica, clasa zero pregatitoare: Se da o Dacia Logan 2021 cu 50 litri(rezervor benzina)x 5,3 lei(pret benzina standard) + 32 litri(rezervor gpl) x 2,6 lei(pret gpl) = 348,2 lei, in comparatie cu Dacia logan 2018 de 1.5 dci(95cp) care la 50 litri (rezervor motorina) x 5,4 lei (pret motorina standard) = 270 lei. - emisii 1.0 eco-g = 101 g/km(pe alte situri 98-108) vs 1.5 dci(95cp) = 96 g/km - cuplu 1.0 eco-g = 170 Nm vs 1.5 dci = 220 Nm Va rog sa extrageti necunoscuta din aceaste calcule!

  • ds, luni, 08.03.2021 09:31

    Până în 14.000 de euro e ok, oferă cam cea ai bună dotare in banii aceștia. Dar, totuși, nu mă împac cu suportul pentru telefon și priza usb. Strica tot feng shuiu :)))) ca să zic așa. Și, vorba autorului, parcă te îndeamnă la folosire.

  • @ironiel, luni, 08.03.2021 09:37

    Pai nu au avut ce face. Nu vezi ca toti producatorii renunta la diesel, el putin la masinile mini / mici. Ca daca o sa interzica ,asinile diesel in orase, ce rost are sa mai produca mmotoare diesel. Vezi ca si Skodea Fabia renunta la motoarele diesel.

  • PMC, luni, 08.03.2021 09:39

    Adicătelea s-au fortat, s-au incapatanat, s-au agitat, si le-a iesit o masina mai scumpa si mai proasta, cu mai multe complicăciuni inutile, dar cu performante inferioare. Din ciclul ”Nu-i frumoasă, da-i bătrână!” Inteleg ca normele UE de poluare ii forteaza pe producatori sa bage mai multi bani in filtre samd, dar totusi, batranul si redutabilul 1.5 dCi de la Renault ar fi putut fi montat in continuare pe Logan si pe Duster cel putin. Eu sunt convins ca e o hemoragie de clienti la Dacia din cauza lipsei Dieselului. Nu in randul tinerilor care n-au condus in viata lor un Diesel, proaspeti absolventi ai vestitelor noastre scoli șpăgare de soferi. Ci in randul celor care cunosc avantajele Diesel si vor sa foloseasca masina nu doar pana la mall. Intr-adevar, vor fi multi pentru care Diesel nu se justifica pentru ca fac drumuri scurte si cum Romania n-o sa aiba probabil niciodata o retea de autostrazi, e ok Otto. Dar sunt destul de multi si cei care au nevoie de un Diesel. Unde vreau sa ajung: degeaba se plang "oficialii" Dacia ca in ciuda preturilor decente la masini noi, romanii cumpara Dieseluri din Germania. Daca nu le oferi un Diesel corect cum era 1.5 dCi, multi vor spune ca se multumesc cu un Golf la mana a doua din Germania. Cu 10.000 de eur iei un Golf Diesel de 5 ani cu 50.000 de km reali, cu carte de service si fara incidente. In conditiile astea, in ciuda glumelor interminabile de pe FB cu "Audi cu 300.000 de km", chiar e mult mai justificata o asemenea optiune. Parerea mea e ca cel mai bine e sa-si ia omul masina noua. Si mai cred ca e bine sa incurajam economia romaneasca. Chiar cred asta. Dar dati-ne optiuni, nu va comportati ca si cum stiti voi mai bine ce nevoi avem noi, clientii. Asta e o abordare perdanta. Sa nu aveti impresia ca clientul e tolomac si il puteti prosti cum vreti voi.

  • MarDark, luni, 08.03.2021 09:48

    De ce ziceți ca fata de rivalii de mai sus Logan este lăsat in urma cu 11.6 pentru 0-100. Meganul de exemplu, cel de 114 CP are 10.7 secunde.

  • @pmc, luni, 08.03.2021 09:53

    Stai linistit,mai "da niste lobby"Dacia catre baietii cu putere de decizie si o sa apara iar noi taxe la inmatricularea masinilor second inclusiv cele aduse de afara din Ue ca sa "poata si gura lor" sa manance ceva.Au mai facut asta, 14000euro e o suma foarte mare pentru multi romani,romani care vor prefera un second diesel mult mai confortabil,mai performant,mai sigur si cu mult mai bine echipat,totul pe la 7000-8000e de obicei.Peste 5 ani o sa se interzica benzina normala daca nu e hibrid,peste alti 5 hibridul,totul pe multi bani scosi din buzunare si performante reale in scadere.

  • Moldovean, luni, 08.03.2021 10:10

    @ PMC Stai liniștit, nu producătorii îți spun că știu ei mai bine ce nevoi ai tu, ci UE. Producătorii ar oferi ce vor clienții, dar am spus deja cine nu-i lasă :)

  • adrian floraru, luni, 08.03.2021 10:25

    bravo DACIA ori cum am face tot gasim cv de comentat,asa e Romanul e.t.c. e foarte buna eu posed logan de noua 2008 si sant foarte multumit intradevar motor 1.4 dar nu de asta e vrb e vrb de intretinere de reparatii e faoarte ok pentru un om de rand .felicitari pt cine il cumpara,si eu in viitorul apropiat o sa,l achizitionez fiinca se merita din toate puctele de vedere...

  • @PMC, luni, 08.03.2021 10:30

    De aia firmele cumpara la flote masini second, de bune ce is ? De ce nu iau seria 7 de 25k euro, in loc de Skoda Octavia noua? Te pomenesti ca DACIA are cele mai mari preturi, pentru ce ofera. Celelalte firme ofera pretul corect ?!

  • @@pmc, luni, 08.03.2021 10:35

    Esti analfabet functional! Am zis de oamenii de rand ca sunt saraci si nu isi permit sa dea mai mult de 6-7000e pe o masina. Daca aveau romanii banii firmelor,crezi ca nu isi luau masini noi?

