Tinuta de drum

4.5

Cu această motorizare ne-am întâlnit și atunci când am testat noul Formentor facelift, deci știam la ce să ne așteptăm. La fel ca fratele său mai mic, Terramar are un comportament previzibil, este plăcut la condus și, din punct de vedere al dinamicii, îmbină confortul cu un comportament sportiv.

Mulțumită sistemului plug-in hybrid, este ușor de condus chiar și în trafic bară la bară. Și mai ales, economic. Gabaritul mașinii nu îți pune mari probleme pe străzile înguste sau în parcări.

Direcția progresivă și suspensia sport sunt oferite încă din standard. Dacă le luăm individual, direcția este precisă și volanul opune destulă rezistență la viteze mai mari (mai ales în modul de rulare Sport sau Cupra), iar suspensia este neașteptat de confortabilă.

Desigur, având în vedere greutatea în plus, adusă de sistemul PHEV, și jantele de 20 de inch, vei simți atunci când treci peste denivelări mai pronunțate sau peste limitatoare de viteză.

Sistemul DCC Pro permite reglarea individuală a diverselor componente ale trenului de rulare. Spre exemplu, poți regla suspensia pe modul cel mai confortabil, dar direcția și livrarea puterii motorului pe modul Sport. De fapt, aceasta este cea mai potrivită setare, dacă mă întrebi pe mine.

Un alt lucru pe care l-am remarcat este fenomenul de "torque steer", destul de pronunțat, atunci când calci mai hotărât pedala de accelerație. Dar este, oarecum, de înțeles, având în vedere că puterea și cuplul motorului sunt livrate către puntea față.

  • glume, marţi, 05.11.2024 13:56

    chiar ne prefacem ca e normal ca masina asta sa coste aproape 60k euro?

  • parere, marţi, 05.11.2024 14:09

    51k pentru plasticul asta? In plus Seat se devalorizeaza f repede si nu este recunoscut (ca orice VAG) ca un monument de fiabilitate, ba din contra.

  • :))), marţi, 05.11.2024 17:45

    Inca o masina de 4.5 stele? :)))

  • Mihai, miercuri, 01.01.2025 17:45

    Cea mai tare chestie e asta: "Tot o semnătură a mărcii spaniole, vitezometrul este gradat până la 300 de km/h." De parca toate Cuprele, asa în general, prind 300 la oră. Sunt foarte niște VW cu design mai Batman, sa satisfacă generația care a copilărit la consola cu scaun de gamer. Prefer oricând o mașină cu design mai banal dar cu performante de top decât una cu briz-briz-uri de bestie cu motor care se pârțâie în rand cu gloata. O sa le propun celor de la Dacia ca începând cu generațiile următoare sa gradeze vitezometrele pana la 400km/h. Ca semnatura de marca. Why not?