  • @PMC, luni, 08.03.2021 10:36

    https://www.promotor.ro/stiri-auto/dacia-bate-renault-acasa-francezilor-nu-creada-18834765 Se pare ca pe francezi si pe spanioli nu-i deranjeaza ca trebuie sa cumperer motoare pe benzina, cum de altfel nici pe mine. Am avut 5 masini pana acum, 4 luate de noi si toate au fost pe benzina.

  • @PMC, luni, 08.03.2021 10:40

    Tu esti analfabet functional. Am spus ca de ce nu-si iau FIRMELE masini second, daca de aceeasi bani poti sa-ti cumperi ceva mai "spectaculos". Si la 6-7k, poti sa iti iei un Logan basic, Are tot ce iti trebuie pe el. Ca vrei figuri in cap,"piele" ofilita si navigatie invechita si 140 de cai pe un audi 14 2.0 tdi cu 500k km, aia e alta treaba

  • @@pmc, luni, 08.03.2021 10:51

    Ok,firmele au bani si isi iau masini pe leasing operational,sunt inregistrate in paradisuri fiscale si nu isi declara veniturile reale,din contra,in contabilitate ies mereu in pierdere la venituri basca ca dupa 2-3 ani isi reinoiesc parcul de flote auto. Cum spuneam,Dacia se adreseaza amarastenilor care nu vor/nu stiu sa isi ia o masina second nu firmelor cu 200 de masini in garaj sinoamenilor pe care nunii pasioneaza condusul sau masinile in general..Iar loganul vezi ca nu mai incepe de mult de la 6000-7000acum iar basic nici macar oglinzi inalzite(o bucurie iarna),Ac si radio n-are.Te-ai urcat in Logan,ai vazut cum stai pe scaunele din fata? Pana si Dacia 1410 era mult mai ok.

  • Costel, luni, 08.03.2021 11:15

    @DAC, GPL- 100 CP-170 Nm -v max 186 km/h- consum 6,5l/100km Otto- 90 CP -160 Nm - v max 181 km/h- consum 5,1l/100km; ramane optiunea fiecaruia cand face trecerea de la alimentarea cu benzina la cea cu gaz, cel putin asa stateau lucrurile cu Logan2 in versiunea similara ECO-G100.... (www.dacia.ro) @PMC, s-a intamplat si la case mai mari ca un model proaspat lansat sa n-aiba nicio motorizare Diesel din cauza mult prea uzatelor pseudoargumente, numai ca timpul (12-24 luni postlansare) a confirmat acelorasi producatori doar pripa in excluderea unui motor atat de generos cu satisfactiile la volan si, de ce nu, cu volumul vanzarilor.... s-avem totusi putintica rabdare si cu Dacia... in alta ordine de idei, Logan3, un autoturism de 4,40m si semnificativ mai durduliu comparativ cu Logan2, chiar merita macar un motor cu patru cilindri, chiar se impune sa se apeleze la arhicunoscutele 1461 cm3 / 1332 cm3

  • MarDark, luni, 08.03.2021 11:49

    @pmc@ Nu trebuie sa o iei pe aia basic, poti foarte usor sa iei versiunea de top cu pret de lista 10900 - 1300 rabla - 250 reducerea Dacia si la 9350 are arhisuficiente dotari pe care nicio concurenta nu o bate la acest pret.

  • Kap, luni, 08.03.2021 11:55

    Aș fi curios ce l-a deranjat de Bogdan să spună că ”din păcate” Dacia a păstrat comenzile audio pe satelitul din spatele volanului. E prea comod și ajută la un control mult mai sigur și mai ergonomic al volumului? Era mult mai simplu să-l lase numai pe ”tableta” centrală, dar în acel caz șoferul era obligat să ia ochii de la volan. Mie mi se pare un plus păstrarea satelitului de comandă separat, nu mai spun că se poate schimba separat în caz de problemă. În plus, dacă tot a testat versiunea și cu GPL, era util de aflat dacă separatoarele portbagajului se pot configura încât să încapă și o rezervă normală achiziționată separat. Alt plus neapreciat de Bogdan, dacă garda la sol e 16 cm atunci o depășește chiar și pe cea a primei generații, care era 15,5 cm, și e mai adaptat pentru drumurile desfundate de la marginea localităților.

  • PMC, luni, 08.03.2021 11:59

    @PMC la 10.36: Am spus si eu ca sunt unii pentru care o masina pe benzina e foarte OK. Inteleg ca ai avut 5 masini toate pe benzina. Foarte bine. Nu e nicio noutate ca unii prefera Otto. Dar acuma hai sa fim sinceri si sa nu facem raspunsuri "de-al dracu": chiar crezi ca multi dintre clientii de Duster, mai ales 4x4, nu evita achizitia pt simplul motiv ca nu exista Diesel? Si in cazul Loganului la fel: masina e gandita pentru "de toate". Cine locuieste la tara, sau face naveta, e intersat de consum. De asemenea, cine face drumuri mai lungi, mai ales in Romania, are nevoie de cuplu si viteza in depasiri. Ceea ce nu ai cu un motoras lesinat de 1 litru, pe benzina. Repet, hai sa fim sinceri si sa gandim un pic si dincolo de bula noastra personala. :) Revenind la exemplul de mai sus, chiar daca se fac poante multe pe tema asta, decat 14000 pe o Dacie noua cu GPL, eu personal as merge pe un Golf din 2016 Diesel, pana-n 50.000 de km cu 10.000 de Eur. Nici n-as sta pe ganduri. O spun cu toata sinceritatea.

  • @PMC, luni, 08.03.2021 12:14

    OK. BINE CA NE-AM LAMURIT ;-)

  • DAC, luni, 08.03.2021 12:16

    @ AUTOMARKET ALOOO, E CINEVA ACOLO ???

  • Moldovean, luni, 08.03.2021 12:34

    @ PMC Nu înțeleg eu bine sau tu spui că nu există diesel pe Duster? Dacă așa e, trebuie să știi că Duster e oferit în continuare cu motor diesel de 115 CP alături chiar și de 4x4.

  • xxx, luni, 08.03.2021 12:40

    Am posibilitatea sa fac comparație intre diesel 1,5€6 si 1lGPL dar pe Logan modelul vechi: consum pentru condus fără mila (ca de este mașină de serviciu!) in București diesel 8,2 GPL 11+2l benzina, faceți socoteala scorul este practic egal  consum pentru condus fără mila (ca de este mașină de serviciu!) din Nord București (aproape pe centura) in Tulcea (București Nord – A2-Tulcea) diesel 6,2 vers GPL 10+1l benzina, practic scor egal întreținere in Service autorizat câștigă GPL (dar nu cu o diferența extraordinară) autonomie din Nord București in Tulcea (București Nord – A2-Tulcea) 940km GPL 1100km avantaj GPL diesel câștigă fata de GPL in depășiri (cuplu)  diesel câștigă fata de GPL pentru ca ai roata de rezerva preț de achiziție GPL fiabilitate motor, atenție pentru zona București, câștigă GPL net Nu înțeleg de ce atâta drama ca dispare diesel! Daca compari cu €3 sau €4, ok pot sa înțeleg de ce plângeți, dar de la €5 in sus, dieselul este o mizerie , vana EGR, filtru particule, calitate combustibil.... lăsați-o ca măcăne, exista si bicicleta ca varianta daca nu va convine

  • Fanel_, luni, 08.03.2021 12:48

    Bicicleta ca varianta. Doar decat Diesel.

  • @tatraurs, luni, 08.03.2021 13:01

    numai aberatii, zi de zi. numai si numai aberatii, atat poti. bai sumahere care spargi jante in canale, esti habarnist intr-ale condusului, dar continui sa te dai aici mare pilot (pe drumul public !!) si pasionat de masini. pasiopat mai degraba, ca vad ca niciuna nu e buna, toate-s proaste pentru tine. deci, inapoi la carte si la scoala de soferi, e unica varianta viabila pentru tine si fa-o cat mai repede, ca la cum conduci sansa sa te alegi cu dosar penal te pandeste la fiecare minut. aaa, inca un secret, ca sa stii si tu: firmele si oamenii normali, care reprezinta probabil peste 95% dintre cei care cumpara masini noi, cumpara masina pentru utilitatea ei sau pentru un plus de confort, nu sunt interesati nici de condus, nici de masini in sine si bineinteles nu au nici skill-uri de samsari sa stie cum se cumpara masini sh. de asta aleg masini noi, plus pentru costuri tinute in frau. acum ca tie nu iti plac masinile noi, ci doar sh-uri si alte harburi, e problema ta. nu tuturor trebuie sa li se potriveasca ce ti se potriveste tie. ramane cum am stabilit: unii cu mercedes nou sau cu logan nou, in functie de buzunar, iar tu dom' specialist in toate si-n nimic, cu cotetul tau de 20+ ani ros de rugina plus doza de ura si invidie de care nu te debarasezi neam.

  • PMC, luni, 08.03.2021 13:06

    @Moldovean: Da, asa stiam ca nu mai pun Diesel pe Duster. Deci e greseala mea. Dar ramane valabil tot ce am scris pentru Duster si chiar si Sandero. Cine ia asemenea masina, majoritatea clientilor in Romania si in tarile UE mai sarace, se uita la consum si la cuplu.

  • PMC, luni, 08.03.2021 13:06

    Scuze: ramne valabil pentru Logan. Graba asta... :)

  • Liviu, luni, 08.03.2021 14:02

    Ce-i cu suportul ala de telefon? Pai pt ce iti mai da ecranul ala de langa, daca tot pui telefonul acolo? :)) E noaptea mintii atata redundanta. E ca si cand ti-ar da oglinzi retrovizoare laterale, dar si camere retrovizoare sub oglinzi, care sa-ti arate ce iti arata oglinzile :))

  • Fanel_, luni, 08.03.2021 14:46

    suport de telefon sau - suport pentru o minivaza cu flori - suport pentru infipt icoana facatoare de minuni - suport pentru poza cu Florin Piersic - suport pentru o veioza - suport pentru un rastel de pistol - suport pentru o bata de baseball - suport pentru cutiuta de minisurubelnita + bituri - suport pentru oglinda/ruj/pudra - suport pentru masca de protectie - suport pentru un sul de hartie igienica - suport pentru haina domnului presedinte - suport pentru tanga gasit de nevasta in dimineata imediat urmatoare noptii in care i-ai zis ca ai fost in sedinta

  • dan_grc, luni, 08.03.2021 14:51

    Cel mai bun compromis, sa fie toata lumea multumita, Logan la mana a doua, nu e nici noua, nici nemteasca obosita.

  • @fanel, luni, 08.03.2021 14:53

    L-ai uitat pe Arsenie Boca!

  • Fanel_, luni, 08.03.2021 14:58

    l-am scris dupa aia l-am sters, ca n-am vrut sa influentez si sa reduc din optiuni. Era si prefericitul in lista....

  • Gigi, luni, 08.03.2021 15:07

    Nici n-au lansat bine noile modele ca le-au si scumpit, pe toate, cu 300-400 euroi (nu ajungea ca erau cu 700-1.000 de euroi mai scumpe decat generatia anterioara). De exemplu, Logan Essential ECO-G100 s-a scumpit de la 11.250 la 11.600 euroi, iar Sandero Stepway Essential ECO-G100 s-a scumpit de la 12.350 la 12.650 euroi. Or sa mai vanda ei gramezi de masini, mai ales in Romania sau alte tari sarace, sau vor sa mai vanda doar in Franta.

  • alex_cu_a_mic, luni, 08.03.2021 15:36

    Butoanele in spatele volanului sunt cele mai practice din punctul meu de vedere. Am avut la fosta masina si mi-a luat fix 5 secunde sa invat ce faceau cele 5 butoane si o rotita si nu am mai simtit niciodata nevoia sa ma uit sa vad ce face unul sau altul sau pe care buton sa apas. Le simteam foarte bine la degete si niciodata nu bajbaiam sa le caut. In plus, aveam 4 degete disponibile pentru a le apasa, in loc de unul in cazul butoanelor pe volan sau mia rau. Imi lipseste foarte mult acea ergonomie mai ales ca acum am aceiasi marca dar toate butoanele (18 butoane, 2 rotite, 2 butoane de claxon) sunt pe un butuc fix in mijlocul volanului si in vreo 25k km am reusit performanta ca in 30% din situatii sa cresc volumul sau viteza pe cruise fara sa caut vizual butoanele. In rest, iau ochii de la drum ca sa caut butoane pe volan. Cat despre Loganul pe GPL, ma amuza "feature"-ul asta cu autonomia combina de foarte multi km. Una doua, "neinitiatii" in ale GPL-ului baga autonomia. Dragilor, nu isi ia nimeni masina pe GPL ca sa aiba o autonomie mai mare. GPL-ul este pentru economie si este o mare economie. Costul de rulare e mai mic cu ~40% fata de benzina asa ca toata lumea merge pe GPL cat mai mult posibil. Cat despre 1.5 dci care putea fi pastrat in oferta, cred sincer ca l-au eliminat pentru a simplifica masina. O masina doar cu motoare pe benzina are mai putine cerinte de antifonare, spatiu, atenuare vibratii etc. decat una care are si diesel. Loganul Confort cu GPL tot 12350 euro costa ca atunci cand a fost lansat. Doar echiparea Essential s-a scumpit, celelalte ramanand la fel.

  • Liviu, luni, 08.03.2021 17:55

    @Gigi Serios? Te plangi ca s-a scumpit cu 300-400 euro? Inflatia nu conteaza? Faptul ca e mai tehnologizata nu conteaza? Ca tu castigi mai mult decat castigai cand s-a lansat generatia anterioara nu conteaza? Care era salariul minim oriunde in lume acum 5-7 ani si care e acum? Ca sa nu mai zic ca majoritatea constructorilor auto majoreaza preturile cu mai multa lejeritate decat Dacia. Asa ca zi mersi ca acum poti sa o cumperi mai usor decat generatia anterioara.

  • Voi, luni, 08.03.2021 18:15

    Cine se plange ca Dacia e scumpa, sa isi cumpere BMW seria 1 la 70k euro sau seria 3 SH din 1995, si sa ne lase pe noi astialalti sa ne cumparam LOGAN NOU. Cui nu-i convine, sa isi cumpere altceva. Ce atata poveste doar cand e vorba de Logan. Sincer nici nu as vrea sa isi cumpere toti Logan. Ca oricum e plin de ford focus mk1 si BMW. Vreau sa imi iau o masina mai exclusivista, nu "uniforma".

  • Feisbuceala La Max, marţi, 09.03.2021 07:00

    Care e DEPRECIEREA unui Logan vs Duster dupa iesirea din garantie ? 3-5 ani ? Cum arata si cat ar valora un Logan 3 dupa 3-5 ani si 100.000 km daca de nou a fost 11.000-12.000 euro ?

  • Nică, marţi, 09.03.2021 09:43

    Am avut Golf 4 16.16v pe care am pus GPL timp de 4 ani şi 100000km În oraş (Bucureşti) consuma cu 2 l mai mult GPL decât benzină iar la drum lung cu 1-1,5 litru. Consuma sub 1 litru benzină la 100km. Problema mașinilor pe GPL e fiabilitatea motorului. Nu ştiu cât de fiabil este acest motor şi poate constitui un risc major. Dacă mi-aş dori o Dacia pe GPL, cred că aş mai aştepta un an, doi să văd cum se comportă. . Din pacate motoarele fie pe benzină sau diesel au devenit destul de complicate şi au scăzut în fiabilitate. PS Pentru cei care veți cumpăra, nu băgaţi GPL de oriunde şi faceţi service-ul corect chiar şi după ce maşina nu mai este in garanţie

  • Viorel, marţi, 09.03.2021 10:23

    Incercati sa o mai dregeti voi dar exact unde doare, treaba este si mai naspa, adica motorizarea...o mizerie, intr-o tara fara autostrazi in care ai nevoie de ceva cai ca sa faci o depasire fara sa strangi scaunul intre fese acolo ramane o problema si mai mare....Macar la diesel era cuplul care te ajuta, la ascutitoarea asta turezi de-ti sar ochii sa faci o depasire...pacat

  • MarDark, marţi, 09.03.2021 11:14

    @Viorel după ce am citit comentariul tau acum realizez ca ăștia de asta au creat hot hatch-urile cu 2.0 turbo si 300+ CP sau S class, seria 7 si A8 cu motoare de 3.0 diesel....Ele nu sunt pentru bogații din vest cu autostrăzi ci pentru sărăntocii din est. Pentru aia bogați au făcu logan de 65, clio de 65, polo de 80, fiesta de 85....etc

  • Paul, marţi, 09.03.2021 11:52

    Cateva aspecte de semnalat: - trecerea din benzina in GPL si invers nu se face prin buton, ci automat (apasarea butonului se face prin oprirea manuala a instalatiei, respectiv repornirea manuala). Daca ramane fara gaz, instalatia va reporni in momentul in care se alimenteaza. - consumul este relativ. In Bucuresti, cu 0.9TCe de 90 de cai si GPL (echiparea veche) consum tot undeva intre 9 si 9.5L la suta - ar fi fost bine sa faceti diferentierea intre motoare: 100CP este echipat cu GPL, iar 90CP nu este echipat cu GPL (teoretic mai economic, practic, acelasi motor de 999 cmc) -kitul de pana poate fi dublat de mentinerea unei roti din setul celalalt (daca masina este incaltata de iarna, roata de rezerva din portbagaj este de vara, si invers). Personal tin roata de rezerva in portbagaj si nu am un disconfort. La drum lug, poate, dar in concedii n-am simtit nevoia (desi am avuz si Chevrolet Spark cu GPL si Logan MCV cu GPL) In rest, ca orice masina, are plusuri si minusuri.

  • Seriff, marţi, 09.03.2021 11:58

    Mar Dark, din pacate Viorel are dreptate, eu detin logan 1.5 dci, te bazezi pe el intr-o depasire, consuma 4/100 la drum lung, este un motor extrem de fiabil si potrivit pentru 1100 kg cat are masina, din pacate 1.0 trebuie turat in draci ca sa traga, consuma mai mult, trepideaza grav la relanti si ma indoiesc ca o sa ajunga sa faca sute de mii de km ca 1.5 dci, comparatia ta cu masini de 300 cp nu isi are rostul, nu a zis nimeni ca vrea 300 cp, dar nici sa conduci o masina de peste o tona cu motor de tico, daca tie iti place sa faci asta, multa bafta, e o tara libera (momentan)

  • MarDark, marţi, 09.03.2021 12:27

    @Seriff fi atent la comparația asta: Logan 2 1.5 dci 95 CP din 2018+ cu date de pe auto data: 0-100 in 11.9 secunde declarat si 11.3 măsurat de ei. Logan 3 1.0 TCe 90 CP: 0-100 in 11.6 secunde declarat si încă nemăsurat de ei. E adevărat rupe dieselul ala....

  • Seriff, marţi, 09.03.2021 12:30

    Nu am zis ca rupe, nu am stat sa studiez cifrele, doar am condus ambele masini, cu 0.9 tce am mers pana la iasi si inapoi de curant, are exact zgomototul de motor de matiz, trebuie turat in draci ca sa traga, dci-ul trage de jos, nu trebuie sa te bagi in depasire cu 4000rpm ca sa ai sanse sa o faci, cine vrea sa isi cumpere, eu nu mi-as lua asa ceva, tu ai mers cu ambele masini sau iti dai cu parerea strict din articole de pe net?

  • MarDark, marţi, 09.03.2021 12:34

    @Seriff cu diesel-ul am mers doar pe duster, bine avea si 115....dar vorbesc de cifre, la benzinarul de 1.0 turbo atat timp cat retrogradezi o treapta ar trebui sa se comporte similar cu 1.5 dci-ul. Cel putin pe cifre.

  • Seriff, marţi, 09.03.2021 12:37

    Ca cifre probabil ca da, ramane de vazut ca fiabilitate, ideea e ca e mult mai obositor la condus, sta foarte turat, se vede ca e motorul mic pentru aceasta caroserie,eu sunt fan benzina, dar ceva decent, nu ceva atat de mic, in fine, fiecare sa isi ia ce vrea si sa fie sanatos.

  • PMC, marţi, 09.03.2021 12:54

    @Nica: multumim pentru informatii. @Viorel: total de acord cu ce spui. Pacat ca ceea ce era pana deunazi unanim acceptat si de bun-simt a ajuns acum sa para de neconceput. Bine-nteles ca asa e, bine-nteles ca Dieselul de la Renault e o bijuterie de motor si e croit perfect pentru cum a fost conceput initial Loganul: o masina ieftina, economica si fiabila. Iar acum, piruetele tehnologice facute de cei de la Renault sunt de neinteles pentru unii ca noi, care am condus multe feluri de masini si avem niste sute de mii/milioane de km de experienta. @Sheriff: da, e o tara libera inca, dar nu pentru mult timp. Si da, ai dreptate in tot ce spui.

  • MarDark, marţi, 09.03.2021 13:05

    @PMC ce fumati ma oameni buni, ca pare bun Clio, cel mai vandut model Renault are asa: 1.0 SCe 65 CP, 1.0 TCe 90 CP, 1.0 TCe + GPL 100 CP si varful de gama un E-Tech de 140 CP foarte scump. Fara diesel si fix aceleasi motorizari de pe Dacia. Voi ce fumati cand cereti diesel pe dacia sau ceva mai potent, cand gama superioara nu au?

  • MarDark, marţi, 09.03.2021 13:14

    Are si diesel my bad, sorry :D

  • MarDark, marţi, 09.03.2021 13:18

    Defapt le are pe hartie ca nu le mai poti configura....nici captur si nici kadjar

  • alex_cu_a_mic, marţi, 09.03.2021 14:56

    @Feisbuceala La Max Poti sa vezi si singur deprecierea unui Logan sau Duster uitandu-te dar in principiu, cu cat e mai simpla masina, cu atat isi pastreaza mai bine valoarea in timp. Nu e iesit din comun sa vezi Dacii de peste 10 ani, cu sub 150k km, intretinute bine, vandute cu 30-40% din valoarea lor la achizitie. @Nica. Nu-ti mai fa probleme de fiabilitatea motoarelor pe GPL. Toti producatorii europeni sunt familiarizati cu GPL-ul ca in Europa benzina e scumpa si clientii s-au orientat spre diesel sau gaz unii chiar din fabrica. Singurele motoare care mai au ceva probleme sunt unele japoneze neadaptate pentru rularea pe gaz. @Serrif 1.5-ul de 85 de cai e posibil sa fi fost dinamic mai bun decat 0.9 tce insa variantele de 65-70-75cp care au echipat majoritatea loganurilor diesel, sunt categoric mai slabe decat 0.9. Iar 1.0 tce e superior fata de 0.9 mai ales dpdv cuplu motor: 170 vs 135.

  • Viorel, marţi, 09.03.2021 16:00

    @MarDark. Eu nu am zis nimic de 300 cp dar un minim de 115 cp zic ca sunt necesari in tara noastra, si ma gandesc ca nu esti tot timpul singur in masina, mai pune un pasager macar, cu ceva bagaje si vezi atunci ce vreau sa spun, pe un benzinar...la diesel in schimb se simte mai putin diferenta ca are cuplu care-l ajuta chiar si cu incarcatura, la aspectul acesta m-am referit, si vorbesc din propria experienta...am avut logan 15 ani.... ps dar daca mai bate si putin vant din fata :)), deci ceva resurse acolo la bunul simt, raportat la greutatea masini si gabarit...

  • Seriff, marţi, 09.03.2021 16:35

    @Viorel, asa e, ai dreptate, dar te zbati degeaba, eu am de la serviciu un golf 1.6 d, 110 cai, masina e mai grea cu 200 de kg decat un logan, dar chiar trage, nu stiu in cat timp ia suta, sau chestii de genul, ce stiu e ca la drum lung si cu 3 pasageri tot poti sa faci o depasire fara probleme, fara sa o turezi in blana, are suficient cuplu sa te scoata din situatii dubioase, sa zic ca are un consum mai mic de 1.0 tce?

  • flavius, marţi, 09.03.2021 22:29

    O porcarie pentru idioti.Rog scuzati limbajul

  • alex_cu_a_mic, miercuri, 10.03.2021 08:56

    "O porcarie pentru idioti." zice cineva care are la avatar o masina, probabil a lui, care a fost la vremea ei un pic pestre Loganul din acele vremuri iar actualmente este depasiota cu mult de masina din test.

  • Kap, miercuri, 10.03.2021 10:42

    Alex, mardark, vă chinuiți să le explicați, dar am impresia că pentru unii de aici e degeaba. Ce să explici cuiva care compară diesel turbo cu MPI benzină aspirat și se plânge că motorul pe benzină trebuie turat? DCi: 90 CP la 4000 rotații și 220 NM la 1750 rotații 1.6 16v MPI: 105 CP la 5750 rotații și 148Nm la 3750 rotații TCe GPL: 100 CP la 5000 rotații și 170 NM la 2000 rotații Trebuie doar să știi să citești cifrele să vezi că acest TCe GPL e mai puternic și mai elastic inclusiv față de fostul DCi de 90 de cai. Și mai economic, la un consum de 5% motorina costă 27 lei pentru 100 km, iar cu GPL 8 litri / 100km înseamnă undeva la 21 de lei. În plus, un benzinar cu GPL e mai fiabil și mai ieftin de întreținut față de un diesel. Lucruri verificabile, chiar dacă unii preferă să denigreze constant Dacia și să răspândească minciuni de la taximetriști sau jumătăți de adevăr, din diferite motive (sunt trolli cu interese, vând vechituri sh sau pur și simplu oameni care nu pricep mai mult).

  • Seriff, miercuri, 10.03.2021 12:47

    Eu detin dci, nu vorbesc din filme, am masina de ani buni si am condus si 0.9 tce la drum lung de mai multe ori prin prisma serviciului, daca nu ma crezi ca e o mizerie, fa un test, inchiriaza de la o firma de rent a car, sunt o gramada logan dci un weekend si in alt weekend logan benzina. Fa un drum lung gen Bucuresti - Iasi, sau Bucuresti - Transalpina si inapoi cu ambele si vorbim dupa. Asta odata, doi la mana diesel-ul e recunoscut pentru fiabilitate, sa vad si eu un 1.0 sau 0.9 cu 300.000 km si vorbim dupa.

  • Kap, miercuri, 10.03.2021 13:11

    Am suficiente sute de mii de km făcute cu mașini dotate și cu MPI și cu DCi de la Renault și întotdeauna experiențele la volan au confirmat cifrele. Dieselul da, este recunoscut la fiabilitate până cedează valva EGR, pompa de injecție de înaltă presiune sau când datorită uzurii începe distracția injectoarelor. Ce să mai vorbim că-ți face filtrul de particule program de ieșit din oraș... o plăcere ce mai.

  • Seriff, miercuri, 10.03.2021 13:21

    @Kap, da, alea sunt probleme clasice specifice masinilor diesel, eu sunt pro benzina si fan benzina, dar sincer nu as renunta la diesel pentru motor de 1l in 3 cilindrii, aa, as renunta pentru un motor de 1.5 in 4 cilindrii si de minim 110 cai, atunci da, aia mi se parea o alternativa decenta chiar daca ar creste consumul,acum fiecare face ce vrea cu banii lui, eu cand mi-am luat masina am luat-o strict pentru naveta (aveam zilnic de acoperit 100 km dus intors pana la serviciu), inainte am avut un Seat de 1.4 benzina aspirat, nu saream de 700-750 km cu un plin , la dci fac 1200 km, e diferenta mare.

  • Kap, miercuri, 10.03.2021 13:51

    Cum poate fi un proprietar de diesel fan benzină? :) Acum serios, nu mai are a face că e-n 3 cilindri, se echilibrează altfel, din vilbrochen sau volantă, și asta e o temere legată de motoare vechi. Cilindreea mică e o problemă? Păi ăsta e downsizing-ul, că au pus turbină și au scăzut la diesel de la 2-2,5l la 1,3-1,6 n-a fost o problemă? dacă nu, atunci de ce e la benzină când din 1,6-1,8-2l au redus la turbo cu 0,9-1,2l ? Cât despre navetă de 50 km zilnic, nimic nu bate GPL-ul: costul cel mai mic raportat la distanță și de întreținere, ajunge repede la parametrii optimi (se încălzește repede) și pe termen lung scutește unele neplăceri ale diesel-ului. Părerea mea.

  • Seriff, miercuri, 10.03.2021 14:13

    Daca sunt proprietar de Diesel nu inseamna ca nu sunt fan benzina, am avut si Opel Astra Bertone 2.0 turbo, mi-a placut mult, mi-am luat diesel strict fiindca aveam nevoie de o masina de naveta in afara orasului, care sa fie ieftin de intretinut, da e ok si gpl-ul, nu zic ca nu, fiecare e liber sa isi ia ce vrea, eu nu o sa imi iau motor in 3 cilindrii, cine vrea asa ceva sa isi cumpere.

  • PMC, miercuri, 10.03.2021 16:20

    @Kap: te rog eu nu mai vorbi tampenii. Poti sa uiti cifrele de care scriai mai sus. Un Diesel trage si trage si e mai fiabil si economic decat orice benzina si gpl. Oricine stie asta. Ca se strica si ele la un moment dat, ca sunt diverse motoare de la diversi producatori, e adevarat, dar nu poti generaliza ca "se duce egr-ul" si nu stiu ce alte balarii debitai mai sus. Daca e exploatat corect, daca e un motor bun, nu se duce nimic decat dupa o uzura extrem de indelungata. Singurul argument e ca intr-adevar, Diesel se preteaza mai mult la drum lung decat pentru iesiri scurte in oras. Dar chiar si aici vorbim de modele mai vechi. Cele noi se incalzesc extrem de rapid, au camere duble pentru lichidul de racire si nu au nicio problema sa mergi cu ele pe distante scurte. Am eu un motor Diesel si am mers cu el si pe distante scurte. Nu a avut niciodata nicio problema. Nu "s-a dus" nimic si am deja 140.000 de km facuti toti de mine, masina luata noua. Si sunt convins ca o sa mearga in continuare inca de 3 ori pe atatia km. Cine i-o face, ca o s-o dau nu peste mult si ce crezi ca o sa iau? Ai ghicit: tot Diesel. Dupa cum arata in momentul asta masinutzele cu baterii de laptop, nici nu ma vad prea curand schimband tehnologia. O sa iau in continuare Diesel pana cand o sa existe ceva mai bun. Ceea ce la ora asta si in viitorul apropiat nu o sa existe. Pentru ca Zi de zi, DIESEL deasupra tuturor!

  • Seriff, miercuri, 10.03.2021 16:41

    ''Pentru ca Zi de zi, DIESEL deasupra tuturor!'' A mea are 200.000 km si e luata de noua din ro, nu am avut probleme cu egr sau mai stiu eu ce, doar chestii din cauza drumurilor bune, bielete, bucsi etc. In rest apa paie si bataie si economia facuta la carburant in 200.000 km e imensa, efectiv, consum 4% la drum lung fata de 6-7 la benzina.

  • Kap, miercuri, 10.03.2021 18:59

    Ce am scris nu a fost citit cu atenție. Mă bucur că sunt și dieseluri fiabile. Totuși uzura injectoarelor apare inevitabil, este presiune foarte mare, nu se compară cu injectoarele de benzină. Apoi defectarea valvelor EGR, filtrele de particule colmatate sunt de asemenea probleme destul de frecvente pe care le-au experimentat inclusiv amici care le întrețin corect. Dieselurile noi sunt motoare complexe, care includ preîncălzirea combustibilului, mai nou SCR pe bază de AdBlue și acea pompă de înaltă presiune, care e destul de scumpă la înlocuire. Motoarele pe benzină uzuale sunt mult mai simple și mai fiabile, iar cifrele date mai sus de producător confirmă că TCe 100 este mai puternic și mai elastic decât DCi 90. Eu pot răspunde argumentelor, dar primul paragraf e echivalent cu strigătul manelistic ”se știe”. Se știe ce e confirmat cu cifre, n-are a face părerea subiectivă a cuiva. Ce reiese și de mai sus și am verificat și personal pe modelele anterioare este că un Logan cu GPL este mai fiabil și mai economic decât un Logan diesel. Și odată cu TCe 100, trage și mai bine.

  • PMC, joi, 11.03.2021 00:07

    Eu nu stiu ce ai verificat tu, dar daca imi spui ca motorul ala lesinat de 1L trage mai bine decat 1.5 dCi, nu stiu in ce realitate paralela traiesti tu. Dar ok, perception's a bitch! :))

  • alex_cu_a_mic, joi, 11.03.2021 12:24

    Motorul ala lesinat de 1L trage mai bine decat 1.5-ul de 65-75CP de pe majoritatea Loganelor. Variantele de 85CP sunt o raritate. Iar pentru oras gazul e imbatabil in materie de costuri de rulare, intretinere si mai ales rezistenta la uzura. Dieselul pe masinile de taxi este o raritate pentru ca fie nu renteaza fie nu rezista (mai ales cele mai noi cu filtre de particule) la fel ca cele pe benzina/gaz. Cred ca mai degraba nu renteaza.

  • Seriff, joi, 11.03.2021 17:10

    alex_cu_a_mic ai masina cu motor in 3 cilindrii de 1litru, daca da, cati km ai cu ea? E fiabila, nu e? Sa stim si noi daca sunt mai bune decat cele diesel in 4 cilindrii.

  • PMC, joi, 11.03.2021 20:31

    alex_blabla: auzi, de unde ai tu ideea cu 1.5 dCi de pe majoritatea Loganurilor sunt alea puturoase? Cel putin in Vestul Romaniei, toata lumea care lua Logan 1.5 dCi lua motorul de 85 de cai pentru ca stia toata lumea ca varianta mai slaba era mai putin fiabila. 1.5 dCi cu 85 CP a fost unul dintre cele mai reusite motoare de la Renault, daca nu CEL mai reusit motor si cel mai de succes. Pur si simplu mai rafinat si mai putin lacom chiar decat vestitul 1.6 TDI de la VW, alta bijuterie de motor.

  • alex_cu_a_mic, joi, 11.03.2021 23:56

    1.5-ul cu toate iteratiile lui a fost unul dintre cele mai reusite motoare din ultimii 25 de ani. Am si segmentat, in post adolescenta mea, unul al unui prieten. Era varianta de 65 de cai, fara intercooler, de pe un Symbol. In privinta vanzarilor, grosul Loganurilor, au avut motorizarile de baza fie benzina fie diesel. Poti sa verifici in mare ce este acum la vanzare pe piata sh si sa vezi cate 1.2-1.4 vs cate 1.6 sunt la benzina si acelasi principiu la diesel 1.5 de 65-75 de cai vs 85-90cai. Nu vreau sa polemizez gratuit ca nu are rost. 1.5-ul pe logan, din pacate, e istorie si inlocuitorul lui, 1.0 tce GPL, dupa parerea mea e un inlocuitor mai bun doar pentru varianta de 75 de cai. 1.5-ul de 90 cai, dinamic e peste 1.0 tce. Era. Ar fi fost.

  • PMC, vineri, 12.03.2021 11:31

    @alex: absolut oricine iti spunea ca 1.5 dCi de 75 CP era naspa, se strica si erau mari probleme cu el. Ca s-au vandut in perioada aia mai multe pe benzina decat pe motorina, aia nu stiu si nu despre asta discutam. Dar cel putin aici in vestul tarii, toti care luau Diesel luau cu motorul mai puternic. Nici eu nu vreau sa polemizez. N-am condus varianta mai slaba a Dieselului, dar cel de 90 CP nu are ce discuta cu motorul de 1L pe benzina. Si e mai fiabil si MULT mai economic. Asta am vrut sa spun. Apropo de asta, daca as fi curios de un Logan Diesel la ora asta, as lua din Germania unul cu putini km si nu varianta de 1L benzina. Si asta fara ezitari si uitat inapoi.

  • Kap, vineri, 12.03.2021 12:11

    Nici eu nu mai vreau să polemizez acum pe baza percepției SUBIECTIVE asupra dinamicii, rămâne să vedem cum se comportă și fratele cel mic și MPI al lui 1.33 TCe. Dar 1.5 DCi n-are nici o șansă să fie mai fiabil decât 1.0 TCe, am scris de două ori argumentele mai sus, are X componente SUPLIMENTARE care să crape. Iar economic, pe Logan TCe GPL bate dieselul și la costuri de rulare și de întreținere, în ciuda miturilor și a necunoscătorilor.

  • PMC, vineri, 12.03.2021 12:37

    @Kap: nu polemizezi, dar persisti in prostie. Niciodata un motor subdimensionat pe benzina nu o sa fie mai fiabil si mai ieftin de intretinut si exploatat decat un motor Diesel. Asta o stie oricine. Acuma daca tu insistiti sa minti, eu n-am decat sa contracarez asta si sa spun tuturor care citesc p'aici sa nu iti creada balivernele.

  • Kap, vineri, 12.03.2021 14:05

    Turbină au ambele, subdimensionate sunt ambele, că și 1.5 DCi era pe vremuri 1.9. Însă un motor atât de complex ca un diesel actual nu e mai fiabil decât unul pe benzină. Prostie pură este să răspunzi la argumente cu ”asta o știe oricine” și să acuzi nefondat că aș minți. Altcineva spune baliverne cu ”zi de zi”.

  • Seriff, vineri, 12.03.2021 16:39

    @ kap eu inca nu il vad pe ala care are motorul ala de 1 litru sa imi zica daca a ajuns la 200.000 km cu el sau nu, 0.9 tce a aparut de ceva timp, chiar nu si-a luat nimeni?

  • Kap, vineri, 12.03.2021 18:25

    Dacă te uiți pe youtube îl vezi, cineva a pus un filmuleț în iunie 2019 cu un Logan 0.9 TCe cu 275.000 km. Cine se documentează își poate face o părere corectă fără să fie influențat de miturile și prejudecățile care circulă în mod interesat sau din alte motive.

  • PMC, sâmbătă, 13.03.2021 12:50

    @Kap: de obicei asa e, e aiurea sa spui "se stie". Asta e unul din cazurile cand nu e. Actualmente, tehnic vorbind, motoarele pe benzina sunt mai slabe si mai putin eficiente decat cele Diesel. Motivele sunt de natura fizica si mecanica, nu preferinte si "prejutecati interesate". Cat se poate de putin. Daca tu refuzi sa crezi realitatea obiectiva, e treaba ta, dar cand incerci sa imprastii minciuni deja cei care stiu ce faci trebuie sa contracareze asta. De dragul informarii corecte si al adevarului. Nu e personal, ca nu te cunosc si nu ma intereseaza persoana ta. Si prostie profunda mi se pare sa sugerezi ca ar exista interese pentru Diesel. Nu exista niciun interes. Discursul general in momentul asta e tocmai impotriva Dieselului care ar fi cancerigen si vinovat de toate relele. Cat priveste motto-ul meu cu "zi de zi", bine-nteles ca e si o doza de umor acolo. Dar na, daca nu ai simtul respectiv... :)

  • unsirb, luni, 15.03.2021 10:30

    @PMC: insisti pe valoarea adaugata de motoarele diesel la drumuri lungi, km multi, autostrazi etc (corect pana aici), ca mai apoi sa zici - in doua randuri - ca cea mai buna afacere e un golf diesel, vechi de 5 ani, cu 50k km la bord. Asta inseamna 10k pe an. Parca nu mai merita diesel pentru asta, nu? :)

  • PMC, luni, 15.03.2021 23:58

    @unsirb: spuneam de comparatia dintre o dacie cu motor de 1000 cmc care costa 14000 de eur, cum e cea din articol, vs un Golf cum am spus eu. Golful merita mai mult chiar daca faci km putini, da. Absolut ca merita. Pe langa un nivel de finisare si materiale care nu se pot compara cu o Dacie, o asemenea masina te poate duce 10 ani ieftin si in confort infinit mai bun decat o Dacie. Si chiar daca o sa-l vinzi dupa 10 ani cu 150.000 de km la bord, tot ai facut o superafacere. Deci comparativ cu masina din articol. Eu sunt fan Diesel. Eu imi iau Diesel si daca stiu ca fac 5000 de km pe an pt ca imi place. Dar am spus ca unora nu le merita, pentru ca e mai scump la achizitie. Si am mai spus ca in cazul noilor Dieseluri, cum e si Golful de care am amintit, nu e o problema sa mergi pe distante mici cu el. Noile motoare Diesel au rezolvat problema temperaturii optime de functionare, despre care se tot vorbea acum 10 ani.

  • Dănuț Alin Niță, joi, 08.04.2021 13:59

    Concluzia.... O căruță foarteeeeee scumpă. :)))))

  • mircea, miercuri, 28.04.2021 14:54

    Eu am fost convins ca ,utilizand o platforma de ultima generatie Renault-Nissan,Dacia Logan/Sandero va obtine 4* la testele Euroncap. Am revazut rezultatele la aceste teste incepand cu 2019 si,exceptand Hyundai i10(3*,69% protectie adulti)) si Honda e(4*,73% protectie adulti) ,nici o masina nu mai obtinut doar 70% protectie pentru ocupantii adulti si cam tot atat pentru copii. Chiar evaluand masina Dacia dupa standardele Euroncap anterioare si tot nu ar fi putut sa primeasca mai mult de 3* !